Home Arts Romanian Fashion Week reînvie la Iași după mai bine de un deceniu de la ultima sa ediție

Romanian Fashion Week reînvie la Iași după mai bine de un deceniu de la ultima sa ediție

5 min read

Romanian Fashion Week, cel mai cunoscut și longeviv eveniment dedicat industriei modei românești, reînvie, după 11 ani, la Iași și va reuni designeri români consacrați, dar și tineri designeri. Festivalul, aflat la cea de-a XIII-a ediție, este programat în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura în capitala Moldovei în perioada 2-6 iunie 2021.

Romanian Fashion Week

Programul complet al RCW poate fi consultat aici: https://romaniancreativeweek.ro/rcw-experience/.

Show-urile de modă vor putea fi urmărite atât live, în grădinile Palas, cât și online, spectacolele fiind transmise pe paginile de Facebook și de Instagram ale Romanian Creative Week, precum și pe canalul de YouTube al evenimentului.

Smaranda Almășan, Venera Arapu, Lucian Broscățean, Ioana Ciolacu, Mirela Diaconu, Mihaela Glăvan, Atelier Hamza, Jolidon, Andreea Bădală – Murmur, Patzaikin, Andrea Tincu, Irina Schrotter sunt designerii consacrați care și-au anunțat prezența la ediția din acest an a Romanian Fashion Week. Lor li se vor alătura zeci de tineri designeri.

Festivalul de la Iași este cunoscut drept o rampă de lansare pentru tinerii creatori de modă. De-a lungul celor 12 ediții organizate până acum, Romanian Fashion Week a lansat peste 40 de tineri designeri, unii dintre ei urmând a fi prezenți, ca designeri consacrați, la evenimentul de luna viitoare.

Piesele de rezistență ale colecțiilor Romanian Fashion Week 2021 aparținând fiecăruia dintre designerii participanți vor putea fi admirate de aproape în cadrul Expo RCW 2021, expoziție care va putea fi vizitată în fiecare zi a evenimentului, în spectaculosul atrium al Palatului Culturii din Iași. Expoziția va fi o incursiune în moda românească, dar și o proiecție a ceea ce poate fi viitorul acestei industrii.

Mai multe detalii despre designerii români care vor fi prezenți la Romanian Fashion Week, precum și despre Expo RCW 2021 pot fi găsite aici:

Despre Romanian Creative Week

Într-o perioadă în care industriile sunt lovite puternic de pandemie, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Iașul se va transforma, între 2 și 6 iunie 2021, în nucleul creativității din România, găzduind nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial.

RCW este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înființată la Iași, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acțiuni de promovare națională și internațională a industriilor creative românești.

Mai multe detalii despre RCW, pe www.romaniancreativeweek.ro și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube.

Citește în continuare E-târg ZoriDeRomânia – singurul târg online cu produse româneşti, alese chiar de tine!

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

De ce sunt atât de dezamăgitoare relațiile moderne?

În practica mea privată întâlnesc tot mai mulți clienți nemulțumiți de relațiile lor. Se p…