
Citește în continuare #CoronaIllustrations. Un limbaj universal care documentează realitatea.
Designerul italian de încălțăminte de lux Sergio Rossi a murit la vârsta de 84 de ani la Cesena, Italia, una dintre regiunile din Italia care a fost foarte afectată de pandemia de coronavirus. Lumea modei îi va simți lipsa pentru măiestria sa, stilul distinctiv și abilitatea de a accentua feminismul într-un mod rafinat.

„Astăzi, toți cei de la Sergio Rossi mi se alătură în memoria dragului nostru Sergio, fondatorul și cel care a inspirat visul nostru. Sergio Rossi a fost un maestru și a fost marea mea onoare să-l cunosc și să ajung să-i prezint arhiva la începutul acestui an. Viziunea și abordarea lui vor rămâne ghidul nostru în dezvoltarea brandului și a afacerii. A iubit femeile și a fost capabil să surprindă feminitatea într-un mod unic, creând extensia perfectă a piciorului unei femei prin pantofii săi. Istoria noastră lungă și glorioasă a pornit de la viziunea sa incredibilă și îi vom păstra în memorie creativitatea pentru totdeauna.”, Riccardo Sciutto, CEO al Grupului Sergio Rossi.
View this post on InstagramA post shared by Sergio Rossi Official (@sergiorossi) on
„Există cei care au norocul de a-și transforma arta într-o profesie și cei care au talentul extraordinar de a-și transforma profesia într-o operă de artă. Sergio Rossi era acest om. Un soț, tată, bunic și punctul de reper al unei familii care i-a urmat exemplul. Familia transmite, cu dragoste, un ultim adio. Cu pasiunea ta de necontestat, ne-ai învățat că nu există limite pentru cei care iubesc ceea ce fac.”, a spus familia sa într-o declarație obținută de WWD.
Citește în continuare #CoronaIllustrations. Un limbaj universal care documentează realitatea.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Adi Istrate este un artist și compozitor pasionat, pentru care muzica a fost mereu o const…
Irina Voinea face parte din noua generație de designeri români care își construiesc brandurile …
Moda este o formă de artă, o expresie a personalității și un manifest al …