Home Events Afterhills 2017, prima ediție a celui mai mare festival din Estul României

Afterhills 2017, prima ediție a celui mai mare festival din Estul României

2 min read

Un nou festival și-a făcut apariția în peisajul românesc, de data asta în zona Moldovei, prima ediție având loc între 23 și 25 iunie 2017, cu un line-up curajos.

Afterhills Music & Arts Festival, cel mai mare festival din estul țării, s-a ținut la Iași și a adunat în 2017, în cele 3 zile ale primei ediții, 75.000 de oameni veseli. Aceștia au reușit să transforme în realitate un proiect ambițios elaborat de o echipă de oameni încrezători.

Organizatorii au mulțumit participanților și colaboratorilor și au declarat că „Cel mai mare câștig al festivalului Afterhills a fost faptul că am demonstrat că se poate și că avem toate abilitățile de a pune orașul nostru în calendarul celor mai buni artiști. Mențiunile acestora, sprijinul și felicitările lor ne-au încurajat.”

Muzica bună, oamenii frumoși și o energie extraordinară, așa cum îi vine bine unui festival de muzică și artă, ne-au făcut să ne dorim să revenim și în 2018 în Iași, la Afterhills. John Newman, ATB, Sander Van Doorn, W&W si Morcheeba au adus Iașiul pe lista orașelor care găzduiesc marile festivaluri naționale și internaționale.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Nike: Form Follows Motion – Expoziția care te poartă prin istoria și inovațiile brandului Nike la Vitra Design Museum

Dacă ești pasionat de pantofi sport și vrei să descoperi povestea din spatele unuia dintre…