Halloween este acum în cinema, mulțumită RoImage, și este continuarea directă a primului film cu același nume din 1978 al lui John Carpenter – 40 de ani mai tarziu.
În primul film, Michael Myers la vârsta de 6 ani își ucide sora mai mare cu un cuțit, în noaptea de Halloween. Apoi, 15 ani mai târziu, evadează din azilul de nebuni, se întoarce în orașul natal, își pune o mască și urmărește 3 adolescente toată ziua și toată noaptea, tot pe data de 31 octombrie.
În același timp, Dr. Loomis, medicul care a avut grijă de Michael și știe de ce e în stare acesta, încearcă să-l găsească împreună cu poliția locală. După ce omoară câteva persoane, singura care scapă este Laurie Strode (aka Jamie Lee Curtis), după ce îl injunghie în gât cu o andrea, apoi în stomac cu un cuțit și îl împușcă și doctorul de 6 ori. În plus, mai cade și de la balcon.
Cu toate astea, au mai urmat încă 7 filme: în 81, 82, 88, 89, 95, 98 și 2002. În afară de partea a 3-a, toate au loc în același Univers, în ordine cronologică. Pe langa acestea, a existat un remake în 2007, al lui Rob Zombie, care a avut o continuare în 2009.
Bun, filmul care e acum în cinema este facut ca o continuare directă a primului, un univers paralel să îi zicem, în care celelalte continuari și evenimentele din ele nu au existat.
Versiunea lui Carpenter din 78 este considerată de referință pentru toate de acest gen care au urmat, suspansul și tensiunea create la vremea respectivă îl pot plasa cu ușurință în același grup cu filmele lui Hitchcock de exemplu, ținându-se bine chiar și în ziua de azi.
Ce sare în evidență ca fiind învechit este oarecum dialogul livrat mai rigid, mai mecanic și scenele în care Michael omoară pe cineva, fiind foarte slab reprezentate, coregrafiate și chiar jucate. Probabil acela a fost filmul în care personajele au luat, pentru prima dată, decizii idioate cum ar fi să nu te asiguri ca un criminal în serie este într-adevar mort, să nu fugi ci să te încui într-o cameră, sau să investighezi de unul singur ce s-a auzit în pod sau pivniță, să nu aprindă cumva lumina cineva vreodată etc.etc.
Hai să trecem la cel din 2018 și să vedem ce bile albe a preluat de la primul, precum și câte clișee specifice genului conține. În primul rând, regizorul David Gordon Green a facut o treabă foarte bună “imitând” stilul lui Carpenter, precum și echipa de filmare în întregime, chiar reușind o scenă lungă (tracking shot în engleză) neîntreruptă de tăieturi, destul de bunicică. Nu zic că Carpenter ar fi fost mândru, dar oricum, aproape.
Scenariul este scris de regizor și încă două persoane, dintre care unul este Danny Mcbride, care a mai lucrat cu acesta la Your highness și Pineapple Express. Este și producator. Alt film horror facut de oameni care s-au ocupat în principal de comedii, oamenii ăștia ascund o parte întunecatș, asta e clar.
Nu zic ca m-a dat pe spate scenariul, se putea mult mai bine dupa standardele din ziua de azi, conține mult mai multe crime și mult mai grafice decat cel din 78, dar nu asta e ideea neapărat, contează cum creezi atmosfera și dacă povestea este cât de cât credibilă. Mmmm credibilă nu prea pot să zic, dar atmosfera și tensiunea sunt ok. Mai bine decât mă așteptam. Nu ca în cel vechi, dar peste medie.
Înainte să ajung la cea mai mare bilă neagră, asta cu realismul, să termin cu cele albe. Cele mai mari sunt regia, coloana sonoră (tot John Carpenter a facut-o și aici și în cel vechi), foarte misto, dar și actoria. Jamie Lee Curtis revine în rolul lui Laurie Strode, doar că acum este muuult mai pregatită (fizic și dpdv al armamentului) și abia asteaptă confruntarea.
Doar că acum are o fiică de 40 de ani, Judy Greer și o nepoată de vreo 18 pe care trebuie să le salveze. Foarte bună a fost dinamica și chimia dintre aceste 3 personaje, de fapt avea potential să fie foarte bună, dar s-a mai pierdut pe drum. La fel de interesantă este și “relatia” dintre Jamie Lee Curtis si Michael Myers care, la fel, putea livra un impact emoțional mult mai puternic decat a făcut-o până la urmă.
