Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, în parteneriat cu Centric IT Solutions România, compania olandeză de software cu biroul în Iași, lansează aplicația RCW pentru cea de-a IV-a ediție a evenimentului care va avea loc la Iași, în perioada 15-26 mai 2024.
Noua aplicație dezvoltată de Centric este disponibilă pe prima poziție în căutările din Google Play și Apple Store și își propune să le ofere participanților o experiență completă și personalizată, facilitând navigarea și participarea la evenimentele din cadrul Romanian Creative Week. Peste 1.000 de artiști români și străini vor fi prezenți la ediția din acest an a RCW sau își vor expune lucrările în cele peste 170 de evenimente din programul Săptămânii Creativității Românești.
„Aplicația RCW, pe care o lansăm împreună cu Centric IT Solutions, partenerul nostru căruia îi mulțumim, este o alternativă la hărțile printate pe care le-am pus la dispoziția publicului în primele trei ediții ale Romanian Creative Week. Hărți pe care am avut bucuria să vedem, inclusiv pe stradă sau la evenimentele noastre, că erau folosite de un public numeros. Chiar de la prima ediție, însă, ne-am îndreptat atenția asupra sustenabilității, RCW fiind un eveniment sustenabil, astfel că orice resursă încercăm să o folosim cu cât mai multă grijă. Anul trecut, am avut un public de peste 1 milion de oameni, iar acest lucru este nu doar emoționant și încurajator pentru noi, ci și unul care ne obligă să venim în sprijinul publicului nostru, inclusiv prin a-l ajuta să-și selecteze cât mai simplu, după propriile criterii și preferințe, agenda pe care vrea să o urmărească la RCW. Astfel, aplicația mobilă RCW a venit ca un pas firesc pe care îl facem, în acest sens, către publicul Romanian Creative Week”, explică Irina Schrotter, președinta Federației Patronatelor Industriilor Creative, organizatorul evenimentului.
Aplicația intitulată RCW oferă publicului posibilitatea de a consulta programul zilnic, atât cel general, cât și cel repartizat pe fiecare din cele șapte secțiuni – Arts&Crafts, New Media, Design, Content Creation, Creative Entrepreneurship, Innovation & Digital, Sustenabilitate și Comunități Creative – sau chiar pe fiecare eveniment în parte ori în funcție de alte criterii relevante.
De asemenea, aplicația RCW le oferă utilizatorilor o hartă virtuală pentru direcționarea către locurile în care se vor desfășura evenimentele, cu facilitatea de a crea rutele potrivite, funcționalitate care simplifică căutarea și ajută participanții să ajungă mult mai ușor la destinație. În acest fel, Romanian Creative Week și Centric IT Solutions, companie olandeză care are, de mai bine de un deceniu, unul dintre sedii la Iași, propun o soluție sustenabilă pentru navigarea prin întregul festival din capitala Moldovei.
„La Centric IT Solutions România, ajutăm inclusiv industriile creative să-și deschidă noi orizonturi în interacțiunea produs-client, prin integrarea tehnologiei AR în procesele creative. Aplicația nu doar că oferă detalii despre agenda evenimentului, dar și crează comunități, unește oameni cu interese comune, aceasta este puterea tehnologiei. Unui eveniment made in Iași i se asociază o tehnologie made in Iași. În plus față de funcționalitățile esențiale, echipa XR de la Centric care a dezvoltat aplicația RCW a pregătit și o experiență interactivă a utilizatorului, dincolo de lumea 2D, detaliile acestei experiențe vor fi dezvăluite la începutul evenimentului”, ne transmite Robert Dumitru, Business Development Manager, Centric IT Solutions România.
Compania olandeză Centric IT Solutions lucrează la produse destinate clienților din Olanda și Belgia în diferite domenii, cum ar fi: sectorul public, retail, cybersecurity, smart city, infrastructură și XR. Compania are peste 390 de angajați în Iași și susține constant educația tinerilor pasionați de științele exacte. Ultimul proiect dezvoltat și lansat la finalul lunii februarie de Centric în România este MuzeAR, o aplicație interactivă care folosește tehnologia XR pentru valorificarea patrimoniului expus în Palatul Culturii din Iași.
RCW și MuzeAR nu sunt singurele aplicații XR dezvoltate de Centric în România, un alt exemplu este proiectul de design urban participativ Furban, aplicat în Florești, Cluj și București, sectorul 2. În 2020, Centric Romania a realizat Terapeutul Virtual, o aplicație care poate fi utilizată în terapia copiilor cu autism, pe care a donat-o Fundației Surâsul Albastru, iar în 2023, a creat o aplicație de tip Treasure Hunt pentru Campionatul Internațional de Esports, prin care utilizatorii au putut explora în mod interactiv obiectivele turistice ale Iașului.
DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK
Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Uniunii Europene, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
Partenerii anunțați până în prezent de organizatori sunt: Primăria Municipiului Iași, Iulius Group, UniCredit Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Lancome, Philips, glo, Centric, Vodafone, McDonald’s, Stella Artois, Purcari, BMW APAN Motors Iași, Epson, Quartz Matrix, Dunhill, Mobexpert, Freudenberg, Wink, Noir, Greentek, Iași Airport, FILIT, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, UMF „Gr. T. Popa” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România filiala Iași, Ordinul Arhitecților din România filiala Iași, 2Hustle, HTRS, Printco, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.
Partenerii media: PRO TV, Protv.ro, Digi 24, HotNews, Libertatea, Newsweek România, Agerpres, Unica, Viva!, Avantaje, Elle, Ringier, TVR Iași, Ziarul de Iași, PressHub, Investigatoria, Media Quality, ArtHood.
RCW Friends: Acaju, Beer Zone, Cafeneaua Piața Unirii, Madison, Skin.
Citește în continuare Trei motive să mai mergi la teatru în luna mai, cu Vanner Collective.