Home Interviews Ovidiu Buta – Despre modă și stil

Ovidiu Buta – Despre modă și stil

15 min read

De cele mai multe ori, viața împarte tranșant oamenii în două, și nu mă refer aici la oameni frumoși și oameni urâți pentru că nu există cei din urmă, ci doar oameni  bine și prost îmbrăcați. Fără drept la replică. Nu o spunem noi, o spune unul dintre cei mai respectați stiliști din România, Ovidiu Buta. După ce a scris două cărți despre modă, a fost moderator, a organizat zeci de prezentări și a făcut numeroase campanii pentru cei mai buni desigenri, Ovidiu a acceptat să ne  prezinte clar și concis care este diferența dintre modă și stilism. Așadar, vezi  în ce direcție se îndreaptă moda și cum ne pot pune în valoare câteva trucuri de styling.

Când ai descoperit pasiunea pentru modă?

Pasiunea pentru modă nu a existat la început în viața mea, a fost mai degrabă pasiunea pentru teatru. M-am pregătit în acest sens, m-am visat și am profesat ca scenograf o perioadă. Ulterior, am ajuns la Doina Levința ca asistent, ea fiind specializată pe teatru și modă. Lucrând pentru ea, mi-am dat seama că împărtășim același crez: moda și teatrul folosesc aceleași reguli și limbaj, doar că moda este mult mai mult -și firesc-ancorată în realitate. Iar mie îmi place realitatea, îmi place cum ne influențează ea starea de spirit, vestimentația, felul de a ne comporta etc. Sunt un om al momentului și de aceea am ales să ramân cu Moda în defavoarea teatrului.

Ce reprezintă moda pentru tine?

Pentru mine, moda nu este neaparat un stil de viață. Contrar aparențelor, nu sunt o victimă a modei și nu trăiesc exclusiv pentru modă, deși văd că mulți dintre colegii mei o fac. Pentru mine, moda este un fel de „oracol”, eu pun întrebări și ea îmi dă  răspunsuri despre ce se întâmplă în jurul meu, despre viața mea, despre viața celorlalți.

Crezi că merge într-o direcție bună?

În clipa de față traversam vremuri istorice, asta în mod sigur și acest lucru se reflectă și în modă. Am ajuns sa trăim moartea modei în fiecare sezon,  pentru că în clipa de față ce mai înseamnă modă? Înseamnă doar niște idei diferite de styling, adică compui lucrurile complet altfel  încât să dai senzația cumpărătorului că vorbim despre ceva  nou. Dar nimic nu este nou: uită-te la Vetements care de fapt e un fel de Martin Margiela, la Balenciaga care e și ea un fel de Margiela. Vezi că toți designerii  umplu podiuml cu reeditari din colecțiile lor mai vechi sau împrumută, mai mult sau mai putin vizibil, din ceea ce au creat colegii lor de breaslă în trecut. Singura care mai este dispusa să împingă granița vizibilă este Prada. În rest, majoritatea designerilor se complac în aceste trucuri de styling și e normal, pentru că nu mai ai ce să spui, practic s-a spus tot.

Publicul din România are o cultură a modei?

Avem un stil al nostru care este un amestec între ceea ce credeau mamele noastre despre modă, ceea ce vedem noi la alții și ceea ce credem noi despre modă. De aceea vei vedea personaje fie extrem de cuminți, fie extrem de sălbatice vestimentar.  Uitându-te la modă, vei vedea că ea se raportează și se identifică de cele mai multe ori si cu orașul în care evoluăm. Este firesc, oamenii sunt influențați de mediul în care evoluează, iar vestimentația  reflectă filosofia lor de ce îi inconjoară.

Înseamnă că există și la noi designeri buni…

Avem designeri extrem de buni, designeri care știu ce vor de la viață. Îl avem pe Lucian Broscățeanu, Ioana Ciolacu, Andreea Badala și alții.

Ai și lucrat cu unii dintre ei. Care a fost cea mai frumoasă colaborare?

