Home LifeStyle Pe urmele cireșilor înfloriți din Japonia

Pe urmele cireșilor înfloriți din Japonia

10 min read

Shogun a fost cartea copilăriei mele. Am citit-o și recitit-o, de mai multe ori, până în urmă cu câțiva ani. Mi-a fost alături în momente dificile din viață și poartă de evadare pentru tărâmul soarelui răsare. Cât de mult trebuie să iubești ceva încât să îți dorești să deschizi o ușă, să faci o paralelă între lumi și să îl regăsești în Universul lui?

Japonia Gabriela Simion

 

Eu am iubit Japonia atât de tare încât nu am putut rezista tentației de a deschide ușa și de a păși pe urmele lui Shogun. Am plecat spre Țara Soarelui-Răsare chiar în mijloc de Sakura − Festivalul Cireșilor Înfloriți. Zece zile pe tărâmuri fantastice! Poate părea mult, dar am reușit să vedem doar un crâmpei din milioanele de lucruri, parcă desprinse dintr-o altă lume. Și am ales să vizitez Tokyo, Kyoto și Odawara, trei locații emblematice ce te teleportează din trecutul plin de istorie în modernul SF al noii generații.

În Tokyo, am fost impresionată de clădirile cu înălțimi amețitoare. Știați că, încă din anii ’50, capitala Japoniei a fost împânzită de zgârie-nori? Tokyo Tower are 333 de metri, Sunshine 60 „doar” 240 de metri, iar Shinjuku Nomura 209 de metri. Recordul absolut japonez îl deține însă Tokyo Skytree ce se înalță la 634 de metri deasupra orașului. Este și cel mai mare turn de observații și telecomunicații și a doua cea mai înaltă cladire din lume, după Burj Khalifa din Dubai.

Și dacă turnul nu a sunat suficient de impresionat, o banală intersecție este posibil să o facă. Cu semafoare ce țin două minute și aproximativ 3000 de persoane ce pășesc simultan pe cele cinci treceri de pietoni, intersecția Shibuya este cea mai mare și mai aglomerată din lume. O poți găsi la stația de metrou Shibuya, într-un decor haotic dominat de billboard-uri psihedelice și mulțimi de oameni grăbiți. Nu e de mirare că au ales să construiască și un metrou suspendat, fără pilot, care să țină pasul cu viteza de mișcare și evoluție a japonezilor.

Cu siguranță Shibuya este cea mai interesantă zonă a orașului, vânată de către toate amatoarele de shopping. Shibuya 109 sau „ichi-maru-kyuu” este un mall highly-fashionable pentru tinerii japonezi. Lolita, gyaru și punk sunt prezente aici, la loc de cinste, în magazine precum Cecil McBee, Uniqlo, Ozoc sau Kobinai. Nu pot trece cu vederea imensitatea magazinelor de brand… și imensitatea prețurilor pe care produsele de brand le au în Japonia.

De la Tokyo la Kyoto am călătorit cu unul dintre faimoasele lor trenuri super-rapide care nu întârzie niciodată. Am traversat țara în câteva ore și m-am întors în timp pentru a cunoaște Japonia lui Shogun. Aici am întâlnit pentru prima oara o Miko și o Geisha. Le poți întâlni pe străzi, la tot pasul, și chiar te poți costuma tu pentru a juca rolul uneia. Tot de aici poți cumpăra cele mai frumoase kimono-uri din lume, vintage sau noi, pentru a putea lua cu tine acasă o bucățică din Japonia.

Japonia Gabriela Simion

Kyoto este o experiență deosebită, total la polul opus față de capitală. Aglomerația și SF-ul au rămas în urmă, în Tokyo. Aici te bucuri de bucate tradiționale, de străzi parfumate și pline de cireși sălbatici, de temple și tradiții și ai cu adevărat ocazia să înțelegi mai bine istoria acestui popor deosebit.

Jumătate de zi am dedicat-o templului Fushimi Inari Taisha. Aici îți lași gândurile bune și te rogi pentru familie, sănătate, afaceri sau orice este important pentru tine. Imensul templu găzduiește și cele 10.000 de porți Torii, toate donate în cinstea zeului Inari (zeul orezului), fiecare purtând numele donatorului scris pe ea. Tot aici, în grădinile templului, am văzut zeci de căprioare prietenoase, care au stat frumos la poze cu turiștii.

Ca să te poți bucura cu adevărat de Sakura trebuie să mergi la Kyoto Imperial Palace. Grădinile imense găzduiesc o mulțime de specii de flori și mai mulți cireși înfloriți decât ți-ai putea imagina.

Japonia Gabriela Simion

Călătoria am încheiat-o în Odawara, în camere cu pereți de hârtie, cu saltele tradiționale așezate pe podea și kimono-uri. Am ales un resort care recreează stilul nipon de viață autentic și pune la dispoziție absolut tot ce ai avea nevoie, tu lăsând la ușă bagajele peronale, fizice și emoționale. Am petrecut acolo două nopți în care am cunoscut cu adevărat pacea și echilibrul interior. Ritualul ceaiului, băi tradiționale, kimono-uri veritabile, mâncare parcă din altă lume, toate în stilul autentic japonez, au făcut o punte peste ani și mi-au dat posibilitatea să trăiesc alte timpuri.

Japonia este o experiență de viață ce trebuie trăită de fiecare dintre noi și este mai mult decât doar o călătorie, este o emoție cu miros de cireș. Oricât de înalte îți vor fi așteptările, cu siguranță îți vor fi împlinite sau chiar depășite. Nivelul de viață, de cultură și de educație este cu totul altul față de ceea ce cunoaștem noi și departe de orice suntem noi obișnuiți în viața de zi cu zi.

Citește în continuare Gabriela Simion: Hai cu mine pe Drumul Mătăsii.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In LifeStyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

De ce sunt atât de dezamăgitoare relațiile moderne?

În practica mea privată întâlnesc tot mai mulți clienți nemulțumiți de relațiile lor. Se p…