Rubrica “Omul si rolul” este menita sa aduca in fata publicului actorii care imbraca si dezbraca hainele personajelor, dar care atunci cand reflectoarele se sting, raman aceiasi oameni cu stil propriu, cu personalitate si charisma. Transformarile sunt de multe ori spectaculoase. Orele petrecute in cabina, invesmantati cu haine care nu le apartin, jocul pe scena in costumul personajului, colaborarea cu creatorii scenografi, toate acestea ascund secrete pe care am vrut sa le aflam.
Invitata care a avut amabilitatea sa raspunda intrebarilor noastre saptamana aceasta este actrita Diana Cavallioti, o profesionista desavarsita, dar si un om cu un caracter nobil. Pe Diana am urmărit-o de curând în cea mai recentă creație cinematografică a regizorului Călin Netzer, „Ana, mon amour”, dar și pe scena Teatrului Metropolis, în piesa „Iubire isterică”, regizată de Cristi Juncu. Din toamna o vom revedea pe scena Teatrului Mic, unde repeta de zor impreuna cu colegii sai.
FPM: Diana, care este stilul tau vestimentar in viata de zi cu zi?
Diana Cavallioti: Oricat de mult as incerca, nu imi pot defini in vreun fel stilul vestimentar. Cred ca oglindeste doar starea mea de spirit din acel moment si se adapteaza activitatilor pe care le fac (merg cu moto, merg pe bicicleta, merg pe jos). Stilul meu are chiar puterea de a se transforma pe parcursul unei zile. Pot sa plec dimineata in pantaloni si pe tocuri, pana la pranz sa imi dau seama ca vreau in rochita si adidasi si sa sfarsesc ziua in papuci si pantaloni scurti. Nu imi place insa sa ma imbrac dupa pareri si sfaturi si nici nu le inteleg rostul. Cred ca traim intr-o societate care ne permite libertatea de a ne imbraca dupa propriul nostru gust si evitarea cu succes a uniformelor.
FPM: Ce piesa vestimentara se regaseste cel mai des in outfit-urile pe care le porti?
Diana Cavallioti: Desi as fi vrut sa spun tricourile, imi dau seama ca de ceva timp sunt pe un trend ascendent, camasile: albe, super colorate, lungi, barbatesti, sub forma de rochie, camasi sa fie. Si recunosc, prefer pantalonii, fustelor.
FPM: Ce nu-ti place sa porti sau n-ai purta niciodata atunci cand iesi pe strada?
Diana Cavallioti: Am eliminat cuvantul “niciodata” din vocabular. Imi e frica de puterea lui de razbunare. Nu iau imbracamintea atat de in serios, poate doar atunci cand merg la un eveniment si din respect pentru ceilalti ma conformez codului impus. In rest, nu consider ca ma poti judeca dupa hainele pe care le port, astfel ca port orice. Inclusiv pijamale, lucru pe care il faceam foarte des in perioada cat am fost eleva in Statele Unite si veneam cu totii imbracati in pijamale pentru ca orele incepeau inuman de devreme.
FPM: Cand vine vorba de teatru si de costumele pe care le porti, colaborezi cu creatorul lor? Daca da, in ce consta aportul tau?
Diana Cavallioti: Pe scena primeaza confortul meu, al actorului in hainele personajului. Nu imi permit sa ma trezesc pe scena ca ceva e incomod pentru mine, Diana. E un cosmar. Astfel ca discutiile mele cu creatorii de costume se reduc la acest necesar confort. In rest, nu imi place sa ma amestec si nici sa imi dau cu parerea despre viziunea artistului. Actorul oricum este blenderul tuturor celorlalti creatori si face melanjul intre infomatiile pe care le are. Produsul final este comunicarea armonioasa dintre costumul propus de scenograf, ideile regizorului si personalitatea mea.
FPM: Ai un creator de costume de teatru/film preferat?
Diana Cavallioti: Preferintele mele se schimba destul de des, momentan sunt sub vraja lui Tom Ford si absolut tot ce inseamna creatiile lui.
FPM: Cum faci trecerea de la hainele tale de strada la hainele personajului, atunci cand te pregatesti de spectacol sau de filmare? Ai un fel de ritual pe care il respecti atunci cand ajungi la cabina si te schimbi?
Diana Cavallioti: Imi iau intotdeauna, inainte de spectacol, timpul necesar pentru a “simti” hainele pe care urmeaza sa le port. Vin cu mult timp inainte de spectacol. Si chiar daca nu ma imbrac imediat cu tot costumul, piesele esentiale le pun (furoul, tricoul sau adidasii) depinde de piesa. In schimb, imediat dupa aplauze, nu stiu cum sa ajung mai repede in hainele mele. Fac salturi in timp si ma trezesc schimbata cu mult inaintea colegilor mei.
FPM: In momentul in care imbraci hainele personajului, incepi deja sa nu mai fii omul Diana Cavallioti si devii personajul?
Diana Cavallioti: Eu sunt Diana Cavallioti tot timpul, nu devin altcineva. Nu cred si nici nu incurajez aceasta labilitate, care creeaza acest mister asupra meseriei de actor. Daca ne-am crede altcineva sau am deveni altcineva, ori am avea niste super-puteri, ori ar trebui sa ne facem niste investigatii de specialitate.
FPM: Ce contributie simti tu ca au hainele personajului in reusita rolului pe care il joci?
Diana Cavallioti: Enorma! Costumul spune colosal de multe lucruri despre un personaj. Il eticheteaza din primele momente, lucru esential in vocabularul teatral. Ai nevoie de indicii pentru a crea in mintea ta de spectator povestea intreaga. Si vorbim de o reusita a spectacolului, nu doar de reusita rolului.
FPM: In ce costum al personajelor pe care le-ai jucat te-ai simtit cel mai bine?
Diana Cavallioti: In toate m-am simtit extraordinar. Poate ca am avut noroc sa lucrez cu scenografi minunati. Pentru premiera pe care o voi avea in toamna la Teatrul Mic, am lucrat cu Iuliana Valsan care m-a surprins pentru ca mergand la proba de costume am gasit ceva foarte apropiat de ce anume ma gandisem eu. Nu va fi o piesa obisnuita, va fi o fabrica de emotii, cu niste actori absolut fenomenali si o echipa care a muncit cu drag. Abia astept sa veniti sa vedeti.
FPM: Au existat momente in care costumul ti-a jucat feste?
Diana Cavallioti: Se intampla, normal, sa iti rupi dresurile, sa ti se rupa tocul de la pantof intr-un moment dramatic si sa nu stii cum sa rezolvi problema. Mi s-a intamplat chiar sa imi pun rochia prost (imbracandu-ma pe scena) si sa ramana agatata, astfel incat spatele fustei era tot ridicat. Si cand iti dai seama, ca actor incepi sa iti pui singur piedici si sa gandesti ca ai fost penibil, si ca toti au vazut. Important este sa ramai in mintea peronajului, sa rezolvi lucrurile asa cum el le-ar rezolva, sa nu te lasi dezechilibrat si sa faci din accidente un atu.
FPM: La finalul spectacolului, cand iti dezbraci costumul revii cu usurinta la omul Diana Cavallioti si la hainele tale de zi cu zi sau pastrezi inca gesturi, atitudini ale personajului care ai fost?
Diana Cavallioti: NU pastrez nimic, le pun in sertar pentru urmatoarea reprezentatie. Diana pleaca acasa la familia ei si lasa familia teatrului pe scena, acolo unde s-a inchis lumina si se va face zi abia peste alte multe zile cand va fi programat spectacolul.
