Home FPM recomanda La Bibliotheque, locul în care esteticul și cultura își dau întâlnire

La Bibliotheque, locul în care esteticul și cultura își dau întâlnire

2 min read

  La Bibliothèque este un loc în care poţi evada din tumultul oraşului chiar în centrul acestuia. Un loc cu totul atipic pentru Bucureşti, ce respiră frumuseţe prin toţi porii şi puterea minţii pe toate rafturile, într-o locaţie cu totul specială.

La Bibliotheque 3

  Când pășești în locația de pe strada Pictor Barbu Iscovescu, nr. 30, te întâmpină o altfel de imagine decât cea pe care o întâlnești într-un centru de înfrumusețare obișnuit. Și asta pentru că din toate colțurile îți atrag atenția o mulțime de cărți, care mai de care mai interesante, împărțite pe domenii și zone de activitate ale centrului, menite să te însoțească într-o experiență a frumosului estetic, dar și într-o experiență culturală.

La Bibliotheque 2

   Muzica în surdină, lumina nu foarte puternică și confortul oferit de familiaritatea dată de cărțile din jur, le fac pe cele care îi trec pragul, să se simtă ca în intimitatea propriei case. Doar că în La Bibliotheque te poți bucura și de cele mai bune servicii când vine vorba despre înfrumusețare, relaxare prin masaj sau remodelare corporală. La Bibliotheque este, cu certitudine, un loc în București pe care FPM îl recomandă.

La Bibliotheque

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In FPM recomanda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Nike: Form Follows Motion – Expoziția care te poartă prin istoria și inovațiile brandului Nike la Vitra Design Museum

Dacă ești pasionat de pantofi sport și vrei să descoperi povestea din spatele unuia dintre…