Home Music Roxen revine cu o nouă piesă, „UFO” – dedicată cluburilor din tot Universul

Roxen revine cu o nouă piesă, „UFO” – dedicată cluburilor din tot Universul

3 min read

După colaborarea cu Randi, „Dincolo de Marte”, Roxen lansează o nouă piesă solo, numită „UFO”. Cu o voce puternică și pătrunzătoare, „UFO” aduce experiența muzicii pământene într-un vibe extraterestru.

roxen UFO

Piesa a fost compusă de Theea Miculescu și Achi, iar de vizual s-a ocupat Mihai Sighinaș.

„Mă bucur mult că în sfârșit pot să împărtășesc cu voi <<UFO>>, o piesă care sper să vă transmită și vouă aceeași stare de bine pe care o am și eu când o ascult. Extratereștrii sunt aici și îmi doresc ca <<UFO>> să ajungă și la inimile voastre!”, a declarat Roxen.

Anunțul acestei piese a fost făcut printr-o postare simplă pe Instagramul lui Roxen, unde ea ținea o pancartă pe care scria „vin extratereștrii”. 12.000 de aprecieri mai târziu, postarea a devenit virală și a fost transformată in memă, iar acum Internetul românesc are un nou trend cu care se distrează. Imboldul lui Roxen a fost preluat de pagini dedicate memelor, colegi artiști, radiouri și o mulțime de utilizatori cu simțul umorului.

Roxen este una dintre cele mai proeminente voci din noua generație de artiști. Cu zeci de milioane de ascultări pe platformele de streaming, tânăra artistă se bucură de un succes enorm. Printre cele mai cunoscute piese ale artistei se numără “Ce-ti canta dragostea” ce a fost șapte săptămâni pe locul #1 airplay, iar “Inimă nu fi de piatră” este in Top 100 Radio România încă de la lansare. În același timp, “Money, Money”, colaborarea cu Strange Fruits Music, a fost pe locul 3 pe radio în Rusia, iar “Dincolo de Marte” alături de Randi a strâns 7 milioane de ascultări pe YouTube.

Citește în continuare SAGA Festival anunță noi artiști în line-up.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Music

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Feeric Fashion Week 2024: prezentări de modă în buncăr, la Aeroport și pe circuit de karting

Festivalul ajunge la a 16-a ediție, consolidându-și poziția de eveniment de referință în l…