Home Arts CALL FOR VIDEOS dedicat arhitecților. RETROSPECTIVĂ la Romanian Creative Week

CALL FOR VIDEOS dedicat arhitecților. RETROSPECTIVĂ la Romanian Creative Week

5 min read

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care va avea loc în capitala Moldovei, în perioada 19 – 28 mai 2023, și Ordinul Arhitecților din România, Filiala Iași, anunță organizarea expoziției RETROSPECTIVĂ – Regionala de Arhitectură Moldova 2015 – 2021 – R[ewind]A[ccess]M[emory] – Looking Back with New Perspective. Organizatorii lansează, cu această ocazie, și un Call for videos dedicat arhitecților.

RETROSPECTIVĂ Romanian creative week

RETROSPECTIVĂ va inspira publicul prin expunerea celor mai creative proiecte românești de arhitectură, care au fost premiate și nominalizate la edițiile din 2015, 2017, 2019, 2021 ale Regionalei de Arhitectură Moldova, la secțiunile: Arhitectura rezidențială (locuințe individuale și colective); Arhitectura clădirilor publice; Arhitectura industrială; Amenajări interioare; Restaurare, reabilitare, reconversie; Proiecte, Studii, Arhitectura participativă.

Expoziția își propune să evidențieze complexitatea manifestărilor și a expresiilor contemporane ale arhitecturii. Pentru a explora domenii noi, impuse de contextul social, economic, cultural, pentru a identifica direcțiile de dezvoltare ale spațiului urban, dar și implementarea noilor tehnologii și inovații din domeniul construit, RETROSPECTIVĂ ne invită să privim spre spațiile deja create și să analizăm experiențele senzoriale și umane generate.

Expoziția de arhitectură va fi amenajată la etajul 1 al Palatului Culturii din Iași și va fi deschisă publicului pe toată perioada desfășurării Romanian Creative Week.

CALL FOR VIDEOS. DETALII DE PARTICIPARE

Pe lângă panourile cu proiectele printate – premiate și nominalizate la edițiile precedente ale Regionalei de Arhitectură Moldova, RETROSPECTIVĂ va cuprinde și o componentă multi-media (audio, video), care va completa expoziția și va oferi vizitatorilor o experiență interactivă inedită.

În acest sens, organizatorii lansează invitația către birourile de arhitectură ale căror proiecte au fost premiate și nominalizate la edițiile precedente ale Regionalei de Arhitectură Moldova să trimită câte un material video care să prezinte experiența senzorială și umană din spațiile generate în urma procesului de proiectare și construire (ex.: prezentare generală a clădirilor/spațiilor, studii de lumină, de sunet, testimoniale ale beneficiarilor sau expunerea propriei experiențe din timpul procesului de proiectare etc.)

Toate materialele video trimise vor fi integrate în amenajarea expoziției RETROSPECTIVĂ.

Participanții sunt invitați să trimită, în perioada 8 martie – 1 mai 2023, materialele video, format 16:9, full HD, cu o durată maximă de 5 minute, pe adresa de e-mail conferinte@oar-iasi.ro. De asemenea, video-urile pot fi trimise și pe pagina: https://oar-iasi.ro/evenimente/rewind-acces-memory/.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Parteneri în organizarea acestui amplu eveniment din capitala Moldovei sunt: Palas, Primăria Municipiului Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi.

Citește în continuare Clădiri „vii”, statui care capătă conștiință, show-uri de video mapping, la Romanian Creative Week în Iași.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Premieră la RFW 2024: 8 designeri emergenți au lansat o colecție împreună cu Irina Schrotter, inspirată din viața personală

Anul acesta, la Romanian Fashion Week (RFW), eveniment care se desfășoară la Iași în perio…