Home Beauty News Savin’Skin deschide conversația onestă despre skin care pe piața românească

Savin’Skin deschide conversația onestă despre skin care pe piața românească

11 min read

„Skincare is a conversation”, așa își începe Savin’Skin prezentarea magazinului online și are perfectă dreptate. Îngrijirea tenului, atentă, eficientă, cu grijă pentru propria persoană și pentru cei din jur este, într-adevăr, o conversație sau așa ar trebui să fie. O conversație onestă, deschisă, în care accentul să cadă pe nevoile individuale, nu pe profitul urmărit. Din fericire, Savin’Skin, un brand nou cu posibilități mari de a ajunge la nivelul competitorilor de top din domeniu, ia cu asalt piața românească și aduce în discuție cele mai spinoase probleme din zona de skin care: eficiența, ingredientele, sustenabilitatea și nu numai.

Savin'Skin

Povestea Savin’Skin

Totuși, ce a generat această revoluție în domeniul frumuseții? Ce a dus la nevoia de a aduce pe piața din România un magazin multi brand focusat pe valorile și principiile femeii moderne? Tocmai timpurile care se schimbă, numărul tot mai mare de consumatori atenți la ceea ce conțin produsele pe care le achiziționează, dar și o nevoie specifică, reală, a unei femei ce s-a confruntat pe propria piele cu efectele nefaste ale unor produse ineficiente.

Savin’Skin, care în traducere liberă înseamnă „a salva pielea”, este mai mult decât o frază catchy gândită de un angajat al departamentului de marketing. Numele brandului include și numele fondatoarei, Ana Maria Savin, care, după împlinirea vârstei de 20 de ani a fost diagnosticată în mod eronat cu sindromul ovarelor polichistice. În urma acestui diagnostic a urmat un tratament hormonal agresiv ce i-a provocat un dezechilibru în întreg organismul, cu repercursiuni asupra pielii, a părului și stării generale de sănătate.

Trecând prin această încercare și din dorința de a reveni la o viață normală, la o piele normală, Ana Maria Savin și-a îndreptat atenția spre un alt tip de produse decât cele disponibile în mass-market. A căutat produse clean, produse realizate cu grijă pentru consumator, din ingrediente de calitate, în principal ingrediente naturale, dar și ingrediente sintetice testate și aprobate de forumuri internaționale.

Întregul demers nu i-a oferit tinerei doar soluția pentru propriile probleme cu tenul, ci i-a deschis ochii și către o lume în care multe femei treceau prin probleme similare, dar nu reușeau să se facă auzite. Astfel, Ana Maria Savin și-a transformat propria călătorie de descoperire într-un țel, acela de a oferi femeilor o platformă femeilor pe care să poată discuta deschis despre toate problemele cu care se confruntă, să facă schimb de păreri, să primească sfaturi de la specialiști și să poată evalua onest produsele cosmetice pe care le-au testat. Acela a fost momentul în care Savin’Skin a luat naștere.

Savin'Skin

Manifest pentru o piele frumoasă

Știind foarte bine ce își dorește, Ana Maria Savin a construit platforma online Savin’Skin bazându-se pe 5 principii solide, orientate spre viitor:

Eficiență

Deoarece există multe aspecte ale vieții ce nu sunt întotdeauna în controlul femeilor, Savin’Skin dorește să le ofere control acolo unde îl pot avea – asupra propriei pieli. Modul în care face acest lucru este prin selectarea și furnizarea celor mai eficiente produse pentru nevoile și problemele specifice fiecărei femei.

Transparență în ceea ce privește ingredientele

Prea multe branduri ascund ingrediente dubioase în spatele unor nume sofisticate. La Savin’Skin ingredientele de calitate sunt pe primul loc, iar în rândul produselor selectate ajung doar acelea ce conțin ingrediente care aduc beneficii tenului, atât la exterior, cât și la interior. Astfel, toate brandurile disponibile pe platforma Savin’Skin sunt non-toxice, organice, fără sulfați sau parabeni. În plus, marea majoritate vegane și fără gluten.

Sustenabilitate pe toată linia

Sustenabilitatea nu mai este doar un concept abstract, ci o realitatea ce afectează în toate etapele industria de skin care, de la formule, la ingrediente și ambalare. Pentru că la Savin’Skin nu contează doar salvarea pielii, ci și efortul pe care fiecare persoană îl poate face pentru a-și reduce amprenta de carbon și a contribui la salvarea planetei, toate produsele din magazin aparțin unor branduri care au amprenta de carbon 0, iar ambalajele acestora sunt reciclabile.

Fără cruzime împotriva animalelor

Un alt principiu extrem de important la Savin’Skin este protejarea animalelor. Brandurile de make-up din portofoliul Savin’Skin nu fac niciodată teste pe animale deoarece știu că ceea ce contează este părerea și reacția oamenilor la produsele lor. Animalele nu trebuie exploatate în scopuri cosmetice deoarece, de multe ori, testele pe acestea se dovedesc irelevante pentru oameni.

Exclusivitate

La Savin’Skin accentul cade pe experiența utilizatorului, de aceea brandurile din portofoliul companiei sunt branduri exclusiviste, greu de accesat pe piața din România, care devin cu atât mai dezirabile și care se adresează, în principal, femeilor care au făcut din skin care un adevărat cult.

Produse cu grijă pentru viitor și o comunitate pe măsură

Bazându-se pe principii atât de solide, Savin’Skin nu putea aduce pe piața din România decât produse de top și o strategie pe măsură. Printre brandurile disponibile pe platforma deschisă momentan doar online se numără Dr. Barbara Sturm, Ilia Beauty, Nuori, RMS Beauty, Innersense Organic Beauty, U Beauty și multe altele.

Totuși, după cum am menționat deja, Savin’Skin aspiră să devină mai mult decât un magazin online. Obiectivul principal este acela de a construi în jurul său o comunitate de oameni ce împărtășesc aceeași pasiune pentru îngrijirea pielii și își aleg produsele în funcție de principiile ce ghidează și brandul. Mai mult, Savin’Skin dorește să ofere fiecăruia dintre membri comunității sale o voce, indiferent de numărul de urmăritori, de prezența din online sau de frecvența cu care își achiziționează produsele cosmetice.

Cu astfel de obiective și linii directoare, Savin’Skin este, în mod clar, un brand de urmărit ce va aduce o schimbare pe piața din România. Cât de mare va fi schimbarea depinde doar de abilitatea acestuia de a-și păstra identitatea și a găsi vocile potrivite pentru a duce mai departe misiunea sa deoarece produsele și-au demonstrat deja eficacitatea la nivel internațional.

Citește în continuare LIMITLESS MAKE-UP | Mirela Vescan prezintă tendințele de machiaj pentru anul 2021.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Beauty News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

5 spectacole Vanner Collective cu perspective noi, despre noi

Sub semnul „vremurilor interesante”, Vanner Collective ne invită în luna aprilie la oglind…