Home LifeStyle 5 plaje pe care să le străbați într-o viață

5 plaje pe care să le străbați într-o viață

6 min read

Deși pandemia este obstacolul principal de care ne împiedicăm atunci când vine vorba de alegerea unei destinații de vacanță, am ales să vă împărtășim cele mai spectaculoase 5 plaje din întreaga lume pe care merită să le vizitați măcar o dată în viață, într-o viitoare vacanță în care pandemia își va lua rămas bun de la noi, iar regulile stricte aplicate de autorități vor fi date uitării.

Sursă foto: Instagram.com/ @PisandoContinentes

Știm bine că totul are și un sfârșit, iar vremurile dificile prin care trecem bineînțeles că se vor sfârși și ele dacă vom rămâne la fel de responsabili atât cu noi, cât și cu cei din jurul nostru. Până atunci, însă, am schițat planurile pentru viitoarea vacanță în care ne putem bucura din nou de aer curat și de destinații diverse fără restricții.

Kavalikefta, Grecia

Insulele grecești sunt printre cele mai apreciate destinații atât de localnici, cât și de turiști, dacă îți dorești o vacanță pe cinste, alături de prieteni și familie. Dacă ajungi pe meleagurile Greciei, nu ezita să treci pe insula Lefkada și să faci un popas pe Kavalikefta, o plajă mică, dar parcă desprinsă din basme, cu o priveliște surprinzătoare, împreună cu un aer curat și proaspăt care îți conferă o stare de liniște.

Caló des Moro, Spania

Bineînțeles că Spania nu poate să lipsească de pe lista noastră. Suntem convinși că după o perioadă grea și plină de griji îți dorești, fără îndoială, să ai un moment în care să fii doar tu cu tine și în care să te redescoperi și să îți încarci bateriile, iar Caló des Moro din Mallorca este locația ideală. Deși nu este foarte cunoscută de turiști, plaja situată în sud-estul insulei Mallorca îți va inunda ochii de jocul spectaculoaselor culori vesele, acolo unde natura e la ea acasă și unde te poți bucura din plin de soarele arzător.

El Nido, Filipine

Chiar dacă majoritatea turiștilor evită să viziteze plaja El Nido din Filipine, natura care își dezvăluie frumusețile într-un mod nemaipomenit ne-a convins că merită să își facă loc în topul nostru. Așadar, dacă ai în plan o vacanță în Filipine, trebuie să arunci măcar o geană în tărâmul magic al acestei plaje și să te bucuri de formele mai puțin obișnuite ale stâncilor din jurul apei.

Anse Source d’Argent, Seychelles

Neapărat să vă completați albumul de familie cu niște cadre splendide de pe plaja Anse Source d’Argent chiar din Seychelles, denumit și paradisul celebrităților. Totodată, sunetul inedit al păsărilor și al valurilor te vor binedispune și îți vor crea un ambient plăcut de care poți profita la maxim, relaxându-te sau bucurându-te de o lectură bună.

Playa de las Teresitas, Tenerife

Nu puteam să omitem cea mai interesantă și extraordinară plajă din Tenerife. Playa de las Teresitas, unde ne putem bucura de soare indiferent de anotimpul în care ne aflăm, este una dintre destinațiile cunoscute sub denumirea de plajele aurii și este cea mai vizitată și apreciată plajă de pe harta întregului glob pământesc. Nisipul fin și auriu, adus chiar din Sahara, cel mai mare deșert uscat, îți va mângâia tălpile la propriu, iar delicatesele culinare din apropiere nu mai au nevoie de vreo prezentare.

Citește în continuare Brandul românesc IE Clothing lansează colecția capsulă LinIE, inspirată din portul tradițional românesc.

Load More Related Articles
Load More By Robert Mutes
Load More In LifeStyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Totul despre viața lui Gianni Versace și cariera tumultoasă a designerului

Inovație, lux și extravaganță – sunt primele trei cuvinte care îmi vin în minte atun…