Home Events Style Report | Zendaya și Timothée Chalamet la evenimentele pentru lansarea filmului „Dune”

Style Report | Zendaya și Timothée Chalamet la evenimentele pentru lansarea filmului „Dune”

6 min read

Dune a apărut în cinematografele noastre pe 22 octombrie și este primul film dintr-o posibilă trilogie de filme inspirate de cărțile scrise de Frank Herbert în 1965. Este un film științifico-fantastic și de aventură care spune povestea unui tânăr nevoit să călătorească pe una dintre cele mai periculoase planete din univers pentru a asigura viitorul familiei sale. Așteptările pentru acest film au fost ridicate datorită distribuției din care fac parte Timothee Chalamet, Rebecca Ferguson, Zendaya și Jason Momoa. Fanii au fost foarte fericiți sa îi vadă pe Zendaya si Timothee împreună pe marele ecran, dar și pe covorul roșu la premiere și evenimentele pentru promovarea filmului, ambii fiind simboluri în modă și cinematografie.

Zendaya și Timothée Chalamet
Sursă foto: www.people.com

Unul dintre primele evenimente la care au participat Zendaya si Timothee a fost Festivalul de Film din Veneția. Zendaya a impresionat ca întotdeauna purtând o rochie nude de la Balmain și un colier sub formă de șarpe cu un smarald de 93 de karate de la Bulgari. Nici Chalamet nu s-a lăsat mai prejos, făcându-și apariția într-un outfit all black semnat Haider Ackermann, același designer care s-a ocupat de ținuta actorului la Met Gala.

Sursă foto: www.tomandlorenzo.com

Doar câteva zile mai târziu Zendaya și Chalamet au participat la premiera filmului în Paris. Timothee a purtat un costum albastru din satin de Tom Ford și nelipsitele inele. Actrița de 25 de ani a purtat o ținută Alaia din colecția pentru primăvară 2022, formată dintr-un top și o fustă de culoarea prunei. De remarcat este și stilul în care Zendaya a ales să își stilizeze părul.

După mai multe evenimente și interviuri împreună, Chalamet a început să se îmbrace mai casual, lăsându-i partenerei sale de pe marele ecran lumina reflectoarelor.

Sursă foto: www.etonline.com

În interviul cu ET despre filmul Dune, Timothee spune, cu privire la fashion duo-ul format din el și Zendaya:,,Mă simt ca un amator pe lângă ea, Zendaya face asta de ani buni și o face bine”. În același interviu sunt întrebați despre ce poartă, la care actrița răspunde cu: ,,Balmain, din nou”, în timp ce Chalamet răspunde: ,,Acesta este un pulover cu Slytherin luat de la Muzeul Harry Potter din Londra”.

Sursă foto: www.vogue.com

Zendaya și Timothee au avut o prezență memorabilă și la una din întâlnirile cu presa pentru Festivalul de Film din Londra. Actrița a purtat o ținută Vivienne Westwood, care a constat dintr-un top drapat cu lanțuri și o fustă cu imprimeu, în timp ce Chalamet a ales un costum personalizat cu un imprimeu, semnat Stella McCartney, completat de cămașa asortată și cizmele albe cu toc.

Sursă foto: Instagram @menswearhaus

Cel mai recent covor roșu pe care au pășit cei doi a fost cu ocazia premierei din Londra, unde Chalamet a revenit în forță cu un costum negru din colecția Alexander McQueen pentru primăvară 2022. Costumul are adăugate fermoare argintii și pe mâneci și pe pantaloni, iar actorul a asortat cu ținuta accesorii tot din argint. Zendaya s-a alăturat actorului îmbrăcată într-o rochie Rick Owens din colecția „ready-to-wear” pentru sezonul curent. Rochia aleasă pentru acest eveniment are o siluetă structurală cu mâneci asimetrice și este împodobită cu paiete.

Citește în continuare Stilul adoptat de Harry Styles în turneul „Love On Tour”.

Load More Related Articles
Load More By Papaconstantin Rebeca
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Bershka lansează colecție nouă odată cu lansarea noului sezon “The Witcher”

Al doilea sezon al serialului original Nerflix intitulat ”The Witcher” a fost lansat pe 17…