Home Food & Wine Rețetă: Salată de caracatiță a la SARDIN

Rețetă: Salată de caracatiță a la SARDIN

3 min read

Pentru o rețetă specială, ca de 8 martie, am apelat din nou la priceputul Chef de la restaurantul Sardin. Rețeta delicioasă recomandată astăzi este perfectă pentru răsfățarea femeilor iubite!

Restaurantul Sardin este unul dintre cele mai apreciate restaurante fine italienești din București, cu
bucătărie italienească genuină gourmet by Chef Radu Nedelcu, pe care ați avut ocazia să îl cunoașteți de asemenea într-un articol precedent.

De această dată Chef Radu Nedelcu ne va dezvălui o rețetă simplă, delicioasă și tradițional italienească, salată de caracatiță.

“Aceasta este preparatul pe care îl mâncam mereu cu Chef-ul meu francez, cu Philippe Leveille (2 stele Micheline). Lui îi plăcea. O aveam și în meniu, dar o aveam în altă manieră, puțin diferită, cu piure și toată caracatița tăiată cubulețe și o prezentam cu niște crutoane de Pain Brioche deasupra. Dar noi când ne așezam la masă, făceam exact cum o pun eu acum în farfurie, numai că nu era așa modelată frumos, era un platou din care fiecare își lua și mânca.”

150 gr caracatiăță

1 cartof mare
salată mesclun
ulei de măsline extra virgin
pătrunjel
anșoa
capere
roșii uscate

Cum se prepară? Se curață cartofii dar se lasă mari, nu se taie cubulețe mici, ca să nu se spargă, ci să se diferențieze. Se fierbe caracatița, se curăță, se taie tentaculele în două-trei bucăți, depinde cât de mare este caracatița. După aceea se face un… în Italia se numește salsa verde. Este un mix între pătrunjel, anșoa, ulei și capere. Se face acest sos verde și se condimentează toată salată. După aceea, dacă dorești poți să îți pui un pic de mix de salată, dacă nu, se mănâncă chiar așa. Iar cartoful și caracatița își iau toată sapiditatea de la fileurile de anșoa, care sunt în sosul acesta.

Load More Related Articles
Load More By Raluca Zdrobis
Load More In Food & Wine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Cum să compui o ținută boho chic!

Pentru că ținutele boho chic sunt extrem de în vogă vara aceasta și foarte potrivite atât …