
Colecțiile de primăvară – vară au fost deja prezentate la Fashion Week, am văzut ce tendințe ne aduce sezonul cald și putem spune că sunt unele cu adevărat interesante și ușor nonconformiste. Marile case de modă au adus în prim plan costumul. De această dată însă nu vorbim de orice fel de costum, ci de unul în culorii vii, vibrante ori pastel. Se introduc astfel mai multe nuanțe în paleta coloristică din garderobele bărbaților. Costumul colorat este cu siguranță un statement stilistic în orice combinație este purtat.
Podiumul plin de culoare

Un costum liliachiu dintr-un bumbac lejer ar fi fost văzut ca o greșeală acum câțiva ani, acum este o piesă de nelipsit din garderobă. Are un aer relaxat și poate fi mixat atât cu o cămașă cât și mocasini, dar și cu o bluză și adidași. Culorile pastelate au fost propuse de mai multe case de moda, sub o formă sau alta. S-au prezentat în cele mai diverse culori, de la bleu la roz pal. Nu-ți restricționa garderoba în culori sobre precum negru, bleumarin și gri. Îndrăznește să încerci aceste nuanțe jucăușe


Ultimele colecții Gucci au setat multe trenduri, nu se dezice nici în privința acestuia. Se propun costume în nuanțe puternice și se compun outfituri cu piese diferite. Alessandro Michele a adus casei de modă un aer fresh și își lasă amprenta când vine vorba de costumele colorate.
O combinație ce merită încercată este cea de pantalon și sacou în nuanțe diferite. Este un artificiu ușor de executat și duce outfitul într-o zonă chic.
Cum poartă vedetele acest trend
Avem două exemple demne de urmat, Harry Styles și David Gandy. Cei doi abordează acest trend, însă în moduri complet diferite, în concordanță cu stilul specific fiecăruia.

Harry vine cu un vibe retro, inspirat de artiștii anilor ’70. Costumul satinat este unul destul de greu de purtat, dar Harry stăpânește acest look cu brio. Motivele florale imprimate pe material întregesc toată compoziția. Culoarea aleasă este și ea una foarte la modă în acest an.
Spiritul rebel se resimte în acest outfit prin mixul de camașă purtată desfacută la mai mulți nasturi, plus încălțările metalizate cu bot pătrat. Sunt multe piese purtate cât se poate de asumat, ce în alt context ar fi fost o greșeală.
Modelul britanic David Gandy integrează costumul colorat intr-un stil ceva mai conservator. Asortând ochelarii și cravata, aduce la viață spiritul ialian. Genul de outfit pe care îl propune este într-un stil mult mai abordabil, perfect pentru zilele de primăvară.







