Home Arts INTERVIU | Andrei Licăreț, artist invitat la Classix Festival, de la jocul în fața pianului la virtuozitatea interpretării și viziunea artistică

INTERVIU | Andrei Licăreț, artist invitat la Classix Festival, de la jocul în fața pianului la virtuozitatea interpretării și viziunea artistică

13 min read

Am avut șansa să vorbim cu pianistul Andrei Licăreț despre povestea sa muzicală, influențele copilăriei și momentele cheie din cariera sa, totul în contextul magic al Festivalului internațional de muzică clasică și arte vizuale – Classix. Talentul său remarcabil și abilitatea de a transmite emoții prin muzică l-au propulsat în rândul artiștilor de seamă ai lumii muzicale clasice. Ultima parte a interviului explorează întâlnirea cu publicul din cadrul concertului „Celestial”, care a deschis programul Classix Festival 2024. Andrei Licăreț împărtășește bucuria de a cânta într-un oraș cu o istorie culturală bogată și remarcă importanța spațiului de concert în crearea unei atmosfere care alimentează emoția de pe scenă și bucuria celor prezenți de a descoperi și simți muzica.

interviu andrei licaret

Cum v-au influențat perioada copilăriei și dezvoltarea într-un mediu dedicat muzicii clasice evoluția artistică?

Pot spune ca am avut o copilărie împlinită, cu prieteni, cu jocuri, cu tot ce-i trebuie unui copil ca să se simtă fericit și, bineînțeles, cu muzică. Pentru că una din primele mele amintiri, dacă nu chiar prima, legate de muzică a fost aceea in care îl urmăream și ascultam pe tatăl meu cântând și studiind la pian. Și așa am început și eu să „cânt”, să mă joc de fapt, din dorința de a-l imita pe tatăl meu.

Există vreun moment sau o amintire muzicală din copilărie care a avut un impact deosebit și care v-a marcat în mod special?

În afară de momentele în care il ascultam pe tatăl meu, îmi amintesc când am auzit pentru prima dată începutul simfoniei nr. 40, în sol minor de Mozart, care pur și simplu m-a fascinat. Si deși la 4 ani nu eram cea mai potrivită persoană pentru a avea grijă de un disc, în special pentru a nu-l zgâria, am reușit după eforturi considerabile să găsesc discul, să îl pun la pickup (care era situat la o înălțime de neatins) si, poate cel mai important, să nu îl zgârii. Un alt moment care m-a impresionat a fost atunci când am văzut (mai apoi revăzut de nenumărate ori) filmul Amadeus. Bineînțeles că încercam să cânt și eu la pian așa cum văzusem că o făcea „Mozart” în film, adică stand pe spate cu mâinile încrucișate. Dar muzica lui Mozart m-a impresionat enorm în acea perioadă, atât de mult încât am fost o dată la biserică, cu bunica mea, pentru a-i aprinde o lumânare.

Cum considerați că familia și atmosfera din casa în care ați crescut v-au definit în afara carierei muzicale?

Am avut norocul de a avea o educație solidă, de o atmosferă a casei foarte plăcută și de niște părinți care m-au sprijinit întotdeauna. Mama, deși nu este muzician, ci inginer, și-a dorit foarte mult ca eu sa devin muzician, pianist. Iar eu am urmat calea muzicii, fără a fi constrâns însă să o fac, ci dintr-o pornire naturală. Mergeam de mic la concerte și mă simțeam foarte bine ascultând muzică. Într-atât de bine încât, în timpul unui recital de orgă al tatălui meu, am hotărât că ar fi grozav să mă duc și eu lângă el, pe scenă. Eram aproape de a duce la bun sfârșit planul, când, din fericire, un prieten de familie m-a văzut și m-a sustras în ultima clipă.

Cum s-a transformat „joaca” la pian într-un studiu serios?

A fost o „tranziție” lină. În primul rând, pentru ca dorința mea era de a cânta la pian. Pur și simplu mă bucura să fiu în fața pianului, să-i apăs clapele, și să ascult rezultatul sonor. Jocului – la care pot spune ca nu am renunțat nici acum – i s-a adăugat instruirea necesară pentru a putea progresa. Mai întâi cu tatăl meu, apoi cu cea care mi-a fost profesoară de pian timp de 12 ani, Gabriela Enășescu.

Care au fost momentele cheie în perioada de perfecționare și ce învățăminte importante ați dobândit din aceste experiențe?

Aș spunea ca traseul meu a fost presărat cu niște borne care au venit toate la timpul potrivit, de la doamna Enasescu, continuând apoi cu Viniciu Moroianu și Dana Borșan la UNMB, ca apoi să se desăvârșească (la Paris și Berlin) cu un mare pedagog francez, Jacques Rouvier și la Baltimore cu unul din marii pianiști ai secolului 20, Leon Fleisher. Tot acest parcurs academic plus întâlnirile cu muzicieni extraordinari precum Valentin Gheorghiu, Menahem Pressler, Andras Schiff, Vladimir Jurowski si mulți alții a însemnat enorm în formarea mea și m-a definit ca muzician și pianist și continuă să o facă.

Ce sfaturi aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze acest drum artistic?

Cred că, în primul rând, trebuie să fie pasionați de ceea ce fac, de muzică, să iubească muzica. Apoi sigur ca trebuie o rezervă serioasă de perseverenta, de răbdare, de rigoare și de încredere.

Cum percepeți evoluția muzicii clasice în România contemporană și care credeți că sunt provocările și oportunitățile acestei evoluții?

Este o discuție poate prea amplă pentru a fi purtata în câteva fraze. Mă voi limita în a spune ca un festival precum Classix este un semnal ca se poate merge într-o direcție bună, că se pot construi lucruri de valoare care să dureze în timp și că se poate coagula în jurul muzicii clasice un public variat, divers, care să aducă un suflu nou și sa sprijine aceasta muzică minunată.

Cum a fost întâlnirea cu publicul din cadrul concertului „Celestial”, care a deschis programul Classix 2024, la Catedrala Romano-Catolică din Iași?

Vin la Iași să cânt de multă vreme și de fiecare dată publicul ieșean a fost extraordinar. Este un public deosebit, pentru ca orașul este atât de important în istoria culturală (si nu numai) a României și pentru ca atâtea personalități si ansambluri simfonice și camerale excepționale s-au format și au concertat de-a lungul anilor. M-am bucurat deci foarte mult sa vad biserica neîncăpătoare, așa cum de altfel mă așteptam.

Din propria experiență, cum contribuie spațiul de concert la emoția de pe scenă și la bucuria celor prezenți de a descoperi și de a simți muzica clasică?

Spațiul de concert este o componentă vitală în desfășurarea muzicală. Este un liant, pentru că în acest spațiu se găsesc atât cei care cântă și cât cei care ascultă și este un catalizator al inspirației.

Citește în continuare Premiile Gopo 2024: Peste 100 de producții românești în cursa pentru nominalizări.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Îngrijește-ți pielea cu Botanicus: Frumusețea naturală la îndemâna ta

În căutarea pielii cu aspect perfect și senzație confortabilă, mulți dintre noi am încerca…