Home Music INNA lansează single-ul “No Help” si aplicatia care ii poarta numele

INNA lansează single-ul “No Help” si aplicatia care ii poarta numele

5 min read

INNA începe toamna cu un nou single “No Help”, cu videoclip oficial, piesă care te va trimite direct pe ringul de dans. Artista și-a obișnuit fanii cu videoclipuri filmate în toate colțurile lumii. De data aceasta, INNA a filmat în Los Angeles și în Maroc, iar cadrele sunt de-a dreptul spectaculoase.

Pentru acest video, INNA are și un nou look, îndrăzneț, cu părul scurt și ținute extrem de sexy.

Videoclipul a fost filmat și regizat de NGM Creative (Bogdan Păun regie și Alex Mureșan DoP), cu care artista a mai colaborat și la “Nirvana” și “Pentru că”, produs de Loops Production.

Echipa de beauty a INNEI pentru acest videoclip este formată din Anthony Merante (make-up artistul lui Iggy Azalea) și Anca Buldur, Sorin Stratulat (hair stylist Beauty District), RDStyling (ținute).

“Toamna începe cu “No Help” și va continua cu și mai multă muzică, pentru că voi lansa albumul meu “YO”. Sunt foarte entuziasmată, am lucrat mult și am pus tot sufletul și toată energia în aceste piese, pe care le-am compus în întregime și sunt încântată de ce a ieșit”, a declarat INNA.
Până acum, acest an a fost plin pentru INNA. Artista a lansat single-ul “Pentru că” împreună cu The Motans. Cu peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1 conform Mediaforest, un veritabil hit de vară!

De asemenea, artista a susținut concerte în Mexic, Turcia, Finlanda, Spania, Franța, Republica Dominicană.

În paralel, INNA a petrecut mult timp în studio cu David Ciente, producătorul albumului “YO” care se va lansa toamna aceasta. Patru dintre piesele artistei “Si, Mama”, “Locura”, “La Vida” și “Iguana” au fost lansate printr-un proiect special, un album lansat exclusiv pe dozele de Coca-Cola Zero Zahăr. Piesele pot fi ascultate dacă dozele sunt scanate cu Shazam.

Artista a lansat propria aplicație în care fanii pot fi la curent cu noutăți din viața și cariera ei, imagini video din turneu, videoclipuri oficiale, playlisturi digitale cu muzica ei, precum și posibilitatea de a vorbi cu INNA în chat room-uri, dar și în chat privat.

Aplicația se numește INNA și poate fi găsită pe iOS și Google Play la aceste link-uri.

https://play.google.com/store/apps/details?id=com.musicto.fanlink.inna

https://itunes.apple.com/us/app/inna-official-app/id1343991530?ls=1&mt=8

“Am lansat aplicația INNA pentru a fi și mai aproape de fanii mei și pentru a fi aproape în orice colț al lumii m-aș afla. O data pe săptămână vă dau întâlnire în chat room-ul din aplicație să răspund întrebărilor voastre”, a spus INNA.

La sfârșitul lui septembrie, INNA va pleca în turneu în Statele Unite și Canada  pentru promovarea noului album “YO”.

Load More Related Articles
Load More By Cristina Anti
Load More In Music

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Odă pentru ,,Bădiță” – Irina Rimes

Cea mai nouă piesă a Irinei Rimes, ,,Bădiță” face parte din EP-ul ,,Origini”, materi…