Home Music „De unde știi tu, deșteptule, ce merit eu?” – Irina Rimes lansează piesa „Ultima”

„De unde știi tu, deșteptule, ce merit eu?” – Irina Rimes lansează piesa „Ultima”

4 min read

Irina Rimes își surprinde din nou fanii cu lansarea piesei „Ultima”, o compoziție care va pune degetul pe rana oricui, despre despărțiri, alegeri și noi capitole. Piesa vorbește despre acea relație pe care simți că trebuie să o lași în urmă, dar în același timp, ai nevoie de acel moment perfect, de un ultimatum, pentru a te desprinde definitiv și a evolua în călătoria vieții tale.

irina rimes ultima

Fanii au așteptat cu nerăbdare această piesă, iar de la primele versuri lansate pe internet, s-au îndrăgostit iremediabil de sinceritatea și forța transmisă de Irina Rimes. Artistă cunoscută pentru abilitatea sa de a crea conexiuni autentice prin muzică, Irina a reușit să atingă corzile sensibile ale ascultătorilor săi, oferindu-le o melodie care rezonează cu propriile lor trăiri.

Fiți cu ochii pe canalele de socializare ale Irinei, s-ar putea să vină să cânte această piesă chiar în orașul vostru.

Creditele pentru piesă merg către Irina Rimes – text, Irina Rimes, Alex Cotoi – muzică, Alex Cotoi – producție.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.

În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”.

În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2.

Citește în continuare INNA lansează „Cheeky”, primul hit al anului 2024.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Music

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Feeric Fashion Week 2024: prezentări de modă în buncăr, la Aeroport și pe circuit de karting

Festivalul ajunge la a 16-a ediție, consolidându-și poziția de eveniment de referință în l…