Home Fashion Cu noul Nike Air Zoom Alphafly Next%, tu îți stabilești ritmul!

Cu noul Nike Air Zoom Alphafly Next%, tu îți stabilești ritmul!

11 min read

Se spune că o călătorie, oricât de lungă, începe cu un prim pas, iar acest lucru se aplică și când scopul este un stil de viață mai sănătos, găsirea și menținerea motivației, dorința de autodepășire. Suntem de acord însă că drumul este mai ușor de parcurs în confort și beneficiind de stabilitate, aderență și amortizare, astfel încât să treci mai ușor peste orice se ivește în cale. Pantofii de alergare Nike Air Zoom Alphafly Next% 2 îți permit să te concentrezi pe ceea ce ți-ai propus și îți asigură stilul cu fiecare pas în direcția dorită.

De multe ori, așteptăm condițiile perfecte pentru a ne urma visurile. Adevărul este că s-ar putea să nu găsim niciodată momentul, locul și modul perfect. Cu atitudinea potrivită, limitele reprezintă provocări, iar reușitele sportivilor de performanță sunt poveștile inspiraționale de care avem nevoie pentru a da elan propriilor începuturi și povești de succes.

Bazându-se pe tehnologia utilizată în realizarea prototipului pe care Eliud Kipchoge, unul dintre cei mai buni alergători din toate timpurile, l-a purtat la Viena în octombrie 2019, atunci când a stabilit un nou record la maratonul de două ore, noul Nike Air Zoom Alphafly Next% 2 a fost proiectat luând în considerare feedback-ul sportivilor de elită pentru a obține cel mai rapid pantof de alergare pentru competiții.

Nike Air Zoom Alphafly Next% 2 beneficiază de un retur de energie excepțional, care te va propulsa eficient, asigurând purtarea confortabilă pentru mai mult timp și reducerea oboselii și durerilor de picioare. Construcția acestui model determină susținere și stabilitate mai bună, menține piciorul în siguranță la fiecare pas și oferă aderență și amortizare optimă.

Cum reușește Nike să inspire?

Oferă încrederea că alergarea este un sport accesibil, indiferent de vârstă, pregătire sau scop. Te face să îți dorești să alegi cei mai buni pantofi de alergare, să îți găsești ritmul și să te dedici cu determinare unui stil de viață activ și sănătos.

Cum îți păstrezi motivația?

Bucură-te de călătorie, încearcă să nu cazi în capcana de a-ți compara drumul cu al altora, ai încredere în parcursul tău! Poate că nu fiecare zi va decurge cum te aștepți, dar asta nu înseamnă că nu faci progrese.

Ce spun ambasadorii Nike?

Nike face istorie și performanță în sport de peste 57 de ani, întruchipează adevărata esență a spiritului sportiv, pentru că nu a încetat niciodată să se alăture sportivilor valoroși, dornici să muncească pentru a fi în fiecare zi mai buni. Lavinia Ioana Panaete și Florin Cujbă s-au alăturat comunității Nike în calitate de ambasadori, prin prisma experienței lor sportive, susținute de pasiune, disciplină, motivație și determinare.

„Ca fostă sportivă de performanță, colaborarea cu Nike, brandul mondial no.1, care susține prin cele mai bune echipamente performanța sportivă, reprezintă un motiv de mândrie și, în același timp, responsabilitatea de a mă ridica la nivelul brandului pe care îl reprezint în calitatea de ambasador sportiv”, Lavinia Ioana Panaete, multiplă campioană europeană și națională de gimnastică.

„Călătoria mea în Fitness a ajuns la un nivel avansat și astfel am devenit ambasador Nike. În acest brand am regăsit toate valorile de la care nu deviez niciodată, precum experiența produsului și perseverența cu care Nike rămâne lider în domeniu”, Florin Cujbă, Fitness Specialist, Optimize Body Center.

Cum integrezi în ținute casual modelul Nike Air Zoom Alphafly Next% 2?

Inspiră-te din stilul athleisure atunci când îți alcătuiești ținutele! Pantofii sport nu mai sunt demult doar pentru antrenamente, ci sunt alegerea confortabilă pentru cei care doresc să se simtă încrezători și în pas cu moda. Concepuți în primul rând pentru funcționalitate, nu înseamnă că pantofii de alergare nu pot fi purtați ca o declarație de stil, trebuie doar să faci asocierile potrivite și să iei în considerare paleta de culori. Alegerea unei culori statement va pune în valoare și va transforma modelul Nike Air Zoom Alphafly Next% 2 în piesa de rezistență a ținutei.

„Este foarte ușor să îmi asortez ținutele de zi cu zi cu încălțămintea sportivă, mai ales când vine vorba de pantofii de alergare Nike și în special de Nike Air Zoom Alphafly Next% 2 (un model HOT!). Aceștia te scot întotdeauna din încurcătură, sunt versatili, comozi și, în același timp, smart casual. Pot reprezenta ușor punctul de atracție al unei ținute moderne de zi”, Lavinia Ioana Panaete, multiplă campioană europeană și națională de gimnastică.

„Antrenamentele mele au nevoie de outfituri diferite, în care să mă simt bine și confortabil. Toamna prefer alergările în aer liber deoarece vremea este plăcută, iar temperatura permite acest tip de activitate. De curând am încercat modelul Alphafly. Opinia mea este WOW! Simt că aș putea alerga un maraton întreg în acești pantofi. Sunt ușori (parcă nu am nimic în picioare), stabili, confortabili și te propulsează să alergi mai repede datorită tehnologiei Flyplate. Ce am aflat ulterior este că această tehnologie diferă în funcție de măsura pe care o porți. În măsurile mai mici este mai flexibilă, iar în măsurile mari este mai rigidă și asta spune tot despre experiența Nike!”, Florin Cujbă, Fitness Specialist, Optimize Body Center.

Compania NIKE a fost fondată la data de 25 ianuarie 1964 ca Blue Ribbon Sports, de către Bill Bowerman și Phil Knight, și a devenit oficial Nike, Inc la 30 mai 1978. Compania ia numele de la Nike (greacă Νίκη, pronunțat [nǐ ː kɛ ː]), zeița greacă a victoriei. Nike comercializează produsele sale sub marca proprie, precum și Nike Golf, Nike Pro, Nike +, Air Jordan, Nike Skateboard Bowerman și Philip H. Knight.

Sport Time Trade Romania este reprezentantul în Romania al mărcii Nike. Magazinele din rețeaua Nike se află în: Mega Mall București, AFI Cotroceni București, AFI Brașov, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cluj.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Fashion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

INTERVIU | Adi Istrate un overthinker de excepție

Adi Istrate este un artist și compozitor pasionat, pentru care muzica a fost mereu o const…