Home Hairstyle 5 tratamente pentru păr recomandate de specialiști

5 tratamente pentru păr recomandate de specialiști

8 min read

De ce să folosim tratamente pentru păr? Pentru că îl spălăm, îl pieptănăm, tragem de el, îl uscăm, vopsim, decolorăm. Și ghiciți ce? Se uzează… În cei 17 ani de când lucrez cu firul de păr am realizat că are nevoie de ajutor pentru a putea face față provocărilor actuale, atât de diversificate. Odată ce am reușit să identificăm nevoile părului, vine etapa în care trebuie să alegem tratamentul potrivit. Pentru a înțelege mai bine acest proces, voi exemplifica fiecare tip de tratament cu efectele și recomandările specifice.

tratamente păr

Tratament de reconstrucție

Tratamentul de reconstrucție acționează în profunzime, aducând un aport de keratina (75-80% din compoziția firului de păr) care are rolul de a reda structura și elasticitatea după un proces de uzură mai intens prin procedee chimice (vopsit-decolorat). Nu are un efect vizibil la exterior, dar contribuie la menținerea culorii pentru un timp mai îndelungat. Este tipul de tratament în mai mulți pași: șampon specific, tratament propriu-zis, produs leave-in.

Recomandat înainte de orice proces de colorare-decolorare sau oricând este nevoie de un fir de păr mai puternic și texturizat. Se realizează exclusiv în saloanele de înfrumusețare.

Tratament de restructurare

Tratamentul de restructurare funcționează imediat sub cuticula firului de păr pentru a reașeza matricea aminoacizilor și a putea ajuta cuticula să se deschidă/închidă eficient. Îl regăsim în general sub formă de fiole sau măști care acționează pentru 10-15 minute și care produc un efect imediat și vizibil firului de păr.

Recomandat atunci când firul de păr devine tern, fără textură și sunt probleme legate de manevrabilitatea după procesul de spalare, inclusiv uscare. Extrem de util și simplu de folosit atât la salon, cât și acasă.

Tratament de hidratare

Tratamentul de hidratare este cea mai utilizată formă de tratament care are acțiune la exteriorul firului de păr, calmează cuticula deranjată de diferitele variații ale PH-ului, spălărilor mult prea frecvente sau utilizării ustensilelor de uscat. Reacționează instant și are efect până la prima spălare. Îl găsim sub formă de mască cu textură densă sau de tip leave-in, cu texturi lichide și care nu încarcă firul de păr.

Recomandat oricând se simte nevoia; nu are efecte secundare, este extrem de simplu de folosit (timp de acțiune 5-10 minute). Se poate aplica după orice proces de colorare fără să influențeze stabilitatea în timp a culorilor.

Tratament de disciplinare a firului de păr

Tratamentul de disciplinare a firului de păr este specific și se utilizează în cazul părului care are tendința de a se ondula, este mai aspru și refuză să se aranjeze pe placul posesorului. Are acțiune anti-frizz și anti-umiditate, prelungind durata de viața a unui styling. Este un tratament care acționează în profunzime având capacitatea de a reașeza structurile interne ale firului de păr și are o durată de acțiune de până la 3 luni.

Recomandat atunci când îți dorești ca părul tău să stea mai mult timp coafat în forma dorită chiar dacă condițiile sunt nefavorabile. Contraindicat în cazul firului de păr decolorat excesiv sau a părului colorat deoarece poate destabiliza intensitatea nuanțelor. Se realizează exclusiv în saloanele de înfrumusețare

Tratament de laminare

Tratamentul de laminare este un tratament de trend care are cel mai vizibil efect la exterior. Acoperă cuticula firului de păr cu un strat dens transparent care sigilează și reflectă tipurile de lumină, oferind un efect puternic de strălucire. Durabilitatea fluctuează în funcție de porozitatea firului de păr pe care se aplică, între 8-12 spălări.

Recomandat pe orice tip de păr, atât natural, cât și vopsit, pentru persoanele care își doresc strălucire maximă (pe treptele mai închise efectul este extrem de vizibil). Se face exclusiv în saloanele de înfrumusețare pentru că are mai mulți pași de realizare ce includ un proces termic de aplicare pentru a se stabiliza.

Text de: Aurelian Ion, hairstylist la HAIR EXPERIENCE

Citește în continuare Dr. Emanuel Anti – Lifting facial, intervenția care oferă un aspect cu până la zece ani mai tânăr.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Hairstyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

FEERIC HUB susține dezvoltarea tinerelor talente prin proiectul CROPS

FEERIC HUB a fost lansat public în 2022 ca răspuns la provocările economice și sociale gen…