Instrumentul este foarte important pentru un muzician, iar Răzvan Stoica, unul dintre cei mai apreciați tineri violoniști ai timpului nostru, cântă la o vioară prestigioasă care are aproape 300 de ani. A evoluat ca solist alături de dirijori și orchestre de renume mondial și a obținut peste 24 de premii naționale și internaționale la competiții importante. A câștigat de două ori consecutiv concursul pentru vioara Stradivarius ex-Ernst 1729, instrument care îl ajută să-și împlinească menirea, și anume să bucure sufletele oamenilor cu sunetele viorii.
Cum arată și cum se simte în acest moment drumul muzical pe care l-ai parcurs?
Cred că tot ce ni se întâmplă de-a lungul vieții ne este rezervat anume. De aceea, cred că orice eveniment este rezultatul muncii cumulat cu deciziile luate la un moment dat, și are o importanță – mai mică sau mai mare – în construirea drumului artistic.
Ce îți place cel mai mult la instrumentul pe care l-ai ales?
De când eram mic am iubit faptul că, spre deosebire de pian – instrument pe care sora mea, Andreea, deja îl studia – sunetul viorii poate fi modelat și transformat dramatic în funcție de cel care cântă la instrument. Îmi place faptul că pot controla în atât de mare măsură expresia muzicală și lucrez continuu pentru a reuși să transmit publicului cât mai exact ceea ce îmi doresc să comunic.
Cum contribuie cunoașterea directă a altor culturi la dezvoltarea laturii artistice în cazul tău?
Orice informație – din orice arie, oricât de departe ar fi ea de domeniul nostru principal de interes, la un moment dat va ajunge să ne fie folositoare. Astfel, cu cât procesul de cunoaștere este mai vast, mai larg și mai multilateral orientat, cu atât percepția noastră va fi mai completă, mai cuprinzătoare, iar acest lucru se va reflecta în ceea ce facem.
Care este cel mai important vis din copilărie pe care ți l-ai împlinit până acum?
Dincolo de a cânta la vioară și de privilegiul pe care îl am de a face asta în fiecare zi la nivel profesionist, fiecare concert este un vis împlinit, pentru că pot să îmi împlinesc menirea: să bucur sufletele oamenilor cu sunetele viorii.
Cum ai intrat în posesia unei viori Antonius Stradivarius și ce înseamnă asta pentru tine?
Am câștigat acest instrument în urmă cu aproape 15 ani, la un concurs organizat în Salzburg. Ne înțelegem bine, eu și vioara Stradivarius ex-Ernst, iar dovada acestui lucru este și faptul că a doua oară când s-a organizat din nou concursul pentru acest instrument, am câștigat-o din nou. Instrumentul este foarte important pentru un muzician; la fel de importantă este starea în care se află (dacă are crăpături sau dacă a stat nefolosit mult timp etc.) iar eu mă consider norocos pentru că vioara pe care cânt este într-o stare foarte bună – și este totuși un instrument care are aproape 300 de ani.
Care este povestea viorii Stradivarius ex Ernst 1729?
Vioara Stradivarius „The Queen” a aparținut unuia dintre cei mai mari admiratori ai lui Paganini, Heinrich Wilhelm Ernst. La rândul său violonist de marcă și pasionat de „mitul lui Paganini”, Ernst îl urmărea pe muzicianul italian în turneele sale. Se spune că, într-una dintre întâlnirile celor doi, maestrul incontestabil al viorii a și împrumutat instrumentul lui Ernst pentru un concert. Mă bucur, așadar, de o companie privilegiată, cea a lui Ernst, dar și a legendarului Paganini.
Cum alegi muzica pe care o interpretezi?
Aleg lucrări care îmi spun ceva, partituri cărora le pot crea povești care mai târziu să poată fi spuse oamenilor. Cel mai interesant mi se pare faptul că, de multe ori, când reiau o lucrare după mai mulți ani, povestea se schimbă. Astfel se schimbă și interpretarea mea, dar și reacția publicului la ceea ce cânt. Așa îmi dau seama că reușesc să trec de barierele invizibile ale celor prezenți la concert.
Cum contribuie spațiul de concert la emoția interpretării?
De la aspectele tehnice, precum acustica, până la cele de sorginte artistică, precum aspectul arhitectural, toate elementele creează cadrul, scheletul pe care noi, ca muzicieni, începem să construim. Desigur, toate acestea sunt irelevante dacă nu avem în sală un public care să fie pregătit să primească actul cultural pe care noi îl înfăptuim…
Când vine vorba de oamenii prezenți în public, poți să observi de pe scenă fluiditatea de stări, sentimente?
Desigur, acestea sunt mai comune decât probabil vă imaginați și îmi place să le observ. Primesc astfel, de la cei care mă ascultă, poate cel mai sincer răspuns pe care îl poate da cineva. Este de fapt motivul pentru care iubesc să mă aflu pe scenă în fața spectatorilor care vin să mă asculte.
Ce îți dorești să oferi lumii prin activitatea ta artistică?
Sper că deja o fac: sper că cei care vin la concertele mele (atât la cele cu orchestre, cât și la cele camerale – alături de Andreea, sora mea) primesc prin muzica pe care o cânt frumosul pe care la rândul meu îl găsesc în piesele interpretate. Sper că, așa cum spuneam, poveștile pe care încerc să le creez atunci când cânt, într-o formă sau alta, își fac loc în inimile celor prezenți și, odată ajunse acolo, umplu și viețile lor.
Citește în continuare INTERVIU | Maria Grosu, Cea mai bună actriță la Gala Tânărului Actor HOP 2022: „Muzica a adus teatrul în viața mea.”
