Home Events Balul de La Castel a adunat peste 159.000 Euro pentru copiii vulnerabili

Balul de La Castel a adunat peste 159.000 Euro pentru copiii vulnerabili

19 min read

Binele a devenit artă, din nou, la Iași, la Balul de La Castel, cel mai important eveniment filantropic din regiunea Moldovei și unul dintre cele mai vizibile evenimente de profil din România, care a pus în scenă săptămâna aceasta cea de-a X-a ediție. Organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Balul de La Castel a adunat la un loc aproximativ 400 de oameni generoși, care au pus umărul la strângerea sumei record de 159.000 de Euro, fonduri ce se vor îndrepta către copiii și tinerii din cadrul programelor organizației.

Licitația caritabilă din acest an a reunit o colecție de 15 de obiecte inedite, respectiv creații ale unor pictori și sculptori de renume, bijuterii, ceasuri și obiecte vestimentare ce se remarcă prin prețiozitate și unicitate, precum și vinuri și colecție și obiecte unice oferite cu generozitate de partenerii evenimentului. Totodată, evenimentul din acest an a avut și susținerea maestrului Gheorghe Zamfir, acesta donând, cu generozitate, unul dintre naiurile dumnealui, spre a fi valorificat în beneficiul copiilor susținuți de fundație.

Suma record din licitație a fost înregistrată pentru tabloul Observer No. 764 donat de Vladinsky (Vlad Marian), pictorul care surprinde iubitorii de artă cu viziunea sa artistică ce depășește orizonturile obișnuitului. Lucrarea sa a fost adjudecată cu suma de 91.000 lei, pictura fiind parte a seriei Observer, lansată în urmă cu patru ani și care va număra mai mult de 1000 de tablouri. Seria aflată în desfășurare se concentrează pe reflecția omului care are timpul și curajul să se oprească și să privească în societatea actuală. 

Un alt record l-a înregistrat chiar naiul din colecția personală a maestrului Gheorghe Zamfir, care a fost achiziționat cu 60.000 lei. Interpret, compozitor și muzicolog, supranumit „regele naiului”, maestrul Gheorghe Zamfir are o carieră absolut fabuloasă, de peste 55 de ani, care înseamnă peste 300 de lucrări compuse, trecând prin toate stilurile – folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic şi un repertoriu interpretativ care acoperă perioadele barocă, clasică şi contemporană. Cariera omului de muzică, care are la activ peste 190 de albume înregistrate și peste 120 de milioane de albume vândute, a fost răsplătită cu nu mai puţin de 120 de discuri de aur și platină, fiind până în prezent singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA.

Totodată, o sumă importantă a fost licitată și pentru Costumul de colecție Scabal Diamond Chip creat de brandul Tudor. Personal Tailor. Acesta a fost licitat cu 45.000 lei, costumul ascunzând în spatele cusăturilor o operă de artă: căptușeala „Heritage Salvador Dali”, o țesătură rară Scabal dintr-o colecție Special Edition și în exclusivitate absolută, o mostră din colaborarea artistică Scabal cu Salvador Dali, din colecția de căptușeli decorate cu desenele maestrului suprarealist. Creat dintr-o stofă de ediție limitată și o „operă de artă”, rezervată unui număr limitat de clienți Tudor. Personal Tailor, purtarea acestui costum reprezintă, în sine, o experiență exclusivistă. 

Fundația Serviciilor Sociale Bethany le mulțumește tuturor celor care și-au arătat generozitatea și dorința de a veni în sprijinul copiilor și tinerilor aflați în dificultate și au donat obiecte și experiențe inedite ce au fost scoate la licitație: pictori și sculptori de renume – Valentina Druțu, Daniela Grapă, Sergiu Grapă, Ovidiu Kloska, Ion Nedelcu, Irina Jijian Pascariu, Obie Platon, Marcel Pușcașu, Daniel Rădulescu și Vladinsky (Vlad Marian). Totodată, mulțumirile se îndreaptă către maestrul Gheorghe Zamfir și către Augustin Matei Watches, STIL Diamonds,  Tudor Personal Tailor și Domeniile Averești, care s-au alăturat cauzelor susținute în cadrul licitației caritabile. Nu în ultimul rând, recunoștința se îndreaptă și către  Casa de licitații Artmark, care a pregătit o surpriză pentru invitații Balului, oferind în dar o litografie de Ștefan Câlția.

Suma totală strânsă în beneficiul copiilor și tinerilor pe care îi sprijină Fundația Bethany este de peste 159.000 de Euro, reprezentând un nou record înregistrat în cadrul Balului de La Castel, după ediția din anul precedent, când s-a înregistrat suma de 140.000 de Euro.

Evenimentul din acest an s-a remarcat și prin tematica specială, ARTEMPORAL, concept semnat de Peripoetic, dedicat artei generozității. Fiind o ediție aniversară, tematica a fost inspirată de artă și timp și a spus povestea binelui care s-a compus, în timp, la Iași, cu fiecare ediție în care frumosul a clădit încrederea în cauzele susținute prin eveniment și a conturat speranța în îndeplinirea de vise.  

Nu în ultimul rând, seara de Bal a fost completată de prezența invitaților speciali printr-un recital de poveste oferit de Corul și Orchestra Concertino din Chişinău sub bagheta orchestratorului şi dirijorului Marius Hristescu. Totodată, evenimentul s-a bucurat de momente artistice oferite publicului de soprana Delia Grace Noble și Mirel Manea Orchestra, precum și de Alex Boboc, fost beneficiarul al programului de terapie din cadrul Fundației. Acestea au fost oferite publicului și cu sprijinul și generozitatea Lincor Trans și Rodotex

Fondurile mobilizate în cadrul evenimentului vor sprijini programele de educație și programele terapeutice ale Fundației

Licitația caritabilă din cadrul Balului de La Castel reprezintă, în primul rând, contextul prin care Fundația Bethany mobilizează fonduri pentru a susține programele derulate pentru copiii și tinerii în dificultate – copii și tineri din mediul rural incluși în programele de educație ale organizației, precum și copiii cu probleme neuro-motorii din programele terapeutice. 

