Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, relansează gama de produse profesionale pentru ten și corp – Gerovital® H3 Equilibrium. În plin sezon în care problemele de piele tind să se acutizeze, Gerovital H3 Equilibrium revine într-o formulă nouă, cu ingrediente îmbunătățite și sub noi ambalaje, oferind scheme de tratament complete, atât pentru salon, cât și pentru acasă.
Cele 46 de produse ale gamei oferă posibilitatea realizării celor mai solicitate tipuri de tratamente faciale în salon, inclusiv manopere speciale (microdermabraziune, mezoterapie), precum și a unor tratamente dedicate corpului (anticelulitic, antivergeturi, drenaj limfatic etc.), având efecte demonstrate prin studii clinice. Clienții au posibilitatea de a întreține rezultatele obținute în salon cu ajutorul unor scheme de tratamente gândite pentru acasă, ce păstrează formula clinică și sunt adaptate celor mai des întâlnite afecțiuni ale pielii (cuperoză, exces de sebum, deshidratare, îmbătrânire).
Gama s-a bucurat de o creștere susținută încă de la lansarea din 2014, înregistrând creșteri în volum chiar și în perioada pandemiei, când cabinetele cosmetice au fost nevoite să-și suspende parțial sau total activitatea.
„Inovația reprezintă unul dintre pilonii principali ai filozofiei Gerovital, definită prin investiții susținute în lansarea și relansarea permanentă a produselor din portofoliu, extinderi de gamă și integrarea ultimelor descoperiri din industria cosmetică. Produsele Gerovital H3 Equilibrium, vin într-un design minimalist, cu simboluri dedicate fiecărei scheme de tratament ceea ce permite identificarea mai facilă a tratamentelor specifice de îngrijire profesională, de la hidratare și anti-aging în ceea ce privește tratamentele dedicate tenului, până la masaj anticelulitic sau antivergeturi pentru tratamentele dedicate zonei corpului.”, a declarat Natalia Jidavu, Manager de Produs în cadrul companiei Farmec.
Gama Gerovital® H3 Equilibrium dispune de produse de înaltă calitate și performanță, testate dermatologic, care conțin ingrediente dedicate îngrijirii tuturor tipurilor de afecțiuni. Produsele pot fi găsite în centrele de tratament și de înfrumusețare partenere și în magazinele proprii Farmec și Gerovital.
Despre Farmec S.A.
Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.
În luna ianuarie 2024, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara şi 18 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș. La cele 26 magazine de brand se adaugă alte două magazine de franciză – magazinul Farmec din Baia Mare și magazinul Gerovital din Pitești.
Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări website-ul și conturile de social media:
Facebook: www.facebook.com/farmec.romania
Instagram: www.instagram.com/gerovital.romania
Tiktok: www.tiktok.com/@gerovital.romania
Site şi magazin online: www.farmec.ro
Blog cu informații de specialitate: www.gerovitalderma.ro
Citește în continuare 4 pași de aplicat pentru un păr plin de viață în sezonul rece.