Home Fashion Dezvăluiri din lumea modei de lux

Dezvăluiri din lumea modei de lux

10 min read

Aflat anul trecut în vizită la Serbia Fashion Week, Cornel Crișan, jurnalist de modă, a stat de vorbă cu Donald Potard, un nume de referință în lumea modei de lux. Cu o carieră remarcabilă ce include 25 de ani în calitate de CEO al casei de modă Jean Paul Gaultier, Donald Potard ne dezvăluie secretele succesului și dezvoltării echilibrate a unui brand și oferă o serie de sfaturi prețioase pentru tinerii designeri.

Donald Potard și Cornel Crișan
Donald, aș vrea să vorbim despre moda de lux, de această dată. Ce poți să îmi spui despre culisele modei de lux?
În primul rând, fără să fiu vulgar, este vorba despre bani. Deoarece luxul, iar acum vorbesc din perspectiva unui bărbat francez, luxul este cea de-a doua industrie a Franței. Este cea de-a doua industrie după cea alimentară, reprezintă mai mult decât industria auto și industria de avioane împreună. Desigur, aici includem tot, de la parfumuri la modă, ceasuri, tot ceea ce este considerat lux. Gândește-te că acest fapt creează locuri de muncă pentru un milion de oameni în Franța, ceea ce este foarte important. Așadar, asta se află în culise.
Dacă dorim să dezvoltăm un brand, până la ce punct să facem asta? Mă refer aici la haine, parfumuri, ochelari, genți etc. Cât să ne dezvoltăm și când să ne oprim din asta?
Este o întrebare foarte bună cu un răspuns foarte dificil. Pe de o parte, există companii care sunt foarte lacome și nu știu când să se oprească. Pe de altă parte, există companii care sunt precaute și cu principii, cum ar fi Hermès care, în acest sens, este un model ce poate fi urmat de alte branduri. Ei nu trișează și au o strategie perfectă. De exemplu, aceeași persoană confecționează geanta de la A la Z. Este spectaculos modul în care lucrează și când vine vorba de calitatea produselor. Revenim la descrierea plastică a unui brand și începem cu locomotiva care este imaginea. Aici trebuie să investești mulți bani pentru ca ea să funcționeze și să avanseze. În spate, adăugăm vagoanele, care pot fi licențe sau produse: bijuterii, genți, ready-to-wear, ceasuri, parfumuri, chiar și accesorii pentru casă etc. Trebuie să ai grijă să nu adaugi prea multe vagoane deoarece riști ca locomotiva să încetinească și chiar să se oprească. Acest lucru s-a întâmplat cu Pierre Cardin de exemplu, care avea atât de multe licențe încât era ridicol. Avea și câte o licență pe țară, chiar și logo-ul era ușor diferit de la țară la țară. Nimeni nu se îngrijea de coordonarea expansiunii.

Un alt exemplu ar fi Christian Lacroix care nu a dorit să adauge suficiente vagoane. Avea linia de haute couture și linia ready-to-wear care era tot în zona de lux și era scumpă. Astfel, ușor, ușor, brandul a intrat într-un con de umbră. Este foarte important să ai un echilibru al dezvoltării.
Putem să vorbim de moda de lux dacă ne raportăm la noile trenduri de sustenabilitate?
Nu cred că este o problemă, dar este părerea mea. Produsele de lux nu sunt atât de multe, sunt rare, deci în urma lor nu rămâne multă poluare. Dacă este să vorbim de fast-fashion, acolo ai tone peste tone de produse care poluează. Când vorbim de haute-couture, vorbim de aproximativ 30 de ținute pe sezon la o colecție, lucru care nu poluează la fel de mult, deoarece cantitatea nu este atât de mare.
Ce sfaturi ai pentru un designer tânăr care-și pornește acum brand-ul?

Cred că este mai dificil astăzi să fii designer. A fost dificil tot timpul, dar, întâi de toate, ai nevoie de talent. Acest aspect nu s-a schimbat, este la fel ca acum 100 de ani. Dacă mergi la o școală de modă, ei te pot ajuta să-ți îmbunătățești talentul sau să îmbunătățești modul în care lucrezi, să lucrezi mai repede, mai eficient, dar nu o să-ți ofere mai mult talent.
O să te ajute să-ți dezvolți și să-ți concentrezi talentul și asta e tot. Dacă nu ai talent, școala de modă nu o să ți-l dea. Este la fel și pentru un comediant, adică poți merge la o școală de profil unde o să primești niște sfaturi, dar nu o să capeți talent. Îl ai sau nu, asta e ideea! Asta e cel mai important. Apoi, este foarte dificil astăzi să ai propriul brand exact când începi. Cred că nu este o idee bună să îți creezi propriul brand imediat după ce termini școala. Obișnuia să fie sau ar fi putut să fie o idee bună când nu erau aceste vremuri dificile, dar astăzi trebuie să știi mai mult decât design, trebuie să ai câteva cunoștințe de marketing, comerț, vânzări, finanțe. În plus, trebuie să știi comunicare. Cred că este mai bine să lucrezi pentru o companie deja existentă pentru câțiva ani. Chiar dacă ești foarte bun, trebuie să înveți din interior cum funcționează o companie. Așadar, sfatul meu este să lucrezi 5-10 ani pentru un brand existent și, când simți că ești pregătit, atunci poți să-ți deschizi propriul brand. Al doilea sfat ar fi să ai mare atenție când vine vorba de bani, deoarece reprezintă un aspect foarte important.

 

Citește mai departe și “LIVE LOOSE”. E mai mult decât o croială, e o stare de spirit. Colecția Levi’s Primăvară/ Vară 2025 extinde variantele XL

Load More Related Articles
Load More By Micu Ana
Load More In Fashion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

UNTOLD Dubai revine în perioada 6-9 noiembrie la Dubai Parks and Resorts

După succesul uriaș al ediției de debut, UNTOLD Dubai revine între 6-9 noiembrie în orașul…