Welcome to Successful Living este campania Diesel primăvară-vară 2024, în parteneriat cu Guinness World Records, gândită de directorul creativ Glenn Martens ca un omagiu ironic adus competiţiilor de talente de la TV. Cine are acel ceva special care îl face The Most Successful? (Spoiler alert – cu toţii au.)
Concurenţii sunt orice, mai puțin stereotipurile cu care ne-au obișnuit concursurile de frumuseţe. Emblematici pentru anti-conformism, gânditori liberi – valori radicale ce definesc Diesel – ei sunt chiar deţinători de titluri GUINNESS WORLD RECORDS™ şi au fost aleşi personal de Glenn Martens pentru această campanie. Nu există o competiţie de costume de baie, doar o colecţie de oameni foarte siguri pe talentele lor extrem de neobişnuite.
Concurentul nr. 48, Aristotelis Valaoritis, este deţinătorul titlului de Cartea Recordurilor pentru cele mai multe pahare de vin ţinute în echilibru pe cap. Concurenta nr. 13, Liberty Barros, deţine mai multe recorduri de flexibilitate. Concurentul nr. 31 este Jim Arrington, cel mai în vârstă bodybuilder bărbat, la 91 de ani. Concurenta cu numărul 27 este Chanel Tapper, deţinătoarea titlului GWR pentru cea mai lungă limbă. Concurentul nr. 61, Rolf Buchholz, deţine recordul pentru bărbatul cu cele mai multe modificări ale corpului. Concurenta nr. 82, Mariam Olayiwola, deţine mai multe recorduri de hula hooping, inclusiv cea mai lungă durată de rotire a 30 de cercuri în acelaşi timp.
Ţinutele tuturor invitaţilor, juraţilor şi participanţilor la Welcome to Successful Living sunt asigurate de Diesel, colecţia primăvară-vară 2024. Look-urile includ denim decolorat, de vară, imprimeuri noi precum piese din bumbac de inspiraţie college, denim devore distrus, rochii-statuetă nude, din jerseu, look-uri cu aspect de postere de cinema care se cojesc şi piese trompe l’oeil de pe runway,
DESPRE DIESEL
Diesel este o companie de lifestyle inovativă, internaţională, fondată de Renzo Rosso în 1978. Avându-şi rădăcinile în măiestria denimului şi evoluând la a fi un lider în premium fashion, Diesel reprezintă acum cu adevărat o alternativă la piaţa de lux consarată. Din 2020, colecţiile Diesel sunt supravegheate de directorul creativ Glenn Martens, incluzând apparel, accesorii şi o gamă largă de colaborări de lifestyle: de la parfumuri, ceasuri şi bijuterii, până la design interior şi proiecte imobiliare cu Diesel Living. Descoperirea, susţinerea şi stimularea creativităţii fac parte din AND-ul Diesel şi, de asemenea, din compania-mamă OTB, grupul internaţional de modă şi lux ce alimentează o varietate de branduri şi companii globale iconice.
Citește în continuare Colectia DIESEL toamna-iarna 2024 la Milan Fashion Week.