Deci, pe lângă bilele albe care sunt regia, actoria și coloana sonora, avem aceste bile gri deschis care puteau fi explorate mult mai bine. Michael este potretizat la fel de bine ca în primul, adică nu știm foarte multe despre el în continuare și nu îi arată fața prea mult, masca arată înfricoșator, e construit destul de bine ca și “monstru”. Nici prea mult nici prea puțin.
Crimele la fel sunt mult mai “evoluate”, era și culmea să mimeze că injunghie pe cineva și atât, fără să arate și câte ceva mai creativ, atâta timp cât nu sunt gratuități, scene ieftine de dragul de a șoca. Și chiar nu sunt. În plus este R rated, adica interzis sub 18 la noi, deci să știți că o să fie și câteva mai violente. Există și câteva twisturi destul de bune, mi-au placut, mai ales una aproape de sfârșit care chair m-a făcut să zâmbesc.
Exista și câteva smocuri de umor, dar se potrivește, nu mi s-a părut că distrage, aici probabil mâna lui Danny McBride. În principal, povestea este cam aceeași, aș zice clițeică dar este un fel de omagiu adus primului și nu pot să zic ca m-a deranjat, plus că are acele elemente diferite, cum ar fi personajul foarte evoluat al lui Curtis și twisturile respective.
Acum ajungem în teritoriul întunecat, ce trage filmul în jos cel mai mult pentru mine, în afară de acele zone de gri pe care le-am prezentat mai devreme. Păi sunt 3.
1: Clasicele personaje imbecile împreună cu deciziile lor la fel de sau poate chiar mai imbecile.
2: Întâmplările trase de păr care există doar pentru a înainta acțiunea, pentru a satisface scenariul.
Și 3: Superputerile lui Michael Myers.
Daca le luăm pe rând sunt destul de multe scene în care se putea termina filmul mult mai repede și care îți sar atât de mult în ochi încât pe mine mă scoateau din atmosferă. În primul rând, suntem în 2018! De ce nu este avertizată toata lumea IMEDIAT că UN CRIMINAL ÎN SERIE a evadat și este liber în oraș? Poate vor să zică că nu există aceeași tehnologie și comunicare ca în lumea reală, deși telefoane mobile există pentru că se sună între ei. Deci…??!!
Ma rog, sunt câteva scene în care oamenii normali nu s-ar fi comportat așa, inclusiv polițiștii și persoane care știu de ce este în stare această creatură. Primul film macar nu a lăsat prea mult loc de astfel de scene ireale. Mai ales că acum Jamie Lee Curtis are un buncăr plin de arme și chestii, care a fost foarte puțin utilizat, din pacate.
Cu toate astea, unele personaje au cateva sclipiri de geniu printre idioțenii, care mai rar au fost puse în filme până acum. A ajutat și faptul că se pregateau de această reuniune de 40 de ani, dar chiar și așa, nu a fost dusă la potențial maxim această premisă.
Poate chestia cea mai fantezistă este modul în care Michael este pe atât de mult un robot, gen Terminator (ca și putere fizică și comportament) pe cât este, în același timp, un ninja. Mi se pare foarte amuzant cum se mișca el încet și cu același ritm tot timpul, dar dispare într-o fracțiune de secundă dacă întoarce cineva privirea.
E foarte amuzant pentru că îmi imaginam cum sare din cadru într-un tufiș imediat cum a întors persoana respectivă privirea și după-aia fuge super repede, ca un dement, numai ca să apară pe partea cealaltă a victimei, doar așa ca să se joace cu mintea ei. Ar fi foarte amuzant de văzut chestia.
În concluzie, a fost un film ok după standardele din ziua de azi. Se putea mai bine, mai ales că au avut bazele unor chestii foarte mișto, dar se putea și mult, mult mai rău – *the nun* -. A adus un omagiu primului, depășindu-l în anumite instanțe, dar fără să se ridice la același nivel ca și calitate sau impact. Nota mea este 7 ++, unora s-ar putea să vă placă chair și mai puțin și aș înțelege de ce.
