Primul film de război al anului este 12 Strong sau Cei 12 invincibili, cum a fost tradus la noi și spune povestea primei riposte americane în Afghanistan, după atacurile de la 11 sept. 2001.
Mulțumesc RoImage pentru invitație, ca de obicei este o plăcere, mai ales când am ocazia să vorbesc și cu oameni care mă recunosc!
Fără să întru în spoilere, synopsis-ul oficial al filmului 12 Strong este că prima echipa a forțelor speciale mobilizată în Afghanistan a constituit din 12 soldați americani, care s-au aliat cu o căpetenie, un lider militar afgan, pt a porni războiul împotriva talibanilor. Misiunea a fost desecretizata de curând, o să aflăți mai multe detalii din filmul propriu-zis, dar cum mi-a zis cineva după proiecție ( și sunt de acord), atâta timp cât m-a făcut curios să mă interesez la sfârșit mai mult despre poveste, filmul a făcut ceva bine.
Înainte să îmi spun părerea, un plus pt multă lume probabil va fi că actorii principali sunt Thor Hemsworth, (care nu se dezbracă ladies, deci s-a dus și motivul principal pentru care multe dintre voi erați interesate, probabil, să vedeți 12 Strong), Michael Shannon și Michael Pena (care au fost motivele mele principale, trebuie să recunosc)

Din păcate cel mai dezvoltat personaj este Chris, căpitanul echipei, care nici el nu are cine știe ce construcție, nu prea poți să zici că se concentrează pe cineva anume, dar îți oferă un sentiment general de compătimire și admirație față de aceșți oameni incredibil de curajoși și… badass.
A vorbit înainte de film un reporter care a fost detașat de mai multe ori în aceste zone de război, inclusiv unde sunt repartizați militari români și a pus accent pe faptul că niciun film nu va putea transmite/recrea/transpune cu adevărat realitatea crudă cu care se confruntă aceșți eroi.
Și aici ajung la recenzia propriu-zisă, după cum simțiți cei mai mulți probabil, Saving Private Ryan este unul dintre cele mai emoționante filme de acest gen, iar de exemplu ceva mai recent Dunkirk este undeva opusul, în direcția realismului crud, fără dialog, fără construcție personaje, fără slow-motion și muzică emoționantă peste etc.
Ei bine, 12 Strong este undeva la mijloc dacă analizez din punctul asta de vedere, alocă destul timp pentru a reprezenta mai detaliat care a fost modul de operare, cum s-au desfășurat misiunile, condițiile grele prin care au trecut, iar actorii, așa cum va așteptați, m-au făcut să uit că nu sunt soldați adevărați și spun niște replici învățate.
Din acest punct de vedere înțeleg alegerile de distribuție, dar pe de altă parte la sfârșitul filmului realizezi că nu era chiar nevoie de aceste 3 vedete, mai ales cei doi Michael, pentru că nu au avut practic prea multe de făcut, nu au fost scene mari emoționante sau ceva să le dea de furcă unor nume mai necunoscute, mai mici.
Să trecem la acțiune, la scenele de război, da sunt regizate bine, fără prea multe tăieturi și close-up-uri încât să nu înțelegi ce se întâmplă sau să mascheze coregrafia slabă sau efectele practice/speciale etc. Există o oarece tensiune creată când se desfășoară aceste scene, îți captează atenția, iar efectele, cum s-a înțeles mai devreme, sunt bune, m-au convins că se află într-o zona de război, cu excepția a 2-3 cadre spre sfârșit în care s-au văzut niște rachete și explozii destul de false… meh.
Astea fiind zise, sunt destul de scurte și nimic wow, memorabil, inclusiv cu câteva scene clișee introduse special pentru audiență, o să va dați seama – cei cu experiență – despre ce vorbesc, dar în principal s-au bazat pe evenimentele reale, așa se simte cel puțin, nu o să știm cu exactitate ce s-a întâmplat acolo cu adevărat.
În concluzie, merită! Pentru prima vizionare, recomand în cinema. Ca și poveste este una interesantă pe care merită să o știți, măcar din respect pentru acești superoameni. În plus este jucată bine, este regizată și editată ok, se simte real, cu minusurile pe care le-am prezentat mai devreme. Notă mea este – 8, destul de mare da, dar majoritatea o să fiți de acord probabil după ce îl vedeți… poate am fost mai permisiv azi nu știu. Are 7 pe imdb și durează 2 h 10 min care nu PREA se simt.






