Home Arts Celula de Artă în aprilie: 4 vernisaje și o nouă competiție de pictură live

Celula de Artă în aprilie: 4 vernisaje și o nouă competiție de pictură live

13 min read

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și cu un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

celula de artă aprilie

Un mare de griuri între concepte diametral opuse

Pe 11 aprilie, începând cu ora 18:00, în cadrul Combinat Open Doors 7, un proiect The Institute, va avea loc vernisajul expoziției Gray Area, a artistului Beaver, despre care Andreea Eliza Petrov, din echipa Celulei de Artă, spune:

„Gray Area” este un univers care vrea să te absoarbă. Te provoacă. Se joacă. Există dezinhibat. Încalcă regulile intenționat. Este un contrapunct. Te irită zâmbind. Este prieten cu pop-art-ul. Îmbrățișează o estetică „highbrow kitsch” – după cum declară chiar artistul – și se mândrește cu asta. Clișeele specifice kitsch sunt modelate cu nesaț în noi și noi forme, ca o plastilină moale, asmuțite de o întrebare provocatoare: „de ce nu?”.

Griul este un refren. Este un teren de joacă. Este un sol fertil pentru orice îl interesează mai presant pe artist, născând multiple subteme și infinite posibilități. El creează un efect de colaj prin suprapunerea unor forme, ca decupate, care îl fragmentează. El aduce în discuție un duel între culoare și non-culoare, între plat și pictural, parcurgând linia fină dintre armonie și disonanță, ordine versus haos, plăcut versus neplăcut.

Beaver este artist plastic contemporan care a studiat grafica dar e mult mai interesat și preocupat de pictură. În general pictează în ulei dar se joacă și cu alte materiale. Tematic și stilistic este foarte divers, fie lucrează cu meticulozitate și realist, fie puternic abstract. Spectrul sau ideatic pornește de la visceralități baroce, trece prin porniri vulgare și ajunge în absurd existențial plin de umor.

În mijlocul procesului de creație – performance de sculptură live

În cadrul vernisajului de pe 14 aprilie, de la Galeria Verticală din incinta Random Space, Cristina Dinu, sculptor metalist, îndeamnă privitorii la contemplare, prin expunerea conceptului ei, „Metal Poetry”: un performance sculptural unde materia primă brută, rece, întâlneşte dorința arzătoare a artistului de a crea, transmite şi surprinde metaforele vieții într-un mod spontan și jucăuș. Un spectacol vizual și auditiv, în aer liber, ce va scoate simțurile din rutina cotidianului, dar și o provocare pentru public, de a trăi și de a experimenta pe propria piele, alături de artistă, focurile creației, timp de o oră.

Cristina Dinu, născută în Bucureşti (9 mai 1987), și-a început incursiunea în drumul artei în anul 2008, ca artist restaurator (metal). S-a specializat (master) în anul 2015, în cadrul Universității Bucureşti, ca restaurator/conservator, în Ştiința Conservării/Restaurării operelor de patrimoniu prin metode fizice şi chimice avansate, în cadrul masteratului interdisciplinar.

Expoziția este deschisă publicului la Random Space, pe strada Popa Petre, nr. 21, până pe 26 mai.

Despre identitate, într-o lume care ne aruncă în anonimat

Pe 19 aprilie, în spațiul acvariu al Celulei de Artă din Bd. Carol nr. 53, va avea loc și vernisajul expoziției „Locus Sigilli” prin care artista Laura Sima își propune să recupereze un discurs identitar aflat la intersecția dintre obiectele purtabile și imagine, dintre amprenta unei ștampile și bijuterie într-o perioadă în care mass-media și rețelele sociale au, în final, efectul contrar – ne aruncă în anonimat.

Laura Sima este designer de bijuterie, cu practici de lucru interdisciplinare între grafică și obiect. Are la bază studii în Comunicare Socială, este doctor în Filologie al Universității din București, Şcoala Doctorală Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii.

Expoziția va putea fi văzută la orice oră până pe 19 mai.

Artă în ediție limitată și competiție live de pictură

Pe 27 aprilie, în cadrului celei de-a treia ediții a competiției de pictură live Art Battle de la Palatul Bragadiru, va avea loc și deschiderea expoziției re-LEAF, ce continuă conceptul LEAF (Limited Edition Art Fair), festivalul de artă în serie limitată ce își propune să prezinte publicului serii mici de lucrări de artă realizate prin cianotipie, serigrafie, colaj, gravură, fotografie analog, daguerotipie, grafică, monotip, print, lucrări originale sau copii personale inspirate de opere celebre, toate cu prețuri accesibile, pentru toți iubitorii și colecționarii de artă.

Mai multe detalii atât despre artiștii care expun la re-LEAF, cât și despre cei care vor fi selecționați pentru competiția Art Battle se vor găsi în curând pe Facebook și Instagram Celula de Artă.

Până pe 14 aprilie va mai putea fi văzută la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53 și expoziția My Light Darkness, a artistei Medeea Stănescu, iar până pe 26 aprilie, la salonul permanent al Celulei de Artă de la Palatul Bragadiru, și expoziția Glorii a artistului Sebastian Beianu.

Celula de Artă a debutat în 2017 ca un spațiu cu deschidere stradală, care și-a propus să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei, pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje; în acest context, nemaiexistând o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se creează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră, în spațiul-vitrină de pe B-dul Carol nr. 53, pentru publicul stradal.

Cu o prezență de peste 6 ani pe scena artei din București, Celula de Artă a susținut peste 200 de evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri). Începând cu anul 2022, Celula de Artă și-a extins activitatea printr-un Pop-Up Window în cadrul programului Feat. Kulterra, ce găzduiește „artă în vizită”, dar și la Galeria Verticală din incinta Random Space, la ArtSafe, singurul depozit profesional și autorizat de artă și obiecte de colecție din România și la Palatul Bragadiru, grație sprijinului oferit de Bulevart.

Parteneri strategici: Casa Carol, Kulterra Gallery, Random Space, ArtSafe, Palatul Bragadiru.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Revista Golan, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, 4arte, Empower Artists, Munteanu.

Citește în continuare Interviu cu artistul vizual Andrei Cozlac: „Arta ne poate ajuta să rezolvăm războaiele din noi, înainte să comitem războaie între state”.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

FEERIC HUB susține dezvoltarea tinerelor talente prin proiectul CROPS

FEERIC HUB a fost lansat public în 2022 ca răspuns la provocările economice și sociale gen…