Nu trebuie să sacrificăm mediul înconjurător pentru stil. De Ziua Pământului, ne dorim să faceți cunoștință cu un brand care care combină arta cu funcționalitatea, contra curentului fast fashion. Environmental 22/04 este colecția concepută de RB Design să contribuie la diminuarea impactului dăunător al industriei modei asupra mediului.

Designerul Raluca Baciu a pornit o campanie de crowdfunding prin care ai posibilitatea să vii în sprijinul proiectului care susține mediul înconjurător și să comanzi în avans piesele colecției.
Environmental 22/ 04 este o colecție ce cuprinde piese ușor de purtat și confortabile, realizate din materiale naturale, precum inul și bumbacul organic. Această colecție este inspirată din problemele actuale ale mediului înconjurător (prezența plasticului în natură și folosirea lui în exces) și înlocuiește bumbacul obișnuit cu cel organic deoarece acesta diminuează impactul dăunător asupra mediului.
Printul regăsit pe piesele colecției reprezintă umbra unor obiecte din plastic găsite pe străzile orașului, iar imaginea folosită este realizată din nuanțe naturale care oferă un amestec de lumină și întuneric. Pentru a reduce substanțele chimice utilizate în vopsirea materialelor, cantitatea de culori folosită este diminuată.
Cum poți susține un designer român la început de drum care deschide o discuție atât de importantă, actuală, la nivel internațional, ca reducerea impactului asupra mediului? Sprijină proiectul Environmental 22/04 comandând în avans piesele colecției aici.
Citește în continuare „Consumul este inamicul culturii”, Vivienne Westwood. Primăvară/vară 2019.









