Home Kids Îți îmbraci copilul ca pe un adult?

Îți îmbraci copilul ca pe un adult?

8 min read

Am lansat o întrebare. Îți îmbraci copilul ca pe un adult? Am primit răspunsuri de toate felurile. De fapt, nuanța era de poziționare și percepție. Felul în care ne îmbrăcăm copiii poate deveni o adevărată filosofie a bunului gust, a esteticii și a educației, până la urmă.

Sursa foto: @New York Times

Fiecare părinte știe despre copilul său că este cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai cel. N-am auzit pe nimeni să spună vreodată despre propriul copil că e cam urâțel. Nici despre al altora nu ne permitem să facem o asemenea afirmație. Este o axiomă care spune că toți copiii sunt frumoși. Cu toate acestea, unii părinți nu par a fi suficient de mulțumiți de felul în care arată fiicele sau fiii lor și apelează la tot felul de artificii vestimentare sau, mai rău, la produse de make-up ori hair styling pe care le folosesc pe cei mici.

Am întâlnit mii de copii de-a lungul vremii, în diferite ocazii: de la plimbările prin parc ori pe la locurile de joacă,  la evenimente dedicate lor, până la concursuri de frumusețe și spectacole ce-i au protagoniști. Și de multe ori am observat cu tristețe cum unii părinți își bat joc de propriii copii.

Sursa foto: @Daily Mail

De exemplu, mi-au trecut adesea prin fața ochilor, fetițe care abia au intrat la școală, îmbrăcate ca niște cucoane adevărate. Imposibil să nu fi văzut și voi rochițe mulate, bustiere, paiete cu nemiluita, fulgi sau pene pe ținutele purtate de niște copile care abia au învățat să țină creionul în mână. Nici băieții nu scapă de gusturile îndoielnice ale părinților. De când cu moda pantalonilor cu turul lăsat, am văzut copii de 7-8 ani purtând asemenea piesă vestimentară, de părea că tocmai au făcut pe ei ori că poartă scutec pe dedesubt.

Bineînțeles că ne place să ținem pasul cu moda și când este vorba despre progeniturile noastre, dar sunt câteva reguli de care este bine să ținem cont. În primul rând, vârsta copilului. Ce interes ai să-l faci să pară un om mare în miniatură? De ce să-i “furi” frumusețea inocentă îmbrăcându-l cu haine de femei ori bărbați în toată regula? Există pe piață o gamă variată de produse vestimentare pentru copii, așa cum poți apela la designeri care creează special pentru cei de vârsta lor. Ai de unde alege, iar gusturile se educă. Trebuie doar să vrei.

Sursa foto: @Pinterest

O altă regulă, atunci când alegi hainele pentru copii este că acestea trebuie să-l lase să se miște în voie, să fie comode, să nu-i obstrucționeze mișcările. Sigur ați văzut și voi copii dornici să alerge, să se cațere, dar care stăteau ca împăiați fiindcă hainele de pe ei nu le permiteau să facă prea multe mișcări. De asemenea, materialele alese, spre binele celor mici, trebuie să fie din fibre naturale. Pielea fină a copilului este agresată de nylon, vâscoză și toate celelalte pe care le conțin hainele nepotrivite și împopoțonate. Eleganța o dă simplitatea. Copilul este frumos tocmai pentru că e pur, inocent, fraged. De ce să-i răpești tocmai tu, părintele lui, unicitatea vârstei? N-o să aibă timp toată viața să poarte rochii ca ale tale? N-o să aibă timp să poarte pantalonii cum vrea el, chiar căzuți până la genunchi sau cine știe cum va mai fi moda când va deveni el om mare?

Cât despre fetițele machiate, cu păr tapat și date cu fixativ, încălțate cu pantofi cu toc și îmbrăcate ca la cabaret, prefer să nu scriu acum. Poate cu altă ocazie.

Sursa foto: @Neil Patrick Harris Instagram

Până la urmă, fiecare părinte va avea copilul așa cum îl educă și îl învață de mic. De fapt, nici nu cred că este vorba de gust în ceea ce îi privește pe adulți, ci de educație. O ai sau n-o ai. Iar asta se vede chiar și după felul în care îți îmbraci copilul.

Load More Related Articles
Load More By Echipa FPM
Load More In Kids

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Dragoș Buhagiar și Catrinel Marlon (Menghia), invitați la festivalul de teatru și film organizat la Iași

Scenograful Dragoș Buhagiar, artistul vizual Andrei Cozlac, actrița și regizoarea Catrinel…