Home Fashion Doinița Oancea – Reflection – despre designul românesc și propriul brand

Doinița Oancea – Reflection – despre designul românesc și propriul brand

10 min read

Căutăm frumosul peste tot − în oameni, în fapte și în lucruri. Ne dorim în jurul nostru poezie estetică. Vrem să avem cele mai frumoase haine și cele mai originale accesorii. Ne dorim ca acestea să aibă o poveste și să ne completeze personalitatea, să fie imaginate de minți creative și produse din cele mai fine materiale. Vrem să ducem tradiția mai departe, dar să fim în ton cu tendințele sezonului. Vrem aici și acum. Din fericire pentru noi, există o sumedenie de oameni iubitori de frumos, Doinița Oancea este unul dintre aceștia. Prin prisma meseriei sale de bază, actoria, și mai nou, prin intermediul brandului său, Doinița este o figură reprezentativă din țara noastră, care susține designerii români și apreciază munca acestora. Este mândră că tinerii românii sunt determinați și pasionați de ceea ce fac. La rândul său, are propriul brand, Reflection, care după cum ne-a mărturisit este o reflecție a personalității sale.

Doinița Oancea

Când te simți cea mai inspirată, liberă și autentică?

Îmi place să cred că autentică sunt mereu. Liberă și inspirată, fără doar și poate, vara. Iubesc căldura, marea, soarele și nisipul. Atunci când pot sta pe plajă de dimineața până seara, când nu am deadline și oră de trezit, mă simt liberă și neîncorsetată.

Care este momentul pe care îl consideri cel mai important din cariera ta de până acum?

Prima zi de casting. Zi de la care nu aveam nicio așteptare, dar care s-a dovedit a fi începutul unui nou drum pe care nu mă gândeam vreodată că o să ajung.

Cât din viața ta împărtășești cu cei care te urmăresc? Care este limita?

Împărtășesc pe rețelele de socializare, cu cei care mă urmăresc,foarte multe lucruri pentru că vreau să vadă latura umană a artistului, dincolo de imaginea glam pe care opercep ei. Las imaginile glamuroase în seama revistelor, pictorialelor, ședintelor foto de promovare a proiectelor din care fac parte, în timp ceeu share-uiesc cu ei de la ce mănânc, până la imagini cu mine în pijama, neprelucrate. Consider, în schimb, că relațiile mele de prietenie sau de iubire nu trebuie neapărat expuse. Este o latură pe care știu că e bine să o țin mai mult pentru mine.

Care este cea mai mare provocare în încercarea de a-ți îndeplini visele?

Răbdarea. Să învăț să am mai multă răbdare cu mine și cu lucrurile pe care le fac.E destul de greu și atunci consider asta ca fiind o provocare personală.

Designerii români în viziunea ta…

Sunt foarte talentați, inspirați, unii dintre ei chiar vizionari. Însă, din păcate nu se bucură de o recunoaștere pe măsură și asta din cauza pieței mai puțin educate în zona de fashion. Totuși am observat o mai mare deschidere în ultima vreme și o promovare mai bună, iar asta mă bucură.

Cum ai descrie stilul tău personal?

Eu sunt o persoană atipică, obișnuiesc să mă îmbarc în funcție de starea de spirit și ținutele pe care le port nu sunt construite într-un stil anume.Vreau să mă simt bine în pielea mea, astfel că alternez de la jeanși cu sacou și tricou, la rochii lungi cu spatele gol.

Când a apărut dorința de a transmite și prin intermediul creațiilor vestimentare?

Un suflet de artist caută tot timpul modalități de exprimare multiple. Pentru că un singur canal nu este niciodată suficient. Îmi doream să creez haine de la 20 de ani, dar am reușit abia pe la 27 când am avut ceva mai mult timp liber, nefiind implicată la momentul respectiv în niciun proiect pe partea de actorie. Atunci am dat frâu liber imaginației și am început timid să testez zona asta, din dorința de a da viață unor lucruri gândite de mine, fiind de fapt o nevoie de a crea ceva, un mesaj transmis într-o altă formă.

Cum a apărut Reflection ?

Între Dilo’s și Reflection a fost o perioadă de doi, poate trei ani de pauză! Reflection a apărut ca o formă a mea naturală! Am început să urmez cursuri de stil vestimentar, să mă documentez mai mult pe zona de fashion, să colaborez cu prietena mea în „atelier de frumos” pe rochii de mireasă la comandă și uite așa am ajuns să simt din nou nevoia să creez acest proiect personal care este o prelungire a personalității mele

Ce îți place cel mai mult din activitatea de la atelier?

Îmi place tot parcursul de la idee până la produsul finit. Îmi place să merg să aleg materialele, să gândesc piesele, să le văd cusute, să le modific când încă sunt în forma incipientă (prima probă).

Ce pot găsi oamenii între creațiile Reflection? Care este direcția pe care o urmezi?

Piesele pe care le fac sunt în strictă legătură cu mine. Prima dată am pornit cu niște piese în care mixam stilul gipsy cu stilul punk, așa simțeam la momentul respectiv să mă exprim și proiectul se numea Dilo’s pe atunci. Acum se numește Reflection pentru că este o reflexie a personalității mele. Fac fix ce îmi dictează inima, dar sunt sigură că se găsesc acolo piese pentru gusturi diferite.

Citește în continuare my Geisha – Denisa, despre bucuria de a crea și de a purta parfumurile propriului brand.

Load More Related Articles
Load More By Revista FPM
Load More In Fashion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Nu rata cea mai mare ediție Creativo de până acum!

Pe 2-3 noiembrie va avea loc cea mai mare ediție Creativo de până acum, cu peste 15 confer…