Home Hairstyle Îngrijirea părului în sezonul rece

Îngrijirea părului în sezonul rece

5 min read

În anotimpul rece, părul devine uscat, fragil, deteriorat și greu de coafat,  de aceea este foarte important să îi oferim o îngrijire specială. Poți fi dezamagită de aspectul lui tern și lipsit de luciu atunci când îl privești în oglindă, dar ține cont că deshidratarea este un efect direct al frigului excesiv și al vântului rece din acest sezon. Deși este destul de greu să gestionezi un păr uscat și cu firul distrus, un ulei hrănitor poate fi, de cele mai multe ori, soluția perfectă. Dacă uleiul de păr nu se află pe lista produselor indispensabile pentru îngrijirea părului, află de ce ar trebui să începi să îl folosești de astăzi.

ingrijirea parului in sezonul rece
Sursa foto: Balmain

Uleiurile naturale sunt un remediu excelent pentru hidratarea și tratarea părului. Sunt ideale chiar și pentru regenerarea celui mai distrus fir de păr. De asemenea, pe lângă revitalizarea părului, acesta mai poate fi folosit și pe post de balsam.

Ce tipuri de ulei putem să folosim pentru hidratarea părului?

Dintre toate tipurile de ulei pentru păr, uleiul de argan îi aduce acestuia numeroase beneficii. În plus, este potrivit pentru toate tipurile de păr, îl face să fie moale și strălucitor, ajută împotriva electrizării, hidratează adânc, făcând părul luminos și sănătos. ingrijirea parului in sezonul rece

Uleiul de avocado bogat în vitaminele A,B, D și E – este foarte hrănitor și ajută la întărirea, hidratarea și regenerarea părului;
Ulei de ricin este un remediu excelent pentru păr. Previne căderea și stimulează creșterea părului. De asemenea, este foarte recomandat pentru tratarea și prevenirea vârfurilor despicate, dar și contra uscării părului vopsit;
Ulei de nucă de cocos este recomandat mai ales pentru părul predispus la încurcare sau părul creț. Este foarte util și împotriva umidității. Păstrează forma părului mai mult timp. De ajutor pentru o seară festivă, după piscină, sport sau la mare, unde părul își pierde forma din cauza umidității.

Greșeli de evitat
Este cunoscut faptul că uleiul de păr aplicat în cantități excesive, îngrașă părul. De aceea, este foarte important să dozezi corect cantitatea de ulei, înainte de aplicare pe păr. Ca să te asiguri că nu greșești, poți pune cantitatea de ulei aleasă într-un recipient și poți aplica uleiul cu ajutorul unei perii sau direct cu mâna. Când alegi să folosești uleiul de păr doar pentru styling, nu uita, acesta nu se folosește de la rădăcina părului, ci doar pe lungimea acestuia sau și mai bine, pe vârfurile părului. Astfel, vei evita aspectul inestetic cu efect de păr murdar și gras.

Citește mai departe Îngrijirea pielii în sezonul rece. 

 

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Hairstyle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Wild Inga. Genți și accesorii românești cu eleganță atemporală

V-ați întrebat vreodată ce loc ocupă geanta în viața voastră? E doar un accesoriu cu care …