Home Events MATERIA – târg de design în piele te cheamă la creativitate!

MATERIA – târg de design în piele te cheamă la creativitate!

7 min read

Pe 20 și 21 octombrie te așteptăm, la Palatul Telefoanelor, în cadrul celei de-a patra ediții a târgului anual MATERIA, unde zeci de designeri autohtoni și internaționali vin pentru a-ți arăta, în premieră, noile lor colecții, custom made, all leather.

MATERIA este primul târg de design în piele, prin care se urmărește construirea unei platforme în jurul designerilor și creatorilor care lucrează în piele sau au ca material principal de creație, pielea. Unul dintre obiectivele principale este de a crea o scenă și un context, de a facilita accesul publicului la designeri români pentru o întâlnire implicită.

În ediția de anul acesta, vei descoperi, la MATERIA – târg de design în piele, o selecție de culori și texturi de la branduri, precum: Abraham, Aliane, Artefact Room, Atelier Nichita, atelier437, Atribut, Carmenittta, Cătălin Onocan, Climent Art, DaDa, Dia, Editha, Lupea Florin, Limbovici, Giulia Boccafogli, Karakter, Koja Concept, Laura Olaru, LeDot, Lemnia, Lia, Lucia Olaru, Lucienne, luvers, LUWA LEATHER, Lyria, Milissimo, MOTA, Oana, Lupaș, Otilia Flonta, Rena, Sebastian Roncea, Simona Albu, ZIG Leather, Snob.

Deținătorii brandurilor de mai sus au răspuns pozitiv la provocarea noastră de creativitate și au realizat colecții în premieră pentru acest eveniment, iar noi ne păstrăm misiunea de a descoperi și de a promova nume noi și ne bucurăm de  oportunitatea de a susține și de a crește industria creativă de design.

Dacă designerii vin cu colecții special realizate pentru MATERIA, noi ne dorim să îi încurajăm și să contribuim la educarea și dezvoltarea lor profesională și recunoaștem cele mai bune creații, oferind premii în valoare totală de 6000 EUR.

Molecule F a fost alături de noi încă din prima ediție și după trei ani, am luat decizia de a duce ‘Premiul Molecule F’ la alt nivel și să îl transformăm în ‘Bursa Molecule F’, adică o prezență de șase luni pe site și o integrare în cea mai bună selecție de designeri, servicii de promovare constantă și consultanță pe fashion, business și PR din partea brandului.

Un alt premiu oferit designerilor câștigători constă într-un un curs de design genți livrat de Otilia Flonta și un curs de design pantofi, al cărui profesor este Alexandru Adam.

Cu siguranță, nu va lipsi deja bine cunoscut premiu al publicului, al cărui câștigător va primi un produs din partea designerului, ales cel mai popular în cadrul celor două zile de eveniment. “Premiul Publicului” reprezintă o confirmare directă și sinceră pentru brand, că obiectele sale nu au trecut deloc neobservate.

MATERIA este un târg platformă setat pe creativitate în piele. A dori să promovezi creativitatea și autenticitatea este o provocare. La MATERIA, pe lângă creativitate, ne dorim să punem accent pe manufactură de calitate, concepte personale și pe un slow aproach în fashion. Pe susținerea antreprenorului și vizibilitatea lui. Alegerea celor mai creativi și impulsionarea lor prin mecanisme, ca premii și burse. Am reușit cu AUTOR și bijuteria contemporană, continuăm cu MATERIA și pielea, acest material omniprezent în viață noastră”.– Dan Pierșinaru, organizatorul târgului MATERIA.

A patra ediție MATERIA – târg de design în piele va fi despre un weekend all leather, plin de creativitate. O chemare la excelență și măiestrie. La provocare, experiențe noi și antreprenoriat. O invitație de a descoperi colecții în premieră, satisface curiozități, crea gusturi, tendințe și poate o chiar o dependență pentru designerii români.

Leather says: You deserve it. It’s your moment!

Facebook event: https://www.facebook.com/events/276194812999721/
Program:

Sâmbătă, 20 octombrie: 11.00 – 20.00

Duminică, 21 octombrie : 11.00 – 20.00

Adresă: Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei, nr. 33

*prețul unui bilet de intrare: 15 Lei

 

 

Load More Related Articles
Load More By Cristina Anti
Load More In Events

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Being different is a form of art | Ce veți descoperi în paginile noului număr Fashion Premium Magazine

Fiecare individ este unic și deosebit în propriul său mod. A fi diferit nu reprezintă un a…