Caravana Siguranta Auto Copii 2021 a început itinerariul din acest an la Brașov, urmând apoi Craiova, Timișoara, Arad, Galați, Târgu Mureș, Sibiu, București, Constanța, Iași. 10 orașe, 10 experiențe fantastice, 10 noi ocazii de a împărtăși informații valoroase pentru viață și sănătate, întâlniri cu părinți, copii, bunici din toate colțurile țării și încă 1216 copii pasageri care circulă în siguranță pe șoselele din România.

Caravana Națională Siguranța Auto Copii este un proiect unic și ambițios lansat în anul 2019, proiect prin care Fundația Siguranța Auto Copii își propune să aducă aproape de fiecare părinte din România informații și sfaturi relevante, non-comerciale, privitoare la modul corect de instalare și utilizare a scaunelor auto pentru copii.
În fiecare oraș, Caravana a avut alături parteneri dragi și valoroși, voluntarii Fundației pentru SMURD, reprezentanți ai Corpului Național al Polițiștilor, Academiei Titi Aur, Brigăzii Rutiere, Club Rotary Cișmigiu, Rotaract Târgu Mureș, Casa Auto Iași și Tester Group. Medici, psihologi, instructori de conducere defensivă, oameni gata să răpească ore din timpul lor pentru a împărtăși informații valoroase despre siguranța în trafic a micilor pasageri, bicicliști, trotinetiști, pietoni, despre măsurile de prim ajutor în cazul incidentelor sau accidentelor în care victimele sunt copiii.
Anul 2021 a adus în premieră și cea mai amplă acțiune de conștientizare a importanței utilizării centurii de siguranță și a scaunului auto pentru copii. Simulatorul de impact frontal a avut rolul de a convinge, mai mult decât orice alte cuvinte, cât de fragili suntem și noi și mai ales cei mici în cazul unei opriri bruște de la o viteză de doar 13 km/h.

Si tot în acest an, prin intermediul Caravanei, încă 1216 mici pasageri sunt transportați în siguranță în scaune auto testate și corect instalate de experții si specialiștii Fundației Siguranță Auto Copii România.
„Mulțumim părinților, bunicilor care ne-au acordat încrederea, care au înțeles mesajul nostru și promitem că în 2022 vom ajunge în și mai multe orașe din țară. Hai sa multiplicăm cifrele și să ne asigurăm că fiecare mic pasager din România este transportat corect și ajunge în siguranță la destinație!”
Afla mai multe despre Misiunea si Proiectele Fundatiei Siguranta Auto Copii,
Citește în continuare INTERVIU | Bugaboo – o alegere sustenabilă pentru confortul și siguranța copiilor.