Cu sprijinul invitaților care au fost prezenți la cea de-a X-a ediție a Balul de La Castel, Fundația își continuă misiunea de a rămâne aproape de mai bine de peste 200 de copii și tineri incluși în programele pe care le derulează: 

  • 140 de copii din mediul rural și din medii dezavantajate beneficiază săptămânal de sprijin educațional constând în ajutor la teme, masă zilnică și activități educaționale complementare în cadrul programului educațional „Școală după Școală”;
  • 58 de copii cu dizabilități neuro-motorii beneficiază de terapie recuperatorie gratuită și de servicii integrate în cadrul Centrelor de Zi ale Fundației din Iași și Târgu Frumos;
  • 40 de elevi cu potențial provenind din mediul rural beneficiază, în cadrul Programului de burse START, de sprijin financiar și de activități de dezvoltare profesională și personală care să le potențeze viitorul.

„Suntem onorați și profund recunoscători să avem alături un număr atât de mare de oameni generoși, alături de care am scris o nouă pagină în povestea binelui pe care o scriem de zece ediții la Iași. Ediția aniversară ne-a surprins într-o manieră aparte și ne-a dovedit, încă o dată, că doar prin puterea comunității putem construi un mâine mai bun, mai blând în viețile copiilor și tinerilor aflați în dificultate. O mare parte dintre oamenii de bine pe care i-am avut alături sunt prieteni constanți ai Fundației Bethany, dar și ai Balului de La Castel, la această ediție aducând alături de ei și prieteni și colaboratori, încurajându-i, astfel, să se implice în proiectele și programele noastre. Le suntem recunoscători tuturor pentru încrederea pe care ne-o oferă atât în cadrul evenimentului, dar și constant, cu fiecare acțiune, program ori proiect derulat”, a declarat Diana PĂIUȘ, Director regional în cadrul Fundației Serviciilor Sociale Bethany.

Despre Balul de La Castel  

Balul de La Castel este cel mai important eveniment filantropic din regiunea Moldovei și are loc anual la Iași în beneficiul copiilor și tinerilor vulnerabili. Scopul evenimentului din fiecare an este de a mobiliza comunitatea, atât mediul de afaceri, cât și persoane fizice, în vederea susținerii intervențiilor sociale și educaționale ale Fundației Serviciilor Sociale Bethany dedicate copiilor și tinerilor în dificultate din Iași și din regiunea Moldovei.                 

Balul de La Castel este un eveniment inițiat și organizat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, ajuns acum la cea de a X-a ediție. Evenimentul a fost posibil cu ajutorul co-organizatorilor Hotel Restaurant La Castel din Iași, Peripoetic și compania Rodotex, precum și prin generozitatea partenerilor și sponsorilor. 

Partener Principal:  Compania MIGDALIN

Diamond Event Sponsors: Signivis, STIL Diamonds

Gold Event Sponsors: Dan & D-TransPlus, Lear Corporation, Premium Nordic Cars – Dealer Volvo Iași

Silver Event Sponsors: Domeniile Averești, Fabrica De Ambalaje EXONIA, Heaven Solutions, Mercur Mary Apartments, Q Estetic, Twinkle Star și WISE.travel

Parteneri care susțin desfășurarea licitației caritabile: Galeria Kulterra, Casa de licitații Artmark, Revista FPM – Fashion Premium Magazine

Sponsori și parteneri: Lincor Trans, Mirel Manea Orchestra, Saria, Promosfera, HD Music Romania, MOBEXPERT, EDITH VAL, Tudor. Personal Tailor, Simba Invest, Sagrod, Selgros, Familia Safir, Cofetăriile PALIBO, Vasea Onel DoP, LLUM, Cosmin Șovan, The Phope (Andrei Popa), Ideal Picture Iași (Marina Morariu), Portretica (Tatiana Maximciuc), Creative Bar Events, Prăjitoria OPYA, Tymbark & Apa Bucovina, Vinurile Cricova, Illuminati Concept, Green Spa, Ean Clinic, Hotel Unirea, Unirea Towers, Agenția Black-Sheep, Limuzine de Epocă

Partener media principal: Magic FM   

Parteneri media: Palas Iași, Iulius Mall Iași, WINK Public Multimedia, Aleph News, Iași TV Life, TVR Iași, Apollonia TV, Revista FPM – Fashion Premium Magazine, The Trends, IQads, SMARK, România Pozitivă, Gala Societății Civile, Ziarul de Iași, Iașul Nostru, Revista TIMPUL, Sunt aici

*** 

Despre Fundația Serviciilor Sociale Bethany 

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-guvernamentală care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor, a tinerilor şi a familiilor acestora, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu 29 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației de calitate în mediul rural și, în general, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii care provin din medii dezavantajate (centre de plasament, familii defavorizate). Nu în ultimul rând, Fundația Serviciilor Sociale Bethany promovează voluntariatul și filantropia ca modalități de implicare în viața comunității. 

Citește în continuare Apel de proiecte artistice: Instalații sustenabile premiate și expuse la Rocanotherworld.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Focus on Romanian Designers: prezentare de modă și lansarea ediției de vară Fashion Premium Magazine

Fashion Premium Magazine continuă promovarea designerilor români și a creativității autoht…