Home Fashion De ce a purtat Billy Porter o rochie la Premiile Oscar 2019

De ce a purtat Billy Porter o rochie la Premiile Oscar 2019

6 min read

Astăzi răspundem la toate întrebările legate de covorul roşu de la decernarea Premiilor Oscar 2019. Şi pentru că ne plac oamenii curajoşi care folosesc moda ca să facă un statement, în prim-plan se află actorul Billy Porter. Acesta şi-a făcut apariţia la cea de-a 91-a ediţie a Premiilor Academiei într-o rochie-frac şi nu a ales o variantă discretă, ci una puternică însoţită de o atitudine corespunzătoare, astfel încât să nu treacă neobservat.

Billy Porter Oscar

Poate că vă întrebaţi de ce. Noi spunem că nu are nevoie de un motiv şi că fiecare se poate îmbrăca cum se simte cel mai bine şi în aşa fel încât să se poată exprima prin intermediul hainelor. Dar, în acest caz, actorul din Pose, care a avut succes şi pe Broadway, câştigând un Tony pentru rolul din “Kinky Boots”, a avut un scop pe care îl susţinem.

Într-o rochie de catifea neagră creată de câştigătorul Project Runway, designerul Christiano Siriano, Billy Porter şi-a dorit să atragă atenţia asupra unui regim convenţional rigid al ţinutelor masculine şi feminine pe covorul roşu. O regulă nescrisă, învechită şi practicată de toată lumea în mod mecanic ajunge să fie ruptă de realitate, o realitate în care oamenii sunt liberi să se exprime cum vor, atât timp cât respectă libertatea celorlalţi.

„Scopul meu este să fiu o lucrare de artă politică de fiecare dată când apar undeva. Să ridic întrebări. Ce este masculinitatea? Ce înseamnă asta? Femeile se pot îmbrăca în fiecare zi în pantaloni, dar în momentul în care un bărbat apare într-o rochie, lucrurile se schimbă”, a spus Billy Porter.

Actorul a crescut iubind moda, dar a simţit întotdeauna că există o limită în modurile în care se putea exprima. „Această industrie se vrea a fi incluzivă, dar actorii se tem să se joace când vine vorba de aspect, pentru că dacă apar într-un mod neconvenţional, ar putea fi priviți ca feminini și, prin urmare, nu vor obține acel rol masculin, de supererou. Și acesta este adevărul. M-am confruntat cu asta.” 

„M-am simţit viu. Liber. Deschis. Şi frumos! Ceea ce nu s-a întâmplat întotdeauna în cazul meu. Nu m-am simţit mereu bine în pielea mea. Este incredibil ce efect pot avea hainele asupra stării de spirit.” 

Aşteptările apar de obicei din prejudecăţi şi stereotipuri, de aceea este necesară discuţia despre diversitate şi acceptare:

„Din acest moment, vreau ca oamenii să îşi dea seama că nu trebuie să înțelegi sau chiar să fii de acord cu autenticitatea sau cu adevărurile altor oameni, dar trebuie să ne respectăm reciproc.” 

Nu a fost pentru prima dată când a purtat o rochie în acest sezon al evenimentelor de premiere, dar având în vedere că toată lumea este cu ochii pe ceremonia de decernare a Premiilor Oscar, aceasta este seara în care ceea ce porţi poate avea un real impact şi îţi poţi face cunoscut mesajul. Exact ce a făcut şi Billy Porter.

Citeşte în continuare despre un alt actor care a ales să se opună standardelor tradiţionale de frumuseţe masculină, Ezra Miller – stil dublat de personalitate.

Load More Related Articles
Load More By Galescu Roxana
Load More In Fashion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Feeric Fashion Week – Cea mai importantă săptămână a modei începe la Sibiu

Miercuri începe cea de-a 12-a ediție a celei mai creative săptămâni de modă din lume, Feer…