Home Interviews De la Linkin Park la Satoshi: Unul dintre cei mai fresh artiști moldoveni care cântă alături de Irina Rimes si Carla s Dreams

De la Linkin Park la Satoshi: Unul dintre cei mai fresh artiști moldoveni care cântă alături de Irina Rimes si Carla s Dreams

12 min read

Muzica este unul dintre cele mai importante lucruri din viața sa, fiind un refugiu și un mijloc de exprimare autentică. De la primele piese și trupe ascultate, până la fondarea propriului său proiect, Satoschi, artistul moldovean a parcurs ambițios un drum plin de experiențe care i-a conturat propriul stil, iar acum este unul dintre cei mai noi artiști din industria muzicală.

Printre piesele sale lansate și apreciate se numără „Mama mi-a spus”, „Foaie Verde” și „Căștile Mele”. Colaborarea cu Carla’s Dreams pentru piesa „Noaptea pe la 3” și piesa „Bate, Vântule”, cântată alături de Irina Rimes i-a adus o mare popularitate în România și i-a crescut considerabil baza de fani. Mai jos, am pregătit un interviu alături de el, în care ne vorbește despre călătoria către cariera sa muzicală, dar și despre ambiția și pasiunea care l-a împins să ajungă atât de departe.credite foto: Bragovski

A fost muzica întotdeauna o parte importantă din viața ta?

Prin clasa 6-a am început să ascult conștient, din dragoste – Linkin Park. De atunci, mai des ascult muzică, decât nu ascult. Am întotdeauna căștile cu mine. Am o tonă de CD-uri în mașină (lol, da, da – cd-uri). Chiar și când am fost în facultate, studiind actoria, oricum am continuat să fac muzică, mai întâi, fiind toboșar în Delta Pe Obraz, apoi, de la sfârșitul anului 2, creând Satoshi.

Care consideri că au fost cele mai importante decizii din parcursul tău? Cum au contribuit aceste experiențe la dezvoltarea ta ca artist și compozitor?

Crearea primei mele trupe în gimnaziu. Apoi, aderarea la trupa Delta Pe Obraz, deja în facultate. Apoi, publicarea primei piese Satoshi pe YouTube în martie 2020. Apoi semnarea cu Versus Artist. De curând, am semnat un contract de co-producție cu Global Records. La mai mult și la mai mare! Sunt recunoscător vieții, pentru că mi-a dat oportunități și părinților, pentru că nu m-au împiedicat să fac ce mă făcea fericit. Mă bucur că i-am oferit întotdeauna muzicii destul timp și am tot ascultat discografii peste discografii, din liceu și până în ziua de azi. Ascultarea unei mase imense de artiști, diferiți ca perioadă și stil, au creat un fond interior bogat în referințe și modele.

Cum ai descrie stilul tău muzical distinct și cum îți reflectă el identitatea și originile?

Cred că stilul este o noțiune depășită și irelevantă în contextul artei secolului XXI, sau cel puțin, a celui de-al doilea deceniu al acestuia. Stilurile sunt doar instrumente care servesc expresia artistică și nicidecum nu dogme care trebuie urmate cu strictețe de artiști întru a le păstra autenticitatea. Dacă vreți să puneți un timbru peste muzica mea, fie Alternative Trap și Pop Rap. Tot mai des vreau să încorporez synthuri acide, pline de drive, în muzica mea, în cheia Scooter și The Prodigy. Când produc singur beat-uri, nu știu cum și de ce, dar întotdeauna plec neintenționat într-o zonă de rave și sunete ascuțite, dubioase))

Care sunt sursele tale principale de inspirație atunci când compui? Care sunt temele principale abordate în versuri și cum se leagă acestea de experiența ta personală?

Sursele mele de inspirație sunt emoțiile și experiențele intense. Cu cât mai diverse, cu atât mai bine, în primul rând, pentru dezvoltarea și conturarea caracterului meu uman, dar și pentru a evita auto plagierea în scriere. În general, scriu despre ce am trăit. Printre cele mai întâlnite teme ale textelor mele din ultimii 2 ani sunt autodezvoltarea, depășirea propriei condiții, căutarea adevărului interior, prietenia și tendința de a echilibra interiorul cu lumea din jur. Am și piese de dragoste, deși, nu multe. Am și piese despre mamă, am și despre căști și orașe.

Ce te motivează să îți pui gândurile pe hârtie și în muzică și să împărtășești cu publicul aceste părți ale vieții tale?

Este o pornire firească. Îmi place să scriu, să vorbesc, să fac muzică. Nu pot explica prin cuvinte asta. Pur și simplu se întâmplă și eu tind să nu împiedic pornirile firești, dacă ele nu dăunează nimănui.

Cum crezi că noul album lansat contribuie la evoluția ta ca artist și la povestea ta în industria muzicală?

Albumul este o afirmare a statutului meu curent din punct de vedere muzical, ideologic, al maturizării și viziunilor asupra lumii interioare și a celei din jur. Albumul e ca un indicator de oraș. De aici, începe sau se termină localitatea respectivă din mine. Elaborăm harta mai departe)) Mă bucur că am oferit ascultărilor 16 piese noi, diferite ca stil și teme abordate, ca energie și stare. Acum va fi mai dificil, pentru că deja am spus multe lucruri.

Cum te simți pe scenă? Ce face ca experiența de concert să fie una de-a dreptul memorabilă?

La concerte nu am niciun filtru și mă strădui să dau totul din mine. Dacă tot am ieșit din casă, măcar să simțim ceva cu toții, adunați aici. Emoția și energia sunt cuvintele definitorii, sau, mă rog, sper))) Iubesc și sunt fericit când nu mă cerebralizez în scenă. Sufăr enorm când încep a controla prea mult lucrurile într-un context în care numai asta nu trebuie.

Ce vis din copilărie ți-ai împlinit până acum? La ce dorință încă lucrezi pentru a o îndeplini?

Am cântat în fața unui public foarte numeros – 18.000 de spectatori la Summer Fest 2022. Vreau să fac cunoștință cu Mike Shinoda și Maks Korzh.

În ce se măsoară pentru tine împlinirea ca artist?

Atunci când oamenii trăiesc cu muzica ta. Când o au pe bune, încorporată în viața lor, când studenții o pun în drum spre facultate, când îndrăgostiții se sărută având-o pe fundal, când se pornește la petreceri și toți asociază amintiri cu ea. Și atunci când creația dăinuie în timp.

Ce ai în plan pentru viitorul tău în muzică și ce ne poți spune despre direcția în care te îndrepți?

Să creez o comunitate mare, unită și autentică. Să nu mă compromit artistic și să reușesc să rămân actual și acordat cu lumea reală.

 

Citește mai departe și Olivia Addams x IRAIDA – “Left My Heart”: o aventură muzicală globală

Load More Related Articles
Load More By Micu Ana
Load More In Interviews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

INNA colaborează din nou cu R3HAB pentru încă o piesă memorabilă “I’ll Be Waiting”

INNA dă tonul verii și revine cu o altă colaborare spectaculoasă cu R3HAB pentru “I’ll Be …