Home Fashion Ținute sclipitoare pentru noaptea de Revelion

Ținute sclipitoare pentru noaptea de Revelion

7 min read

 

tinute sclipitoare pentru craciun

Mereu căutăm ținute care să ne evidențieze stilul și frumusețea, cu atât mai mult pentru noaptea de Revelion. Uneori căutările sunt în zadar, timpul parcă nu mai este de ajuns pentru a le face pe toate și apare inevitabil stresul. Garderoba pare să nu ne fie de folos și după multe căutări tot nu este ceva satisfăcător. Noi îți prezentăm astăzi câteva ținute sclipitoate pentru noaptea dintre ani, ca tu să ai un Revelion minunat.

Angelic Figure

tinute sclipitoare de craciun
Sursă foto www.schiaparelli.com

Albul la putere! Un look monocrom este o soluție ușor de abordat și unele piese se regăsesc probabil în garderoba ta. Este un outfit ce poate fi purtat atât la o petrecere formală ori una între prieteni. Diferența este de materialele din care sunt confecționate piesele ce alcătuiesc ținuta.

Outfitul formal trebuie să conțină materiale precum bumbac, cașmir, mătase. Acestea redau un aer clasic și elegant. Dacă albul ți se pare o alegere mult prea îndrăzneață pentru a fi purtată din cap până în picioare, alege culorile pale sau nude. O ținută casual, ceva mai relaxată poate fi alcătuită din tricotaje și jerseu. Sunt materiale mult mai confortabile, de aceea sunt mult mai indicate pentru a petrece alături de familie, prieteni.

Combinația de rochie și sacou a fost abordată de casa de modă Schiaparelli în colecția lor toamnă-iarnă 2017. Au ales două contrapuncte în această ținută, anume cerceii și aplicația de pe sacou. Nu este nevoie de un sacou ce să aibă o aplicațioe extravagantă, se poate prinde o brosă în schimb. Cerceii din pietre semiprețioase completează imaginea fiind în tonuri neutre. În materie de încălțări, o variantă sigură sunt pantofii stiletto de lac. Culoarea poate varia în funcție de stilul personal și preferințe.

Volane

tinute sclipitoare de craciun
Sursă foto Pinterest

Modelele ce au defilat pe podiumul celor de la Rodart au prezentat numeroase modele de rochii, fuste și bluze cu volane suprapuse. Au fost combinate materiale fine ce conturau siluete diafane și cât se poate de feminine. Acesta este cuvântul cheie al acestui tip de outfit.

Efectul glam este redat de paietele și de mărgelele aplicate. Suprapunerile sunt din materiale diferite, însă toate sunt fine și urmează liniile corpului. Atenția la detalii contează, pentru a purta o satfel de ținută trebuie să se țină cont de culori, datorită texturilor folosite nu se pot mixa culori tari, trebuie păstrată aceeași culoare, diferențele să fie doar de nuanță. Se poate aplica varianta monocromă, outfitul fiind alcătuit din aceeași culoare.

Cizmele de piele sunt un artificiu de stil ce integrează întreaga ținută în sezonul rece și sunt mai mult decât un element stylish deoarece apare și factorul de utilitate.

Bring back the 80’s

tinute sclipitoare de craciun
Sursă foto Pinterest

Umeri voluminoși, piele și denim. Trei elemente aduse din momentele de glorie ale modei din anii 80. Saint Laurent a reactualizat acest trend in colecția sa de toamnă 2017. Se îmbină feminitatea cu stilul urban și iese un outfit ceva mai extravagant perfect pentru Revelion.

Jeanșii sunt o piesă vestimentară ce se găsește cu siguranță în garderoba tuturor femeilor. Un aspect masculin redat de croială constituie perechea perfectă pentru a realiza un astfel de outfit.

Bluza de piele este important să fie mulată pe corp pentru a nu avea volum în două zone. Mânecile sunt destul de exagerate pentru a balansa ținuta. O astfel de piesă se găsește ușor la un magazin cu haine vintage. Acolo cu siguranță sunt bluze autentice din perioada respectivă.

O astfel de compoziție se elevează cu ajutorul unor sandale fine ori pantofi. Se pot adăuga cercei cu pietre prețioase ce adaugă feminitate și eleganță. Astfel va fi un mix cât se poate de actual.

Load More Related Articles
Load More By Croitoru Sabina
Load More In Fashion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Audiență record la Gala Feeric Fashion Week

Feeric Fashion Week s-a încheiat sâmbătă seara pe pasarela amenajată în Piața Mică, în faț…