Home Music Niciun pas în plus când Corina spune „Las-o așa”

Niciun pas în plus când Corina spune „Las-o așa”

5 min read

Corina Bud este artista care ne-a demonstrat de mii de ori că originalitatea, personalitatea proprie și stilul nu trebuie niciodată știrbite de nimeni și că ele sunt cele care ne vor face, cu adevărat, să strălucim. În noua sa piesă, Corina spune nonșalant, pe un ritm antrenant „Las-o așa” tuturor oamenilor care nu o merită în viața lor. Mai mult decât atât, piesa strigă vară, dans și atitudine. 

Corina Las-o așa

Creditele pentru „Las-o așa” merg către Lucian Nagy, Andrei Tiberiu Maria și Flavius Filipescu pentru muzică și text. Producția a fost realizată, de asemenea, de Lucian Nagy.

„Clipul ăsta e ca o poveste super wrong, într-o lume în care toți o ardem prea corect și cu filtre fake. Într-o realitate în care nu mai avem chef și curaj să exagerăm, să ironizăm, să ne jucăm, în care ne impunem limite, vârste, false pudori și ne temem de cringe, artiștii au datoria să scuture și să provoace. Și să ne amintească cât de tare e că trăim acum, când putem fi cine și ce vrem noi.”

<<Las-o așa>> este un mesaj pe care îl simt foarte diferit și super deschis: îl spunem celor care ne vor într-o cutie boring, celor care vor să ne cumpere, să ne mintă, să ne schimbe, să ne vândă vise mediocre. Luați-l și puneți-l exact acolo unde vreți. Ține loc de înjurătură, de revoltă, de salut de adio. Las-o așa și vezi-ți de treaba ta”, ne spune Corina.

Corina este o prezență excentrică pe scena românească din ultimii 20 de ani ce mereu surprinde prin stiluri și abordări noi. De-a lungul carierei s-a portretizat ca un artist de pop-urban cu influențe electro, la care se adaugă un styling nonconformist, ce surprinde la fiecare apariție. Corina a rămas întipărită în inimile oamenilor cu piese precum “Fete din Balcani”, “Autobronzant” sau “A ta”, dar succesul ei a fost prezent încă de la lansarea primul ei album “Noi Doi” produs de Marius Moga în 2004, unde single-ul cu același nume a urcat până pe poziția #4 în Romanian Top 100.

Într-o continuă căutare, în anul 2008 lansează albumul cu numărul patru “Gimme Your Love” înregistrat în Hamburg și supervizat de Toni Cottura, pe album regăsindu-se o colaborare cu rapper-ița americană Lumidee pe piesa “Let Go”. Trei ani mai târziu, lansează împreună cu JJ piesa “No Sleepin” ce urcă în Top 10 Polonia și Spania, Top 20 Germania și Australia și în Top 30 Elveția. Astăzi Corina vine cu un nou stil și o nouă prezență, abordând o direcție influențată de stilurile future și cyberpunk, dar cu piese provocatoare și refrene catchy cum am fost obișnuiți.

Citește în continuare Summer Well 2023 – Emoția și energia au transformat o comunitate.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Music

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Feeric Fashion Week 2024: prezentări de modă în buncăr, la Aeroport și pe circuit de karting

Festivalul ajunge la a 16-a ediție, consolidându-și poziția de eveniment de referință în l…