Cea mai bună colaborare pe care am avut-o cu un designer nu are nicio legătură cu perioada prin care trecem acum. Este vorba despre o colecție care a fost prezentată la Iași, la Romanian Fashion Week , realizată împreună cu Doina Levința, cu mult timp în urmă. A fost o colecție etno, dar nu mă refer la acel etno stupid în care ne scăldăm acum cu toții, a fost vorba despre un etno în genul lui Dries van Noten.

Cât de mult poate influența viziunea ta creațiile unui designer?

Există relații stilist-designer care funcționează ca un dialog prietenesc între cele două părți, situație în care stilistul îl poate influența pe designer.  Am avut experiența unor astfel de cazuri, în care designerul vine la stilist pentru că acesta simte mult mai bine pulsul pieței, iar contribuția lui are un impact major asupra colecției. Dar în cele mai multe cazuri nu se întâmplă așa. Cred că designerul ar putea mai degrabă să trateze stilistul ca pe o muză, cum se întâmplă cu Nicolas Ghesquière  la Vuitton.

Știu că ești implicat în proiecte de educație precum cursul de stilism avansați la DallesGo. Cum te regăsești în postura de profesor?

Pentru mine este foarte bine ceea ce fac aici, nu doar pentru că ofer ce știu eu altora, ci pentru că astfel mă branșez la o altă realitate. Pentru că stând în lumea ta, care este de cele mai multe ori o bulă, poți să pierzi contactul cu realitatea foarte ușor și pe mine cursul acesta mă aduce întotdeauna cu picioarele pe pământ. Îmi dau seama că oamenii citesc altceva decât ceea ce cred eu, urmăresc alți designeri decât cei la care m-aș gândi eu, poartă altfel lucrurile decât aș sugera eu, este un „reality check” foarte bun.

Cât de mult ne-ar ajuta pe noi un astfel de curs?

Pe unii îi ajută, pe alții nu. Am avut de-a lungul istoriei mele cu DallesGO experiențe pozitive cu oameni care au venit aici și au descoperit că au anumite talente, abilități, construindu-și o carieră din asta. Sunt oameni care au venit cu o minte deschisă, oameni care au simțit nevoia să găsească niște răspunsuri, anumite lucruri care îi frământau, care aveau chef să se joace cu culorile, formele. Dar, interesant este ca  niciunul dintre cei care au plecat mai departe nu a venit cu gândul de a se face stilist.

Când vorbim despre stil, ne referim la ceva cu care te naști sau se poate educa pe parcurs?

Poate fi mimat pe parcurs. Stilul nu înseamnă doar haine, el ține de felul de a vorbi, de a te comporta, de a te mișca, iar pe acestea nu le ai neapărat din naștere. Ele se învață în prima parte a vieții, după care poți să mimezi și să minți că ai stil, poți să înveți ușor chestia asta.

Ai scris cărți, ai fost moderator, ai organizat evenimente și festivaluri. Ce nu ai făcut până acum și îți dorești să faci?

Nu avem un muzeu al modei, un loc necesar daca vrei sa înțelegi de unde venim, dar și încotro ne îndreptăm. Ma gândesc că ar fi normal să realizez asta în viață. Desigur, pot să dorm linistit și fără să fac acest lucru, dar pot să fiu foarte fericit făcându-l. Este o chestie de normalitate să ai un asemenea loc în  București, dar văd că nimeni nu se gândește la el.

În ce alte proiecte ești implicat și pe când o nouă carte?

Niciodată. Deși am propuneri de la diverse edituri, trăim într-o lume a imaginilor și cred că mai degrabă aș face un album decât o carte. Există tot felul de proiecte la care lucrez pe tema asta. Am  unul cu artiști si moda care ar putea să devină un album, dar acestea sunt lucruri care  se întâmplă când vor ele să se întâmple, nu trebuie să le planific eu neapărat, pentru că sunt prea mulți factori în  joc.

 

 

 

Load More Related Articles
Load More By Cristina Anti
Load More In Interviews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Al doilea val de artiști NEVERSEA 2018

SURPRIZA VERII DE LA NEVERSEA: ARMIN VAN BUUREN ȘI STEVE AOKI VIN LA MALUL MĂRII NEGRE! AR…