Home Arts Turneul Baroque Tour Op.2 cu Răzvan și Andreea Stoica ajunge la Iași pe 13 noiembrie

Turneul Baroque Tour Op.2 cu Răzvan și Andreea Stoica ajunge la Iași pe 13 noiembrie

5 min read

Răzvan Stoica și Andreea Stoica continuă seria de promovare a repertoriului baroc cu un al doilea turneu național, de această dată alături de ansamblul Kamerata Stradivarius.

Răzvan și Andreea Stoica

Excepționalul duo revine cu un nou program baroc ce își propune sondarea stilului care a creat un capitol aparte în istoria artei violonistice. Luni, 13 noiembrie 2023, Fundația Culturală Gaudium Animae vă invită la un concert extraordinar susținut în sala mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași de violonistul Răzvan Stoica și de pianista Andreea Stoica în compania Kamerata Stradivarius. Veți trăi strălucirea sunetului viorii Stradivarius ex-Ernst în capodopere scrise de maeștrii violoniști din secolul 17 ca Antonio Vivaldi, Francesco Maria Veracini sau Giuseppe Tartini, dar și prin reinterpretări ale efervescenței baroce în aranjamente la creații de J.S.Bach sau Domenico Scarlatti.

„Mă bucur să cânt baroc pentru că această muzică este despre magia armoniei și îți permite ca artist să poți accesa cu o mai mare libertate arta improvizației”, declară Răzvan Stoica.

Program

Antonio Vivaldi – Concertul nr.4 în la minor RV 357 „La Stravaganza”

Giuseppe Tartini – Sonata în sol minor „Trilul diavolului”

Francesco Maria Veracini – Sonata da camera

Johann Sebastian Bach – Concertul nr.5 în la minor BWV 1056

Domenico Scarlatti – Sonata K1 L.366 (aranjament pentru corzi R.Stoica)

Turneul Național „Baroque Tour Opus 2” începe pe 4 Noiembrie la Baia Mare în sala Euro Arts și continuă cu concerte la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila (9 noiembrie), Teatrul „Nae Leonard” Galați (11 noiembrie), Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași (13 noiembrie), Castelul Cantacuzino Bușteni (18 noiembrie), Filarmonica Oradea (21 noiembrie) și Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare (5 decembrie).

Dacă ați vibrat măcar o dată la frumusețea muzicii lui Vivaldi, dacă v-ați recules în intimitatea profundă a muzicii lui Bach, sau dacă ați fost fermecați deja de virtuozitatea unui excepțional violonist ca Răzvan Stoica prin prospețimea viorii sale Stradivarius, aveți un motiv în plus să nu pierdeți „Baroque Tour Opus 2”.

Biletele pot fi achiziționate online pentru concertul susținut la Baia Mare și la Iași; la Brăila biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Braila, Piața Traian, nr 2, tel 0239.614.710; la Galați – casa de bilete a teatrul lui Nae Leonard; la Oradea – casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea; la Satu Mare – la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti.

Organizator: Fundația Culturală Gaudium Animae

Sponsor principal: ETA Grup

Sponsori: Fusion Towers, Ville Toscana, Time Out

Partener: Cărturești

Parteneri media: Radio România Muzical, TVR Iași, Radio România Iași, Viva FM, Radio HIT

Citește în continuare INTERVIU | Răzvan Stoica, violonist: „Ne înțelegem bine eu și vioara Stradivarius ex-Ernst”.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Nike: Form Follows Motion – Expoziția care te poartă prin istoria și inovațiile brandului Nike la Vitra Design Museum

Dacă ești pasionat de pantofi sport și vrei să descoperi povestea din spatele unuia dintre…