EMAA, o artistă recunoscută pentru sensibilitatea și autenticitatea sa, ne vorbește despre primele momente din copilărie în care s-a îndrăgostit de muzică, dar și despre influențele care i-au marcat drumul și despre bucuria de a fi mamă. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale, care au dominat topurile muzicale este piesa „N-aud”, realizată în colaborare cu Carla s Dreams.
A fost creația întotdeauna o parte importantă din viața ta?
Creația e o caracteristică principală a noastră, a oamenilor. Și probabil una dintre cele mai importante, da. Atunci când ea se pierde, viața devine problematică într-adevăr. Ne naștem creatori cu toții. Copilul în sine e primul artist și dă sens unor lucruri care pentru adult de multe ori sunt neînsemnate – o crenguță devine unealtă, nisipul poate prinde forme, personaje imaginare care par a fi prezente deși nu le vedem cu ochiul liber, sunetul vântului care devine un monstru, cerul care poate fi un portal pentru creaturi celeste și lista poate continua la nesfârșit. Cred că eu nu am plecat niciodată de-acolo, ci doar subiectele au devenit mai serioase în timp. Tot ce ne înconjoară e creație, de la blocuri, la mașinării, la faptul că am inventat focul. Ne mai rămâne doar să aflăm cum facem să nu mai dăunăm prea mult în jur cu multe din lucrurile pe care le cream.
Cum te-au format anii copilăriei și când au fost primele semne că îți dorești să îți faci glasul auzit în acest fel?
Am crescut înconjurată de muzică. Momentul în care am realizat că pot face asta și că cei din jur sunt foarte fericiți privindu-mă, am continuat. O inerție aproape inconștientă, o plăcere aproape narcisică față de sunetele pe care reușeam să le emit combinate cu reacția oamenilor care le percepeau. Erau veseli și fascinați, iar asta îmi dădea de înțeles că sigur fac ceva bine. Senzația nu m-a mai părăsit niciodată de atunci.
Cum era EMAA care făcea primii pași în industria muzicală? Cum te-au schimbat experiențele de până acum?
Ușor naivă, din perspectiva faptului că nu mi-aș fi imaginat niciodată că nu e suficient doar să scrii și să cânți, ca să te poți cu adevărat susține din muzică. Un optimism infantil, care a născut niște frustrări o vreme. Acum nu am pierdut optimismul, dar sigur nu mai e unul infantil. Știu că pentru a face ce-ți dorești, e nevoie de enorm de multă implicare și fermitate și de o echipă imensă de oameni, care să creadă în ce faci și să te susțină indiferent de obstacole și zile negre. Iar asta e reciproc. Am învățat și învăț în continuare să ofer încredere și înțelegere înapoi oamenilor cu care lucrez. Mă simt extrem de norocoasă că în preajma mea au rămas într-adevăr doar cei cu care firele minții s-au legat de la început necondiționat și sincer.
Ce sau cine ai spune că are cea mai mare influență în această etapă din călătoria ta muzicală?
Tristețea, muzica pe care am ascultat-o de-a lungul timpului și cărțile citite, unii oamenii pe care i-am întâlnit, simțirea în toate formele și cu toate nuanțele ei, idealul unei lumi în care nimeni nu rănește pe nimeni conștient și habar n-am… cred că e totul și e viața în sine, cea care influențează constant, iar sursa se schimbă și ea în funcție de momentul în care mă aflu.
Care este scena, concertul sau momentul care ocupă un loc aparte pentru tine? Ce emoții îți trezește această amintire?
Concertul de la lansarea albumului „Macii înfloreșc iarna” pe care l-am susținut în pandemie, la teatrul Elisabeta, atunci când nu aveam voie să mai susținem concerte. Eu scoteam primul material complet din viața mea, prima poveste, iar sala nu putea fi decât goală. Mi-am imaginat oamenii, mi-am imaginat starea, mi-am imaginat aplauzele și tot sentimentul în sine. Eram la fel de emoționată atunci, cum sunt și acum când am în față mii.
Cum trăiești tu experiența de concert? Ce impact are scena asupra ta?
Fiecare concert e unic în sine, iar trăirile sunt irepetabile, mereu simțite ca și când e prima dată când fac asta. Emoțiile dinainte au un fel de crescendo care se intensifică până în momentul în care urc pe scenă, apoi dispar și rămâne doar libertatea de a fi. Toate au sens acolo, manifestarea vine dintr-un loc intim și neslefuit, fără filtru. Atunci când un concert e reușit, toate astea se simt împreună cu publicul, ba chiar sunt amplificate de acesta. Muzica e un limbaj universal și o entitate vie pentru mine, fiindcă are acces înăuntrul nostru și poate “umbla” prin noi la propriu, fizic, dându-ne fiori, extaz, lacrimi și tot felul de alte reacții. Sunt senzații greu de explicat în cuvinte, dar sunt sigură că orice om care simte muzica poate susține asta, mai ales când e vorba de interacțiunea cu un performance live, indiferent de gen sau spațiu.
Care crezi că este motivul pentru care reușești să ajungi la sufletele oamenilor?
Sinceritatea și capacitatea de a-i înțelege până la capăt, de la distanță și fără să îi cunosc personal. E ca o superputere. Sunt lucruri care se transpun în glas, un tip de sensibilitate față de lume care mă face să sun așa cum sun. Eu cred că în corul fiecărui om, există o esență comună, nouă tuturor. Mă adresez ei și sper că e încă acolo, că mesajul ajunge în final, unde trebuie.
Cât de personală este muzica ta?
Cea mai! Cu mici excepții – piese unde mi-am imaginat niște situații sau am interpretat scenarii simțite și scrise de altcineva.
Cum este să îți pui amintirile și emoțiile pe hârtie și în muzică? Ce te motivează să abordezi teme sensibile și să le împărtășești cu publicul?
O eliberare și o inerție în același timp. E terapeutic uneori, iar alteori e o sursă de excitație. Contează enorm starea din care scriu. Nu cred că ține de motivație, ci mai mult de această inerție pe care am tot menționat-o.
În ce se măsoară pentru tine împlinirea ca artist?
În senzația pe care o simt în stomac atunci când îmi place ce-am creat. Apoi să reușesc să percep totul ca și când ar fi fost creat de altcineva, iar cu timpul să îmi placă chiar mai mult decât îmi plăcea inițial. Abia apoi intervine lumea exterioară și bucuria că ce am împărtășit, se simte la fel și pentru restul, că nu sunt doar eu. Faptul că mă pot și întreține din toate astea, e într-adevăr un ideal atins.
Ce te bucură/entuziasmează acum?
La propriu, tot ce urmează. N-am fost chiar atât de fericită niciodată și nici atât de recunoscătoare vieții, cu tot ce cuprinde ea. Universul nostru intim a creat un loc pentru un om nou, pentru fetița noastră. Abia aștept să îi împărtășim lumea și să o vedem și noi din nou, prin ochii ei.
Citește mai departe și Louise Trotter este noul director de creație la Bottega Veneta