Prințesa Diana a dus o viață remarcabilă chiar dinainte să devină cea mai controversată figură regală, iar proiectele de caritate în care se implica intens și curajul de care dădea dovadă au ajutat-o să își creeze o poziție unică printre membrii familiei regale. Cu toate acestea, însă, s-au ținut în umbră multe detalii nebănuite care, odată cu trecerea timpului, au ieșit la iveală, iar unele dintre acestea sunt de-a dreptul uluitoare.

Dacă îți dorești să afli mai multe detalii din viața Prințesei Diana, venim în întâmpinarea ta și îți prezentăm o listă cu 10 dintre cele mai nebănuite informații despre celebra „prințesă a poporului”:
- Voia să devină balerină. În anul 1991, Diana a participat în cadrul unei competiții sportive la Wetherby School, unde a făcut senzație. De atunci, ea a studiat baletul, dar faptul că era prea înaltă cumulat cu statutul și poziția pe care le-a obținut după ce a devenit parte din familia regală au împiedicat-o să continue o carieră în balet.
- A mers la școală cu Tilda Swinton. Mulți dintre oamenii care au admirat-o pe prințesa de Wales pentru reușitele sale nu știu că a învățat împreună cu faimoasa Tilda, una dintre cele mai apreciate actrițe din întreaga lume.
- A încălcat tradițiile regale atunci când și-a achiziționat inelul de logodnă. Inelul spectaculos de safir al Dianei, care aparține în prezent Ducesei de Cambridge și care la vremea respectivă era caracterizat ca fiind o simplă bijuterie, reprezintă acum un adevărat simbol. Conform obiceiurilor, inelele de logodnă regale sunt, de cele mai multe ori, realizate la comandă, pe când Diana și l-a achiziționat din catalogul francez de bijuterii Garrard.
- A fost educatoare. Da, ai citit bine! După ce a părăsit băncile școlii, prințesa Diana, din iubire pentru copii și din dorința de a se dedica lor, a devenit educatoare în cadrul Young England School.
- Când și-a depus jurămintele, a refuzat o tradiție regală. Este de remarcat faptul că Diana se numără printre primele prințese care a refuzat una dintre tradițiile familiei regale, și anume cea de a se supune soțului.
- Și-a pierdut titlul după ce a divorțat. După ce a hotărât că este mai bine să pună punct relației cu prințul Charles, Dianei i-a fost retras titlul regal „înălțimea ta”.
- A decedat la 36 de ani. După ce a suferit un tragic accident de mașină la Paris, regretata prințesă Diana de Wales, care a fost supusă totodată și unei intervenții chirurgicale, a fost declarată decedată la două ore după ce a ajuns la spital.
- Peste 2,5 milioane de oameni au participat la înmormântare. Atunci când se făceau ultimele pregătiri pentru a o înmormânta pe prințesa Diana, casa regală a decis ca ceremonia să se desfășoare doar pentru rude și familia regală. La puțin timp după hotărâre, dragostea și durerea publicului față de prințesă a avut un impact atât de mare încât regina Elisabeta a II-a a decis ca, într-un final, nedorita ceremonie să se desfășoare și public, iar la aceasta au participat peste 2,5 milioane de persoane.
- A fost înmormântată pe o insulă. Odată ce a luat sfârșit întreaga ceremonie, prințesa a fost înhumată pe o insulă mică din Althorp, acolo unde se află și averea părinților ei. Insula are 36 de copaci, care reprezintă vârsta la care s-a stins, fiecare copac plantat semnificând câte un an din viața sa.
- S-a dedicat organizațiilor de caritate care implică boli grave și probleme legate de sănătate. La fel de multă lume nu știe faptul că Diana, iubita prințesă de Wales, a contribuit în cadrul multor organizații care aveau în grijă persoane bolnave cu boli precum lepră și SIDA.
Citește în continuare În această toamnă, Mariah Carey lansează cartea „The Meaning of Mariah Carey”.