Home Health & Sports adidas celebrează iubirea pentru fotbal cu ‘Fussballliebe’ – mingea oficială de joc pentru UEFA EURO 2024™

adidas celebrează iubirea pentru fotbal cu ‘Fussballliebe’ – mingea oficială de joc pentru UEFA EURO 2024™

10 min read

Pe 15 noiembrie, adidas lansează noua minge oficială pentru UEFA Euro 2024 TM. Fussballliebe, care înseamnă ‘dragoste pentru fotbal’, ce va aduce pentru prima dată tehnologia adidas Connected Ball la Campionatul European de fotbal UEFATM.

minge UEFA EURO 2024

Fussballliebe este special creată pentru o mai mare acuratețe în joc. Cele 20 de segmente PRECISIONSHELL și rizurile deboss plasate strategic pe suprafața mingii au fost testate riguros, atât în laborator, cât și pe teren, pentru a controla mișcările sale cu precizie maximă. Sub stratul exterior se află CTR-CORE, cu o tehnologie inovatoare de creștere a performanței, susținând un ritm de joc rapid cu păstrarea formei și cantității optime de aer.

Designul Fussballliebe reprezintă mișcarea mingii și energia jocului, printr-o întrepătrundere de aripi negre accentuate de contururi viu colorate, curbe și puncte. Folosirea culorilor roșu aprins, albastru, verde și portocaliu celebrează atât personalitatea pe care națiile participante o aduc în competiție, cât și puritatea jocului, care atrage iubirea fanilor din întreaga lume. Pe minge sunt imprimate și ilustrații ale tuturor stadioanelor cu numele tuturor orașelor gazdă.

Pentru prima dată la Campionatul European de fotbal UEFATM, mingea oficială de joc va dispune de tehnologia adidas Connected Ball – care trimite în timp real date către arbitri. Algoritmul combină poziția jucătorilor cu AI, fiind o inovație care contribuie la tehnologia semi automată de ofsaid a UEFA și devine un factor cheie în luarea deciziilor mai rapide în timpul meciurilor. Tehnologia adidas Connected Ball, dezvoltată în strânsă colaborare cu Kinexon, va detecta fiecare atingere a mingii, reducând timpul de decizie în cazul incidentelor de henț și penalti.

Caracteristicile Fussballliebe:

  • Tehnologia adidas CONNECTED BALL – un sistem de suspensie care găzduiește și stabilizează un senzor de mișcare de 500Hz, asigurând o acuratețe fără precedent a mișcărilor mingii. Senzorul este alimentat de o baterie reîncărcabilă prin inducție.
  • CTR-CORE – un miez reglat să îmbunătățească precizia unui joc rapid și eficace, păstrând forma și cantitatea de aer din minge la maximum. Acest miez este fabricat din cauciuc natural reciclabil, acoperit de un strat dublu de material solid, menit să îi păstreze forma și forța.
  • PRECISIONSHELL – Stratul exterior al mingii este prevăzut cu texturi micro și macro în 20 de segmente care îi amplifică aerodinamica.
  • MATERIALE SUSTENABILE DIN PLANTE – Pe lângă utilizarea de poliester reciclat și cerneală pe bază de apă, Fussballliebe este fabricată din mai multe substanțe naturale decât oricare altă minge oficială adidas. Fiecare strat al mingii include fibre de porumb, trestie de zahăr, lemn și cauciuc natural, fără să îi afecteze performanța.

Sam Handy, VP Product and Design, adidas Football, spune: “Când am conceput această minge, am fost inspirați de energia și diversitatea Campionatului și de iubirea pe care Europa o are pentru fotbal. Cu toate acestea în minte, sperăm ca Fussballliebe să aducă bucurie oricui  va juca cu ea.”

„Este un moment emoționant pentru noi să aducem tehnologia adidas Connected Ball la EURO 2024TM , rezultatul dedicării noastre pentru inovație, care amplifică experiența pentru arbitri, jucători și fani”.

Zvonimir Boban, Director UEFA, spune„Campionatul European de Fotbal al UEFA reprezintă vârful competiției echipelor naționale în Europa, și suntem hotărâți să ne asigurăm că fiecare aspect, de la locații la echipament, respectă cele mai înalte standarde de calitate și performanță. Suntem, ca întotdeauna, încrezători că mingea Fussballliebe de la adidas va marca un nou pas înainte în dedicarea noastră comună pentru excelență.”

Fussballliebe este inaugurată oficial astăzi, 15 noiembrie, printr-un eveniment special la Spreebogenpark Berlin și dă startul celor cinci zile de activități locale care celebrează iubirea pentru fotbal, la care vor participa legende de ieri și idoli de azi ai EURO, meciuri la liber și șansa fanilor să testeze mingea.

De pe 16 noiembrie, adidas va aduce bucuria Fussballliebe în toate orașele gazdă ale EURO24TM cu un turneu de manifestări, oferind inclusiv mingi gratuite. Fiecare oraș va primi 900 de mingi pentru a fi donate către școli, cluburi de fotbal și alte destinații meritorii.

adidas continuă să direcționeze 1% din vânzările adidas fotbal prin Common Goal, care susține comunități defavorizate, pentru un viitor mai bun prin fotbal.

Fussballliebe – mingea oficială a UEFA EURO 2024TM – cu tehnologia adidas Connected Ball, va fi prezentă în 48 de meciuri ale turneului care începe pe 14 iunie.

Mingea Fussballliebe este disponibilă pe site-ul adidas și în magazinele selectate. Mingea oficială cu tehnologia adidas Connected Ball nu va fi comercializată sau disponibilă pentru vânzare.

Pentru mai multe informații, intrați pe adidas.com și urmăriți conturile @adidasfootball pe Instagram sau X/Twitter.

DESPRE ADIDAS

adidas este liderul mondial în fotbal. Este furnizorul oficial al celor mai importante turnee de fotbal din lume, precum FIFA World Cup™, UEFA European Championship, UEFA Champions League & Major League Soccer. adidas sponsorizează, de asemenea, unele dintre cele mai importante cluburi din lume, inclusiv Real Madrid, Manchester United, Arsenal, FC Bayern Munchen și Juventus, precum și federații de top precum Germania (DFB), Spania (RFEF), Belgia (RBFA), Argentina (AFA) & (din ianuarie 2023) Italia (FIGC). adidas este, de asemenea, partener al unora dintre cei mai buni sportivi din joc, inclusiv Leo Messi, Paul Pogba, Mohamed Salah, Paulo Dybala, Karim Benzema, Catarina Macario.

Citește în continuare Descoperă știința din spatele aruncării de neoprit a Cristinei Neagu.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Health & Sports

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Invitați speciali la TIFF.23: actori, regizori consacrați și vedete

Jojo T. Gibbs, una dintre cele mai promițătoare actrițe emergente, se numără printre actor…