Home Arts Triplă aniversare la Gala „Madrigal 58”

Triplă aniversare la Gala „Madrigal 58”

13 min read

Miercuri, 3 martie 2021, Palatul Cercului Militar Național a găzduit Gala „Madrigal 58”, eveniment care a marcat 96 de ani de la nașterea maestrului Marin Constantin, fondatorul celebrului ansamblu, 58 de ani de activitate neîntreruptă a Corului Madrigal și 10 ani de la inițierea Programul Național Cantus Mundi.

 Gala „Madrigal 58”

„A devenit o tradiție anuală ca la începutul primăverii să onorăm moștenirea fondatorului Corului Madrigal, maestrul Marin Constantin și, de asemenea, personalitățile și instituțiile din lumea culturală sau educațională care ne însoțesc și ne sunt alături în călătoria noastră de aproape 58 de ani și a celor 10 ani de când Programul Național Cantus Mundi este în România. Ne bucurăm să ne întâlnim cu o audiență foarte specială anul acesta la Gala aniversară Madrigal, eveniment realizat cu sprijinul partenerilor de la Cercul Militar Național, instituție cu o prestigioasă istorie în promovarea și susținerea evenimentelor culturale remarcabile. De ziua Madrigalului, urez tuturor madrigaliștilor – foști, actuali și, de ce nu, viitori – La mulți ani!, cu foarte multe concerte și momente frumoase alături de copiii din Cantus Mundi”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Spectacolul, care s-a desfășurat în spațiul încărcat de istorie și simbolism al Sălii de Marmură a Palatului Cercului Militar din București, a inclus decernarea Premiilor „Marin Constantin” și Concertul aniversar al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu.

„Sunt foarte onorată că am fost invitată la această Gală Aniversară, unde Corul Madrigal ne-a oferit un concert atât de curat, încât ne-am simțit cu toții în paradis. Am descoperit compozitori români cu un repertoriu minunat și sunt bucuroasă că am participat la acest eveniment foarte, foarte special!”, a declarat Excelența Sa Doamna Laurence AUER, Ambasadoarea Republicii Franceze în România.

„Vreau să felicit Corul Madrigal pentru aniversarea a 58 de ani. Sunt foarte emoționat să iau parte la un spectacol atât de frumos, chiar de ziua mea. Muzica corală îmi este tare dragă, eu însumi am dirijat un cor, în Elveția. Am fost foarte mișcat să aud această minunată muzică a Corului Madrigal, după luni întregi de absență a muzicii corale live. Acest eveniment ne reamintește că viața fără muzică e o greșeală! Mulțumesc Corului Madrigal pentru o spectaculoasă interpretare!”, a declarat Excelența Sa Domnul Arthur MATTLI, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România.

„Sunt foarte mândru să fiu astăzi aici, la Gala „Madrigal 58”. Toată lumea își amintește vizita pe care Madrigalul a făcut-o în Israel în anul 2017, care a fost o mare onoare și o experiență extraordinară pentru noi toți și sperăm să vedem Corul Madrigal încă o dată în Israel. Pe curând și mulțumesc!”, a declarat Excelența Sa Domnul David SARANGA, Ambasadorul Statului Israel în România.

Laureații ediției 2021 a Premiilor „Marin Constantin” sunt: Constantin Arvinte, reputat compozitor, dirijor și folclorist, Cristina Verona Tobi – managerul Muzeului Național de Artă al României și prof. Alexadru Zaharia – dirijorul Corului Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr din Pecica, județul Arad și formator Cantus Mundi.

Premiul „Marin Constantin” este o distincție instituită în 2019 în memoria legendarului muzician Marin Constantin, creatorul Corului Madrigal, care onorează inestimabila sa moștenire culturală, precum și viziunea sa de mentorat și de popularizare a cântului coral în rândul tinerei generații.

 Gala „Madrigal 58”

„Mă bucur să fiu în această seară în acest loc minunat, la Gala Madrigal! Mulțumesc pentru invitație și pentru premiul acordat! A fost o seară deosebită, cu un concert extraordinar și cu emoții foarte mari. Mă bucur foarte mult pentru relația pe care o am cu Madrigalul, este o experiență unică. Sunt trei ani de când colaborăm și sunt mândru să fiu parte a Programului Național Cantus Mundi, împreună cu corurile pe care le coordonez! Mult succes și viață lungă Corului Madrigal!”, a declarat Alexandru Zaharia.

Repertoriul special selectat de dirijorul principal al Corului Madrigal, Anna Ungureanu, pentru Concertul aniversar din cadrul Galei „Madrigal 58” a fost alcătuit din lucrări din creația universală și românească de secol XX, cu compoziții semnate de Vytautas Miṧkinis, Ola Gjeilo, Carles Prat, John Leavitt, Marin Constantin, Francisc Hubic, Mihail Jora sau Constantin Arvinte.

„Sărbătorim și anul acesta Madrigalul și pe Maestrul său, Marin Constantin. Este o moștenire extraordinară, care ne îndeamnă ca de la an la an să aducem repertorii noi, alese cu sensibilitate și armonie, așa cum este și programul de astăzi. Este o bucurie pentru noi că, iată, putem susține acest concert într-o vreme în care concertele nu se pot desfășura cu public numeros, dar sperăm că cei care ne urmăresc online să aibă aceeași bucurie cu cei care sunt alături de noi aici, în sală. La mulți ani, Madrigal! La mulți ani tuturor madrigaliștilor de pretutindeni!”, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”

 Gala „Madrigal 58”

Evenimentul a avut un public restrâns, format din ambasadori, reprezentanți ai misiunilor diplomatice în România, personalități ale vieții culturale și foști madrigaliști. Gala „Madrigal 58” a fost transmisă în direct pe canalele de social media ale Corului Madrigal și va fi disponibilă gratuit în curând în secțiunea concertelor din cadrul aplicației de vizionare Madrigal App.

Partener: Cercul Militar Național

Marin Constantin (27 Februarie 1925 – 1 Ianuarie 2011) este fondatorul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, ansamblu pe care l-a creat în 1963 și pe care l-a condus timp de 47 de ani. Strălucit muzician, dirijor și compozitor român, recunoscut unanim pe plan universal, Marin Constantin rămâne, până în acest moment, singurul român desemnat Ambasador al Bunăvoinței UNESCO (Goodwill Ambassador).

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină, dar și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat prin implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cu aproape 10 ani de activitate, programul reunește sub umbrela sa aproape 1.700 de coruri. Astfel, 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Citește în continuare Classix Festival 2021 | Festivalul de muzică clasică va avea loc la Iași în luna martie.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

FEERIC HUB susține dezvoltarea tinerelor talente prin proiectul CROPS

FEERIC HUB a fost lansat public în 2022 ca răspuns la provocările economice și sociale gen…