Home LifeStyle Bursa The Motans: Un proiect pentru sprijinirea studenților

Bursa The Motans: Un proiect pentru sprijinirea studenților

5 min read

Denis este de acum reprezentantul faptelor bune, al sprijinului acordat tinerilor și încurajării pasiunilor, prin proiectul „Bursa The Motans”. Artistul The Motans a ajuns în punctul în care simte că-și poate folosi notorietatea pentru a schimba câte puțin societatea,  începând prin sprijinirea studenților dedicați.

bursa the motans

Denis Roabeș și-a propus să fondeze, împreună cu echipa Global Records, proiectul “BursaTheMotans” – destinat tinerilor care sunt pasionați de domeniul pe care și l-au ales, dedicați și serioși în ceea ce-și propun să facă. În urma unui amplu proces de recrutare, organizat în parteneriat cu Virgin Radio, 5 tineri vor primi lunar, timp de 10 luni, câte 2080 de lei. Proiectul Bursa The Motans va cumula în total 104.000 de lei, iar în cadrul lui se pot înscrie atât studenți din România, cât și din Republica Moldova.

Denis recunoaște că întregul proiect are o motivație personală, de suflet. „Motivația care stă în spatele oferirii acestor burse este foarte simplă. Vine din experiența mea personală, din viața mea. Anii mei de studenție nu au fost tocmai cum mi-i imaginam, și nu din cauza școlii. Lipsa anumitor posibilități financiare m-a împins la un program foarte încărcat: ziua la facultate, noaptea la muncă. Probabil e un scenariu cunoscut multora. Acea perioadă m-a făcut să simt o oarecare supărare. Voiam să dispun și eu de lejeritatea și timpul celor care pur și simplu puteau să învețe și să se bucure de experiențele oferite de studenție. Era o dorință atât de simplă: să fiu odihnit, să am timp să studiez. Acum, la 30 de ani, dau startul unei campanii frumoase pe care vreau să o dezvolt și să o transform într-o tradiție. Sper foarte mult să adun cât mai mulți oameni entuziaști alături de mine și să am sprijinul întregii societăți. Bursele The Motans sunt despre asta: despre a oferi timp studenților merituoși pe care să-l folosească pentru a studia și pentru a-și urma pasiunile. Construim prezentul pentru a iubi si viitorul!”, declară The Motans.

Toți cei care își doresc să obțină una dintre cele 5 burse trebuie să se înscrie în proiect pe www.bursathemotans.com începând cu data de 9 august. Câștigătorii vor fi aleși de catre Denis și echipa Global Records ținând cont de pasiunea lor, de rezultatele pe care le-au obținut până acum și cât sunt de convinși că educația este cheia de a reuși în viață. Cei cinci beneficiari ai bursei The Motans vor fi anunțați pe 20 septembrie, iar publicul va avea un rol important în procesul de selecție. Fiecare persoană are posibilitatea de a vota pe site-ul bursathemotans.com, iar astfel îi poate ajuta pe Denis si echipa sa să facă alegerile cât mai potrivite.

Parcursul concurenților va fi prezentat pas cu pas pe site-ul dedicat proiectului și pe platformele de social media.

Citește în continuare un interviu cu Denis Roabeș – The Motans – Îndemn la sinceritate, pentru o privire în universul său.

Load More Related Articles
Load More By Galescu Roxana
Load More In LifeStyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

twenty øne piløts ride to Electric Castle 2020

Primele nume confirmate pentru Electric Castle 2020 împlinesc un vis mai vechi al fanilor …