Ana Istodorescu aduce universul elegant al pălăriilor unicat și al colecțiilor inspirate din cele mai frumoase locuri ale lumii, într-o expoziție fascinantă, la Sun Plaza, zona Sun Atrium. Expoziția NITA SAO x Sun Plaza este deschisă în perioada 7 – 16 august 2020.
Piese unicat, realizate manual, accesorizate cu materiale prețioase, asemănătoare celor create de către designer pentru evenimentele Casei Regale, vor fi expuse alături de poveștile lor și așteaptă să fie admirate la expoziția semnată NITA SAO x Sun Plaza.
Cei care se vor îndrăgosti iremediabil și vor fi inspirați de creațiile expuse, pot continua călătoria la etajul 1, în magazinul NITA SAO Pop-up Store, unde pot achiziționa articole pentru toate anotimpurile, realizate manual și cu o deosebită atenție la detalii.
Vizitatorii expoziției au șansa să afle care este pălăria perfectă pentru ei chiar de la Ana Istodorescu, într-una dintre sesiunile dedicate de consultanță vestimentară, pe care designerul le oferă zilnic între orele 18:00 – 20:00, în NITA SAO Pop-up Store, pe durata expoziției.
NITA SAO Pop-up Store este un designer concept shop, în care se regăsesc la un loc colecții speciale pentru toate anotimpurile și momentele zilei. Magazinul este deschis până pe 31 august, în Sun Plaza, la etajul 1, de luni până vineri în intervalul 12:00 – 22:00, iar sâmbătă și duminică între 10:00 – 22:00.
Designerul a pregătit și o extra surpriză în luna august – pasionatele de pălării și alternative la pălării au șansa să câștige 4 piese statement în valoare de peste 1000 ron, participând la concursul desfășurat în perioada 17 – 30 august, pe pagina de Instagram @nitasaoinsta.
NITA SAO este un brand românesc înființat în anul 2014 de către Ana Istodorescu, designer pasionat care își dorește să transforme lumea într-un loc cât mai fascinant, cu fiecare creație a sa.
Ana Istodorescu surprinde prin piese statement, curaj creativ și evenimente out of the box prin care lansează colecții inedite inspirate din toate colțurile lumii. Haine, genți, bijuterii și alte diverse accesorii, toate se află sub umbrela brand-ului, însă NITA SAO va fi întotdeauna sinonim cu pălăriile și alternativele la pălării.
Citește în continuare INTERVIU | Meet the young designers | Vlad Cheregi.