Home Music Nicole Cherry lansează videoclipul oficial al noului single – „Ce vrea o femeie”

Nicole Cherry lansează videoclipul oficial al noului single – „Ce vrea o femeie”

4 min read

Nicole Cherry lansează astăzi videoclipul oficial al noului single – „Ce vrea o femeie” – piesă ce marchează o nouă etapă în cariera sa artistică, o maturizare de la fetița cu codițe împletite ce vorbea despre vară și rochițe, la femeia matură pentru care tot ce contează este timpul petrecut alături de persoanele dragi.

Ce vrea o femeie

„Atmosfera de la filmări a fost genială. Fiind o piesă atât de personală, mă așteptam ca emoțiile pe care aveam să le simt în timpul filmărilor să fie pe măsura intensității cu cu care cânt fiecare vers. Însă, am avut alături de mine oameni minunați care au reușit să țină în permanență vibe-ul bun ridicat, motiv pentru care și rezultatul final este unul de care sunt tare mândră. Mii de mulțumiri echipei foto-video, cât și celor de la Global Records pentru modul frumos în care colaborăm”, ne spune Nicole Cherry.

Piesa a fost scrisă și compusă de către Florian Rus și Bogdan Todor, producția finală fiind realizată de către Alexandru Turcu, unul dintre producătorii de top ai momentului. Videoclipul piesei a fost regizat de către David Mogan, script-ul a fost scris de către Ioana M. Stan, iar producția și post-producția au fost făcute de către Antonia Marin și Lemonader. Videoclipul piesei este unul foarte clean. Lipsesc elementele de decor, cât și accesoriile artistei, subliniind încă o data mesajul versurilor: lucrurile materiale nu pot substitui sentimentele și trăirile autentice într-o relație.

Cu multiple hituri în topurile muzicale, Nicole a devenit unul dintre artiștii de top din România. Cel mai recent single al artistei – „Florile Tale” s-a bucurat de un real succes în rândul ascultătorilor. Piesa a reușit ca în prima săptămână de la lansare să fie prezentă în Trending YouTube România cu trei versiuni diferite, unde a reușit să se mențină timp de o săptămână pe prima poziție, în timp ce utilizatorii de pe TikTok au reușit să o facă și mai cunoscută, sound-ul oficial depășind 100.000 de folosiri. Primul ei hit de succes a fost “Memories”, reușind să-i aducă o mulțime de premii muzicale. Cu sute de milioane de vizionări pe YouTube și milioane de urmăritori pe conturile ei de pe rețelele sociale, single-urile ei au fost întotdeauna un succes. De-a lungul carierei sale a avut diverse colaborări, cu artiști precum Mohombi, Joey Montana sau Jenn Morel.

Load More Related Articles
Load More By Roxana Galescu
Load More In Music

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

What Work Is: Expoziția artistului Șerban Savu care va reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția

Astăzi, 20 martie, au fost dezvăluite în premieră detaliile proiectului What Work Is / Ce …