Home Arts „INIMA REGINEI” Expoziție de pictură și creații vestimentare inspirate de Regina Maria a României

„INIMA REGINEI” Expoziție de pictură și creații vestimentare inspirate de Regina Maria a României

5 min read

Consiliul Județean Ilfov celebrează în această toamnă personalitatea Reginei Maria a României prin expoziția intitulată „Inima Reginei”, care a avut lansarea pe 29 octombrie 2021, chiar de ziua de naștere a Majestății Sale. Evenimentul este inițiat și organizat de Consiliul Județean Ilfov și găzduit de Palatul Mogoșoaia.

INIMA REGINEI expoziție

Dat fiind contextul epidemiologic delicat din țară, expoziția „Inima Reginei” este lansată în format online pe www.inimareginei.culturailfov.ro și va rămâne deschisă până în data de 29 ianuarie 2022. Expoziția va beneficia și de un midissage, unde accesul publicului larg în cadrul Palatului se va face în conformitate cu noile reglementări legale – anexa Hotărârii Guvernului României nr. 1130/22.10.2021 art.12, alin.4 și art.14, alin.1.

Expoziția va reuni lucrările pictorului Bogdan Mihai Radu și creațiile vestimentare semnate de Mimi Chipăilă, artist vizual. Printr-o serie de picturi noi, unele de mari dimensiuni, Bogdan Mihai Radu aduce în atenție ipostaze ale vieții Reginei Maria în locurile ei preferate, inclusiv la Palatele Mogoșoaia și Știrbei, aflate în județul Ilfov. Ambele palate, expresie a stilului arhitectural românesc, au fost reședințe ale aritocrației, fiind vizitate de-a lungul anilor de membrii Casei Regale a României și de personalități politice și culturale. Expoziția aduce în prim plan și biodiversitatea României, Regina fiind o mare iubitoare de natură. Mimi Chipăilă recreează eleganța Reginei Maria printr-o serie de rochii, din care nu lipsesc motivele tradiționale sau perlele, inspirate din design-ul contemporan al Majestății Sale.

Regina Maria a României s-a născut la Eastwell, în sudul Angliei, în Familia Regală a Marii Britanii, fiind nepoata Reginei Victoria. Ajunsă în România prin căsătoria cu Regele Ferdinand, Regina Maria a îmbrățișat viața și cultura noii ei țări, fiind adesea surprinsă purtând costumul popular românesc. Contribuțiile acesteia la viața publică sunt imense. În timpul Primului Război Mondial, Regina a mers pe front pentru a avea grijă de soldații români bolnavi de tifos, arătând compasiune pentru cei aflați în suferință. Ulterior Războiului, Regina Maria și-a folosit întreaga influență, pledând în cancelariile marilor puteri pentru reîntregirea României.

Bogdan Mihai Radu trăiește la Londra și este unul dintre cei mai căutați artiști români ai momentului. Natura, și mai ales florile, sunt o temă dominantă în lucrările lui și se regăsesc în abundență și în expoziția „Inima Reginei”. Lucrarea sa recentă Yellow Flowers / Flori Galbene s-a aflat pe lista scurtă a expoziției de toamnă de la prestigioasa Royal Academy din Londra. Creațiile lui Mimi Chipăilă s-au regăsit în reviste de artă, cultură și modă, din Italia, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Olanda sau Belgia, grație unor colecții capsulă cusute manual, cu detalii pictate sau aplicate de artistă.

Fotografii realizate de Adrian Bulboacă

Citește în continuare Brandul românesc Maestoso își completează portofoliul cu prima colecție de bijuterii: „Genesis”.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

„Speranțe vis, speranțe flori” al Mihaelei Runceanu, primul șlagăr românesc remixat în cadrul glo™ Creative Camp by Electric Castle

Începutul anului este marcat de lansarea celor trei creații muzicale ale taberei glo™ Crea…