Home Events Met Gala 2022: „În America: O Antologie a Modei” — informații actualizate despre mult așteptatul eveniment

Met Gala 2022: „În America: O Antologie a Modei” — informații actualizate despre mult așteptatul eveniment

5 min read

Met Gala are loc în fiecare an la Muzeul Metropolitan de Artă în New York și este întotdeauna unul dintre cele mai interesante evenimente din modă, la care participă o multitudine de celebrități, alături de designeri consacrați. Expoziția programată pentru primăvara acestui an, „În America: O Antologie a Modei”, va analiza geneza stilului american, concentrându-se pe secolul al XIX-lea până la ultima parte a secolului XX, oferind tema și codul vestimentar pentru Met Gala 2022.

Met Gala 2022
Sursă foto: Sarah Yenesel/EPA

Met Gala este pregătită de Anna Wintour din 1995, iar în prezent acesta este unul dintre cele mai populare și așteptate evenimente anuale din modă.

Acest eveniment special este o strângere de fonduri pentru Institutul de Costume al Muzeului Metropolitan de Artă, fiind programat să marcheze deschiderea expoziției sale anuale.

Tema și expoziția din acest an, „În America: O Antologie a Modei”, este partea a doua a omagiului Galei Met pentru moda din Statele Unite ale Americii. Prima parte, intitulată „În America: Un lexicon al modei”, a fost deschisă în septembrie anul trecut. Putând fi încă vizitată până pe 5 septembrie 2022 la Centrul de Costume Anna Wintour, expoziția include piese de la designeri precum Ralph Lauren, Donna Karan și Calvin Klein.

Partea a doua a expoziției se va deschide pe 7 mai în Aripa Americană a Muzeului Metropolitan de Artă și va „prezenta îmbrăcăminte istorică și modernă pentru femei și bărbați, datând din secolul al XVIII-lea până în prezent”, conform unei declarații oficiale din partea Institutului Costumelor.

Andrew Bolton, curatorul șef al Institutului Costumelor al Muzeului de Artă Modernă, dorește să se concentreze pe inclusivitatea în lumea modei. „Cine ajunge să fie american?” a fost o întrebare ridicată la prezentarea colecției Prabal Gurung pentru primăvară-vară 2020 și va fi abordată și la Met Gala 2022.

În ceea ce privește expoziția, Bolton a declarat pentru Vogue că „Poveștile reflectă într-adevăr evoluția stilului american, dar explorează și munca croitorilor și designerilor individuali”, adăugând faptul că „Ceea ce este interesant pentru mine este că unele dintre numele prezente vor fi foarte familiare, cum ar fi Charles James, Halston și Oscar de la Renta, dar multe dintre celelalte nume au fost într-adevăr uitate, trecute cu vederea… Așadar, una dintre intențiile principale ale expoziției este de a evidenția talentele și contribuțiile acestor indivizi…”

Sursă foto: Shutterstock/WireImage/ Getty Images

Pe 17 martie, Vogue a anunțat că gazdele evenimentului din acest an vor fi Regina King, Blake Lively, Ryan Reynolds și Lin-Manuel Miranda care vor fi copreședinți oficiali ai serii, în timp ce designerul Tom Ford, Adam Mosseri (om de afaceri american și șeful Instagram) și Anna Wintour vor fi copreședinți de onoare.

Dacă nu sunteți pe lista invitaților și doriți să vă asigurați un bilet pentru acest eveniment special, prețul biletului pentru Met Gala 2022 vă va costa în jur de $30,000, iar masa aproape $275,000.

Citește în continuare Cele mai memorabile ținute de la Met Gala 2021.

Load More Related Articles
Load More By Cioară Ștefania
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Câștigătorii Premiilor Globurile de Aur 2023

A venit timpul să află câștigătorii așteptatelor Globuri de Aur 2023 la cea de a 80-a ediț…