Artistul român Dan Perjovschi semnează una dintre ceel mai remarcabile colaborări ale sezonului: lucrările sale grafice apar în noua colecție Comme des Garçons SHIRT Spring/Summer 2026, prezentată recent în cadrul Paris Fashion Week.



Cunoscut pentru stilul său aparte, schițe în alb negru cu diverse mesaje politice și sociale, Perjovschi a transformat brandul de modă japonez, Comme des Garçons, într-un manifest purtabil. Modelele au defilat cu tricouri, cămăși și pulovere decorate cu mesaje precum „Hope”, „Love”sau „People Power”.



Colaborarea nu a fost doar un exercițiu artistic, ci și un exercițiu care a implicat un mesaj social umanitar. Onorariul primit a fost donat integral către Asociația Dăruiește Viața, contribuind la construcția Campusului Medical Pediatric de la Spitalul Marie Curie.
Perjovschi este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români contemporani, cu lucrări expuse în muzee precum Tate Modern, Centre Pompidou sau MoMA, dar și în bienale internaționale din Sydney sau Jakarta.

În România, poate cea mai recognoscibilă lucrare a sa este zidul de la Teatrul Național din Sibiu, unde de peste 11 ani își reînnoiește constant mesajele. A început acest proiect în 2010, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), și l-a transformat într-un spațiu de reflecție vizuală, o oglindă desenată care ne arată, fără menajamente, lumea în care trăim.
Citește mai departe și MIRA a lansat “Cu tălpile goale”, o piesă despre dragoste și libertate pe care ea ti-o ofera






