Cel mai fresh proiect muzical din România, Dirty Nano, lansează primul single oficial „Promite-mi”, o colaborare cu Alina Eremia, una dintre cele mai bune voci din industria muzicală.
Format din George Hora și Tinu Vidaicu, proiectul Dirty Nano a ajuns pe buzele tuturor iubitorilor de remixuri și nu numai, astfel încât la scurt timp după lansarea în industria muzicală au ajuns să aibă un adevărat fan-base în zona de club. Cei doi au lansat o serie de remixuri care au ajuns virale pe internet și care au fost ascultate în aproape toate cluburile din România: Jackpot (The Motans) peste 9 milioane de vizualizări, How Would You Feel (Ed Sheeran) 6 milioane, Tatuaj (Alina Eremia) 3,5 milioane, Pentru Că (Inna) – 1,5 milioane.
„Muzica este pasiunea noastră reală, sub orice formă s-ar afla ea. Bucuria pe care am produs-o cu cele 2 volume de remix-uri a condus la următoarea etapă de evoluţie a proiectului Dirty Nano. Era pasul firesc pe care trebuia să îl facem şi astfel am imprimat semnătura #dirty pe prima producţie originală. <Promite-mi> nu este un nou început, ci doar continuarea drumului pe care îl parcurgem cu sunetul nostru prin milioane de suflete, de ani întregi. Suntem norocoşi că am lucrat cu oameni atât de talentaţi şi pe film cu noi şi le mulţumim pentru asta prietenilor de la Global Records, Alinei Eremia pentru patosul si talentul pus în vocal şi lui Denis, de la The Motans, pentru versurile profunde. Să ne ascultăm o viaţă!”, declară Tinu Vidaicu şi George Hora.
Colaborarea cu Alina Eremia a venit organic, cei trei colaborând pentru remixul single-ului Tatuaj și tot atunci s-a născut și ideea de a lansa un single împreună. „Promite-mi” vorbește despre toate acele momente dintr-o relație toxică când știi că urmează să fii rănit și cu toate acestea accepți: „Cred că toți am făcut sau am primit promisiuni care nu au fost respectate și am fost răniți în dragoste, doar că de data asta, se întâmplă exact opusul. Deși ea știe care sunt consecințele, îi știe mutările și știe cum se va sfârși totul, acceptă să intre în jocul lui. Mă bucur că primul single oficial Dirty Nano este o colaborare cu mine!“ a declarat Alina Eremia.
Citește în continuare FENTY – Rihanna și grupul LVMH lansează o nouă casă de modă de lux.